Linkuri accesibilitate

Igienă socială, utopie și genocid: reflecții despre comunismul lui Pol Pot


Manifestul Partidului Comunist a fost acel incendiar pamflet politic în care Marx și Engels proclamau iminenta revoluție proletară mondială, năruirea burgheziei ca clasă politică și sosirea mileniului sub forma supremației clasei muncitoare (care, credeau ei, eliberându-se pe sine va elibera umanitatea întreagă). În ultima analiză, susțineau cei doi foști tineri hegelieni îndrăgostiți de ideile socialismului radical, omenirea se îndrepta în chip inexorabil spre o ordine din care vor dispărea contrastele dintre bogați și săraci, oprimarea nu va mai exista, iar munca fizică și cea intelectuală vor produce bucurii similare. Condamnarea fără drept de apel a proprietății private ca generatoare de injustiție se îngemăna în acel text cu o nedisimulată aversiune pentru țărănime, grupare socială bănuită de egoism atavic și nostalgii reacționare.

Orice s-ar spune însă despre ideile fondatorilor materialismului istoric, ei nu au anticipat vreodată că socialismul va fi inițiat ca practică de stat în societăți slab dezvoltate din punct de vedere industrial. Această schimbare de viziune asupra centrului declanșator al revoluției a fost opera lui Lenin, ajutat în chip nemijlocit de Troțki. Mai târziu, Zinoviev și Stalin vor codifica dogma politică leninistă definind bolșevismul drept „marxismul epocii imperialismului și al revoluțiilor proletare”. În chip tragic, acest marxism pretins adaptat condițiilor lumii a treia va face ravagii în statele Asiei, Africii și Americii Latine, unde elite locale recrutate din rândurile intelighenției radicale, ca și ale militarilor vor îmbrățișa strategia leninistă de acaparare și consolidare a puterii, construind experimente dictatoriale de o maximă cruzime. Exemplele nu lipsesc: China, Coreea de Nord, etc. Prea puțin rămăsese din idealul umanist originar: singurul lucru care conta era o dogmă simplistă, chiar rudimentară, ostilitatea față de piața liberă, distrugerea proprietății și pluralismului, cultul maniacal al liderului suprem, proclamat pontif ideologic maxim.

Moartea fostului dictator comunist cambodgian Pol Pot (1925-1998), aflat la putere între 1975 și 1979, nu a reprezentat însă și finalul echipei responsabile pentru experimentul sinistru asociat cu guvernarea Khmerilor roșii: nu puțini dintre asociații săi au continuat o vreme lupta de gherilă în munții din Nordul țării fără a da semne de regrete ori căință. Într-adevăr, ceea ce a făcut acest experiment cu deosebire macabru a fost fanatismul său riguros, demonismul utopic ridicat la rang de principiu suprem. Destinul fostului amic al lui Nicolae Ceaușescu ne îndeamnă la o serie de reflecții despre proiectele absolute de inginerie socială în veacul trecut, ca și despre rolul ideologiilor revoluționare în prăbușirea ordinilor sociale tradiționale și construirea unor regimuri în care individul nu este altceva decât, folosind cuvintele lui Arthur Koestler din Darkness at Noon, o „ficțiune gramaticală”. Peste un milion de victime dintr-o populație totală de șapte milioane, persecuția sistematică a intelectualilor și a locuitorilor urbani, o xenofobie îndârjită care a dus la masacrarea minorităților etnice (vietnamezi, chinezi, etc.), foametea meticulos construită ca metodă de control, înregimentarea și lichidarea „indezirabililor”: acestea sunt elementele esențiale ale moștenirii celui care a fost egalul lui Hitler, Stalin și Mao întru pasiune a genocidului.

Rămâne însă chestiunea-cheie: de ce? De ce a fost nevoie să se procedeze la aceste sacrificii umane aberante, de ce trebuiau lichidați toți cei care erau desemnați drept „inamici obiectivi”? Întrebarea îi obsedează încă pe cambodgieni, tot așa cum îi obsedează pe ruși, români, albanezi, chinezi și pe toți cei care au suferit efectele „pedagogiei infernale” a stalinismului (datorăm termenul de „pedagogie infernală” regretatei istorice franceze Annie Kriegel). Pol Pot a dus cu el în mormânt răspunsul, însă nouă ne revine obligația de a medita și a face tot posibilul ca acest tip de utopism ucigaș să nu se repete.

O ipoteză ar fi că sectele leniniste poartă în sine, precum stejarul poartă ghinda, apetitul pentru controlul total. Apoi, există în aceste utopii abstracte o suspiciune delirantă în raport cu alteritatea: Pol Pot vorbea mereu de necesitatea „purificării” corpului social. A eliminării (prin masacru, la nevoie) a „microbilor” care împiedică victoria proiectului său de „fericire obligatorie”. În consonanță cu dogmele stalinist-maoiste, el a detestat spiritul critic, formulat în special de intelectuali. Aceștia trebuiau exterminați pentru ca germenii de aspirație către libertate să fie distruși. Pol Pot, tiranul aparent zâmbitor și timid, a fost fără îndoială un sadic dezlănțuit ale cărui fixații au fost deduse din mitul marxist-leninist al societății fără clase. Firește, Marx s-ar fi înfiorat văzând canibalismul ideologic din Cambodgia, dar nu trebuie uitat că ideile halucinante ale lui Pol Pot erau înrudite, dacă nu întotdeauna identice, cu viziunile vindicativ-resentimentare ale lui Lenin, Stalin și Mao. El a dus la extrem, la ultimele, cele mai teribile consecințe, raționamentele „igienei sociale” predicate de doctrinarii luptei de clasă. În locul libertății promise, cambodgienii au fost subiecții unui experiment de o ferocitate patologică, pentru care, nu mă îndoiesc, istoria nu va găsi niciodată vreun fel de scuze.

XS
SM
MD
LG