Linkuri accesibilitate

Ediția americană a cărții lui François Furet (1927-1997) Trecutul unei iluzii. Ideea comunistă în secolul XX a apărut la University of Chicago Press în 1999, în traducerea văduvei ilustrului istoric. Tot pe atunci, în paginile revistei The New Republic, Michael Ignatieff, actualul rector al CEU (Central European University), el însuși excelent eseist, autorul unor cărți importante despre naționalism, drepturile omului și al biografiei lui Isaiah Berlin, examina semnificațiile durabile ale cărții lui Furet. Înainte de toate, afirma Ignatieff, nu se poate spune că istoria a ajuns într-un punct final, deci că revoluțiile din 1989 au închis definitiv un ciclu istoric, făcând din comunism un simplu exponat dintr-un întristător muzeu al erorilor umane. Dacă ne gândim la regimul Miloșevici, scria Ignatieff, și eu cred că avea perfectă dreptate, este limpede că aveam de-a face cu un sistem de tip leninist, reconfecționat din motive propagandistice, însă esențialmente neschimbat ca natură. „Partidul mare” își exercita hegemonia, o nomenclatură parazitară jefuia economia, poliția secretă continua să țină sub control principalele instituții (inclusiv televiziunea națională), societatea civilă era înfricoșată și anemică, iar discursul public era îmbibat de resentimente.

În Serbia, mitologia stalinistă dintotdeauna a fortăreței asediate (atât de dragă inimii lui Ceaușescu) a continuat să domine spațiul simbolic. În Rusia, comuniștii lui Ghenadi Ziuganov nu făceau la acea dată un secret din nostalgia lor pentru timpurile presupus glorioase ale „corifeului științei”. Într-un film documentar al BBC-ului intitulat „Gulag”, foștii gardieni ai universului concentraționar își exhibau fără jenă decorațiile obținute pentru maltratarea, torturarea și exterminarea atâtor milioane de victime inocente. În același timp, societatea rusă părea (și încă mai pare) prea puțin dispusă să se angajeze într-un atât de necesar exercițiu profund de memorie. Căința este privită ca o formă de maladie mentală, iar valul de ostilitate la adresa democrației de inspirație vestică crește vertiginos. Iar dacă ne gândim și la acțiunile comuniștilor chinezi împotriva unui bizar grup cvasireligios, care nu amenința în niciun fel dictatura partidului unic, constatăm că este încă mult prea devreme să subscriem la teza extincției complete a comunismului. Cum scria și Ignatieff, subiectul real al cărții lui Furet este o iluzie care refuză să moară. Marile frământări din Iugoslavia din anii ’90 nu pot fi înțelese dacă nu recunoaștem că în acea țară birocrația a izbutit să împiedice năruirea sistemului autoritar de sorginte bolșevică. Cum am mai avut ocazia să o spun, Miloșevici nu a fost un fascist, ci un bolșevic care a îmbrăcat haina naționalismului fundamentalist.

Teza centrală a cărții lui Furet constă în luminarea legăturii consubstanțiale dintre proiectul leninist și visurile iluminismului, mai ales cele ale iacobinilor. Admirația stângii internaționale pentru experimentul utopic bolșevic provenea tocmai din convingerea că Lenin și camarazii săi nu făceau altceva decât să continue și să împlinească aspirațiile anului 1789. Era vorba deci de ideea că istoria are un sens lăuntric și că o știință a istoriei este posibilă. În utopia bolșevică, Rousseau se întâlnea cu Hegel: „voința generală” era încarnată de partid, interpretul predestinat al „conștiinței de clasă a proletariatului”, deci al Rațiunii în Istorie. Marxismul ritualizat, transformat în dogmă sacră, o religie seculară, avea să joace rolul de catalizator al pasiunilor incandescente ale intelectualilor revoluționari ai acelui secol. Firește, nu doar intelectualii s-au angajat în această aventură, însă ei au fost deopotrivă cei mai agresivi și mai rafinați în efortul de raționalizare a abdicării spiritului critic. Furet plasează pasiunea comunistă în genealogia relației de autodetestare atât de caracteristică pentru unele straturi ale burgheziei europene. Adversitatea în raport cu pretinsul filistinism liberal, exacerbată de ororile Primului Război Mondial și naufragiul vechii ordini continentale, a întărit convingerea că o lume total nouă putea și chiar trebuia să se nască. O lume în care relațiile interumane să fie bazate pe transparență și fraternitate. O lume din care să dispară egoismul, mercantilismul, duplicitatea. Acestea erau componentele neoromantice ale închipuitului mileniu comunist.

La polul opus, fratele inamic era fascismul. Furet a scris pagini excepționale în care a dovedit înrudirile, afinitățile secrete, nemărturisibile, dintre cele două crezuri și mișcări totalitare ale epocii revoluțiilor ideologice. Pentru el, comunismul a fost o patologie a universalismului, câtă vreme fascismul s-a întruchipat ca patologie a particularismului. Aceste forțe s-au urât, scrie Furet, nu numai pentru tot ceea ce nu aveau în comun, ci mai ales pentru că erau atât de asemănătoare. Înaintea prematurei sale morți în 1997, Furet a purtat un fascinant schimb de scrisori cu istoricul german Ernst Nolte, autor al mult disputatei cărți despre războiul civil european. Ceea ce recunoștea istoricul francez era faptul că nu se poate pricepe dinamica fascismului fără a medita asupra precedentului istoric bolșevic.

Teza a fost dezvoltată și de Richard Pipes în cartea sa despre Rusia sub regimul bolșevic. Antifascismul, conceput ca expresie a umanismului occidental, a fost mitul utilizat de stânga comunistă (sau simpatizantă, deci de tovarășii de drum) pentru a menține tăcerea sau a nega virulent ororile sovietismului. Furet a cunoscut comunismul din interior, a înțeles mai bine ca mulți alți analiști faptul că, dincolo de constrângeri și amenințări, exista un sâmbure mistic al doctrinei care răspundea unei nevoi umane de apartenență și certitudine ori, mai bine spus, de salvare. Astăzi, comunismul nu mai are capacitatea de a oferi acest tip de consolare. Eșecul său a fost total, iar spasmele actuale nu denotă o posibilitate de regenerare. Pe de altă parte, liberalismul are nevoie să găsească acel limbaj al emoțiilor și sentimentelor care să permită individului să se identifice cu promisiunile sale.

XS
SM
MD
LG