Linkuri accesibilitate

Discursul Președintelui Macron în Parlamentul European a pus rapid problema de bază. Nu era greu. Toată lumea observă că UE, dar și multe guverne naționale nu se mai înțeleg cu alegătorii care votează, în mod repetat, pentru o politică anti-sistem. Așadar, boala e cunoscută. Tratamentul Macron nu va vindeca pacientul. Mai întîii, pentru că Președintele Franței a reușit să susțină ceva grav și deplasat. El a vorbit de conflictul între Est și Vest, între partizanii liberalismului și partizanii non- sau anti-lberalismului, după care a conchis că sîntem în fața unui „război civil european”. Formula e spectaculoasă și regretabilă. Mai ales, acum, cînd toată lumea are ocazia nefericită să constate cum arată un război civil adevărat, în Siria.

Totuși, orice ar spune Președintele Macron, faptul că adepții ideilor liberale au un adversar în electorat nu poate fi chiar atît de grav. Sîntem, pînă la urmă, în fața unui conflict de idei, generat de nemulțumirea alegătorilor care se socotesc nereprezentați politic și defavorizați economic. E această situație chiar atît de gravă și periculoasă? Obiecția, dezacordul, contestația sînt lucruri normale în politică și dau dinamica electorală a democrației. Nimic nou, pînă aici. Diferența vine abia din momentul în care Președintele Macron și, alături de el, elita conducătoare a politicii europene susțin că protestul popular e un mare pericol pentru că ideile conducătorilor sînt un adevăr unic și incontestabil. Numai așa poate cineva susține că revolta alegătorilor e o calamitate sau, chiar, un război civil european. Și tot așa, cei ce cred că apără democrația periclitată de non-liberali fac pasul spre dogmatism. Ceea ce nu îi apropie în nici un caz de spiritul democratic.

Problema pe care Macron nu o poate rezolva vine din insistența cu care el și asociații lui politici pun semnul de egalitate între democrație și liberalism. Echivalența e parțială. O democrație poate fi liberală sau nu. Democrația e mult anterioară liberalismului și variantei lui radicale de astăzi. Chiar în epoca modernă, înainte de a deveni o captură liberală, democrația a funcționat bine în formule cu totul diferite: conservatoare, creștine sau sociale. Guvernele și Partidele care au practicat o democrație solidă în Germania, Marea Britanie sau Suedia nu s-au numit degeaba creștin-democrate, conservatoare sau social-democrate.

Președintele Macron a explicat, însă, că impuritatea care compromite formula democratică a fost și rămîne naționalismul. Argumentul lui Macron e binecunoscut și a fost repetat obsesiv după război. Astfel, naționalismul ar fi adus Europa la un pas de pieire, de două ori, provocînd două războaie mondiale. Argumentul e popular și trece drept evidență incontestabilă după ce a fost scris, vorbit și predat fără încetare în lumea politică, în presă, universități și producții artisitice. Dar e fals.

Naționalismul a existat, într-adevăr, și va mai exista, dar ororile celor două războaie mondiale nu au fost rodul naționalismului ci al ideologiei. Adică a unui număr de idei dogmatice care au exlus orice alt adevăr și au condamnat la moarte sau subjugare indivizii, popoarele și societățile care n-au acceptat ideologia corectă. Naționalismul a fost doar vehicolul convenabil al acestei aberații sinistre. Dealtfel, ca francez, Președintele Macron știe prea bine că și alte lucruri, pe care desigur le aprobă cu totul, au fost propagate și au convins Europa tot prin naționalism. E cazul ideilor iluministe, al emancipării și al mișcărilor de eliberare, începînd cu revoluția franceză și continuînd cu bonapartismul, cu valul 1848, cu dezagregarea imperială din 1918 și mișcările de decolonizare de după 1960. Rolul naționalismului poate fi discutat oricînd, dar reputația lui istorică nu poate fi fixată în afara faptelor.

Se poate observa, chiar, că globalismul și filozofia politică supranațională - marii adversari ai naționalismului - au un palmares discutabil. Marea criză financiară declanșată în 2008, rețeaua de acorduri de liber schimb internațional și proiectul statal UE au făcut lucruri bune și lucruri rele. Societățile occidentale au multe de spus în această privință. E de observat că toate necazurile, de la sciziunea internă a comunităților, la sentimentul de abandon și regresia severă unor mari grupuri sociale și de vîrstă, au, mereu, ceva de-a face cu proiectele care mizează pe global și elimină limitele sau tradițiile naționale. Cu alte cuvinte, dacă naționalismul e contestabil, atunci nu e singur în această situație: anti-naționalismul e la fel de vinovat. Din clipa în care adoptă sau absorb o ideologie, amîndouă sînt un pericol. Lecția e, deci, paza de ideologie.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG