Linkuri accesibilitate

George Orwell este autorul celei mai cunoscute viziuni distopice asupra lumii viitorului, o devastatoare anatomie a universului totalitar: O mie nouă sute optzeci și patru. Împreună cu Arthur Koestler, George Orwell a personificat exemplar eroismul clarviziunii, curajul de a refuza şi a repudia fanatismele mitologice, narcoza ideologică. Volumul Omagiu Cataloniei deconspiră miturile cominterniste despre Războiul Civil spaniol (1936—1939), subminează maniheismul ipocrit, vorbește despre „războiul civil din cadrul războiului civil”, despre lichidarea de către agenții lui Stalin (între care Ernő Gerő, cel care avea să fie apoi unul din liderii Ungariei stalinizate) a încercării de a construi la Barcelona un socialism libertar.

Reiau aici fragmente din prefața mea. Orwell a devenit în Spania ceea ce se cheamă un „true unbeliever”. Detestând obtuzitatea militarismului franchist, a fost la fel de critic în raport cu o stângă incapabilă să se rupă de vraja perversă a propagandei bolșevice. Orwell notează orbirea ziariștilor „progresiști”, disponibilitatea lor de a subscrie la viziunile conspiraționiste de sorginte comunistă. În aceste scenarii diabolizante, oricine nu era de partea staliniștilor devenea automat „agent al fascismului” (obiectiv ori subiectiv, spre a utiliza jargonul dialectic).

Ambele tabere cultivau, venerau, sacralizau violența exclusivistă. POUM (Partido Obrero de Unificación Marxista) nu a fost un partid troțkist, liderul său, Andreu Nin (ucis la Barcelona de către NKVD-iști) îl criticase pe Troțki și fusese la rândul său criticat de acesta. După cum troțkismul nu era de fapt decât un leninism antistalinist și nicidecum o varietate de „social-fascism”. Nin și camarazii săi POUM-iști erau însă vinovați de refuzul de a susține abjecțiile mistificatoare staliniste. Mai mult, la Barcelona s-a încercat o resurecție a consiliilor muncitorești, a acelor forme spontane de democrație directă suprimate de bolșevici în martie 1921, prin anihilarea revoltei de la Kronstadt. Tot așa cum bolșevicii nu dovediseră niciun fel de milă în distrugerea inamicilor lor politici şi, în primul rând, a socialiștilor revoluționari şi a menșevicilor, nici emulii lor spanioli teleghidați de oamenii Cominternului nu înțelegeau să tolereze vreo insulă de acțiune şi gândire independentă. Antifascismul era astfel încorporat logicii staliniste: orice opoziție față de Moscova era automat catalogată drept subversiune, iar cei ce se făceau vinovați de asemenea „păcate” urmau să sufere efectele implacabile ale luptei de clasă.

Omagiu Cataloniei este o carte de o sângerândă, perenă, zguduitoare luciditate. Ea ni-l arată pe George Orwell în ipostaza de reporter talentat, prezentându-și cu profunzime și acuratețe a detaliului propria experiență în Războiul Civil din Spania, din decembrie 1936 până în iunie 1937. Prin intermediul acestui volum putem înțelege cum s-a produs ruptura acestui intelectual de lumea sumbră şi agresivă a posedaților staliniști. Asemeni Hannei Arendt, Orwell a fost un om de stânga. El nu a fost însă niciodată comunist, iar Omagiu Cataloniei este expresia cea mai directă a dezgustului resimțit de acest scriitor britanic, profund ostil ipocriziei imperiale din propria sa țară, în fața infamiei politrucilor staliniști. Într-un moment când departajările ideologice tind să resusciteze obosite maniheisme, lectura lui Orwell, în special a acestei cărți, ne poate spune multe despre dificultățile unor clasificări împietrite și nenuanțate în termeni de stânga şi dreapta. Ceea ce trebuie să reținem este faptul că marele conflict al veacului XX s-a desfășurat între prietenii şi adversarii societății deschise. Iar Orwell a fost printre cei mai onești şi articulați exponenți ai spiritului democratic.

Orwell a trăit Războiul Civil spaniol ca pe un moment de vârf al experienței sale intelectuale şi etice. Retorica antifascismului, îmbrățișată inițial cu entuziasm, a lăsat locul unei înțelegeri mult mai dureroase a ceea ce reprezintă marea confruntare a secolului: efortul de salvare a spiritului autonom în lupta cu mirajul înregimentării totalitare. Orwell, Camus, Koestler sunt figurile tutelare ale căutării adevărului împotriva tentației paradigmelor mântuitoare. Pentru că, așa cum scria Hannah Arendt încă în 1929, „memoria, iar nu așteptarea, este cea care dă unitate şi plenitudine experienței umane”. Într-un secol în care imense aparate ideologice s-au specializat în scrierea şi rescrierea istoriei în funcție de interesele unor autocrați cu pretenții de semizei, Orwell a apărat tocmai acest drept la memorie, la păstrarea acelor distincții fundamentale dintre bine şi rău în a căror absență, totul, inclusiv exterminările în masă, este permis. Carte tragică şi demistificatoare, scrisă de un intelectual îndrăgostit de libertate, Omagiu Cataloniei aparține acelui gen pe care Lionel Trilling, distinsul gânditor american, l-a numit al răscrucilor însângerate, unde literatura se întâlnește cu politica.

XS
SM
MD
LG