Linkuri accesibilitate

Colonelul Hugo Chávez (1954-2013), profetul „socialismului bolivarian”, a iubit Rusia lui Vladimir Putin. A mers acolo și a ținut înfocate discursuri anti-americane, a comparat Statele Unite cu un fioros șarpe boa care înghite ființe mici şi inocente. Sunt obsesii binecunoscute, parte indestructibilă a unei structuri culturale întemeiată pe o mistuitoare manie a persecuției. Nu doar histrionicul dictator de la Caracas, mentorul lui Nicolás Maduro, dar şi scriitori celebri, de la Pablo Neruda şi Miguel Ángel Asturias la Carlos Fuentes şi Gabriel García Márquez au pedalat pe aceste fixații născute din gelozie nedomolită şi narcisism resentimentar.

Tema relației dintre America Latină şi Statele Unite a fost examinată cu impecabilă competență istorică de către regretatul gânditor conservator venezuelean Carlos Rangel (1929-1988). Pentru cei care nu obosesc să-mi rescrie biografia, amintesc că am fost extrem de apropiat de acest politolog şi jurnalist excepțional, un liberal-conservator de orientare aroniană, unul dintre principalii susținători ai libertății pe un continent unde a fost şi rămâne de bonton să aplauzi dictatorii. Căsătorit cu vara primară a tatălui meu, Sofía Ímber (1924-2017), directoarea Muzeului de Artă Contemporană din Caracas, Carlos Rangel a fost unul dintre puținii intelectuali latino-americani care au îndrăznit să susțină politica anticomunistă a lui Ronald Reagan.

Sofía Ímber şi Carlos Rangel m-au ajutat în prima perioadă a șederii mele în Occident (lucru menționat şi în dosarul meu de urmărire produs de către DIE, care, în mod ironic, este infinit mai exact decât basmele scornite acum de unii şi de alții). Am locuit la ei în 1982, am lucrat la Muzeul de Artă Contemporană (Museo de Arte Contemporáneo „Sofía Ímber” - MACSI), scriind un capitol din catalogul expoziției dedicat marelui artist cinetic Jesús Soto. La ei în casă am ascultat prima oară discul cu cântecele deținuților din GULAG în interpretarea Dinei Vierny.

Dacă există o persoană pe care stânga venezueliană a urât-o cu patimă, numele său era Carlos Rangel. După moartea sa mult prea timpurie, Sofía a continuat lupta anti-totalitară. Tocmai din acest motiv, colonelul Chávez a decis să elimine numele ei din titlul Muzeului pe care ea şi Carlos l-au fondat, una dintre instituțiile artistice de vârf ale întregului continent. Cine va dori, va putea găsi pe web protestele unor Mario Vargas Llosa şi Carlos Alberto Montaner legate de acest abuz.

Aș aminti totodată şi o carte de Carlos Rangel, El tercermundismo, o demistificare a ideologiei auto-victimizante a intelighențiilor radicale (am contribuit la traducerea în engleză apărută în 1986 la editura Transaction, sub titlul Third World Ideology and Western Reality: Manufacturing Political Myth, cu prefață de Jean-François Revel).

Iată ce scrie Revel în prefața sa la acest volum: „Carlos Rangel afirmă corect că ideologia «lumii a treia» este o modalitate prin care marxism-leninismul a reușit să profite de pe urma problemei subdezvoltării. Atât timp cât aceasta din urmă rămâne o armă propagandistică împotriva democrațiilor, nu există nicio speranță de a rezolva parte din problemele cauzate de sărăcia endemică a țărilor subdezvoltate.”

Aşadar, Chávez, cu al lui populism socialist, s-a înscris exact pe direcția analizei efectuată de Carlos Rangel. Gândirea lui Chávez era îmbibată cu miturile unei frustrări seculare. I-a dăruit, sfidător, lui Barack Obama, o carte a stângistului uruguayan Eduardo Galeano. Ar fi fost superb dacă Obama ar fi replicat oferindu-i în schimb o copie a Arhipelagului Gulag. Tot ceea ce reproșa Chávez Statelor Unite ține în realitate de comportamentul tradițional al Kremlinului: expansionism, imperialism, călcarea în picioare a independenței statelor mici. Ca şi Castro, însă, Chávez a închis deliberat ochii în fața agresiunilor rusești şi a cântat osanale țarismului renăscut.

În cartea sa Du bon sauvage au bon revolutionnaire, apărută la editura Laffont cu prefața aceluiași Jean-François Revel, Carlos Rangel a propus o anatomie a iluziilor auto-distructive ale stângii latino-americane. A demonstrat cu impresionantă precizie că originile anti-americanismului, dominant în rândul elitelor Americii de Sud şi Centrale, provine din incapacitatea de a recunoaște falimentul colectivismului etatist care a sufocat timp de secole libera inițiativă şi autonomia civică. În 1976, Rangel scria următoarele: „Istoria Americii Latine până în ziua de astăzi este una a eșecului. Nu spun aceasta pentru a șoca. Este pur şi simplu adevărul, iar noi, latino-americanii, suntem perfect conștienți de acest lucru. Este un adevăr care doare şi pe care îl menționăm arareori, însă el țâșnește de fiecare dată când ne privim în față cu onestitate. Ne percepem propria istorie ca pe una a frustrării.” Nimic nu hrănește resentimentul mai puternic şi mai durabil decât un complex de inferioritate transfigurat în fulminant rechizitoriu.

XS
SM
MD
LG