Linkuri accesibilitate

Serghei și Iulia Skripal au fost atacați pentru că puteau fi atacați fără griji. Cine a dat ordinul decisiv știa că atacul nu va avea urmări. Serviciile secrete ruse nu au avut nevoie de o documentare specială pentru a ajunge la asemenea certitudini. Realitatea publică e clară și vizibilă pentru oricine. Occidentul, fie că e vorba de Marea Britanie sau Statele Unite, ca să nu mai vorbim de statele care, ca Germania, practică un cult pacifist total, încasează fără probleme. Reacția lor la asasinate sau alte operații ostile, la agresiuni asupra aliaților sau la cooperarea militară cu adversarii se rezumă la discursuri detunătoare și goale, uneori la expulzări de diplomați sau agenți cu acoperire diplomatică și restrîngeri de relații culturale sau economice. Riposta e limitată și previzibilă. Rusia știe că tariful e foarte mic. Mai mult, Rusia știe că, urmînd o ecuație perversă, cu cît mai sfruntat abuzul, cu atît mai timidă replica.

Prin urmare, Rusia va continua să regleze conturi în mod criminal, pe teritoriul altor state, tocmai pentru că aceste state nu au contrat niciodată. În această privință, nu a existat test politic mai mare și mai bine trecut de Rusia decît invadarea Ucrainei și, apoi, intervenția militară la vedere în Siria. Apogeul tragic a venit în iulie 2015, cînd forțe de invazie rusești au doborît, în Ucraina, un avion civil malaiezian cu 298 de persoane la bord. Rusia continuă să nege orice implicare iar Occidentul, în frunte cu guvernul Olandei, s-au limitat la acuzații și proteste. 193 de cetățeni olandezi au fost uciși după ce zborul MH17 a fost doborît de o rachetă din dotarea forțelor armate ruse. Masacrul de acum trei ani e una din cele mai rușinoase pagini de istorie și morală occidentală. Sute de oameni au fost uciși, autorul e cunoscut și fărădelegea e trecută cu vederea.

În toate aceste cazuri, acțiunile rusești au dictat situația și situația e validă și azi. Sancțiunile economice împotriva Rusiei sînt amintite mereu ca exemplu de contramăsură, dar e destul de evident că măsurile economice nu ating în mod semnificativ Rusia. În fond, Moscova a observat, de pildă, că după suita de asasinate de la Londra, tot Londra rămîne destinația și piața de achiziții imobiliare favorită a oligarhilor ruși. În timp ce oponenții sînt eliminați fizic, oameni apropiați regimului sau îmbogățiți de complicitatea cu regimul apar la Londra și cumpără case de milioane de lire sterline în zonele de lux, de pildă în Chelsea, unde vor avea, în plus, și plăcerea de a vedea jucînd Chelsea FC, clubul cumpărat și patronat de un alt oligarh rus. Asta explică de ce serviciile rusești nici măcar nu se mai obosesc să își șteargă urmele.

Organizatorii operațiilor Litvinenko și Skripal știau, de bună seamă, că au lăsat destule indicii și că vor fi identificați în cîteva zile sau săptămîni. Ei și? Ce anume va face cutare guvern occidental împotriva Rusiei? Va ține acasă naționala de fotbal calificată la Mondialele care vor începe peste trei luni în Rusia? Imposibil. Publicul larg, presa și sponsorii vor argumenta în cor că sportul și politica nu trebuie amestecate. E de crezut că se va găsi cineva care să spună „pînă aici”, știind că în Germania, Italia, Franța, Austria, Olanda atîtea mari companii continuă să facă afaceri grase în Rusia?

Slăbiciunea lumii occidentale în raporturile cu Moscova și în fața crimelor statului rus nu e și nu are cum să fie un accident. Tăcerea sau neputința repetată nu semnalează o eroare, ci o trăsătură deja instalată. Ea e parte a unei configurații mentale și sufletești cuprinzătoare care definește, azi, viața publică occidentală. Frica de a nu insulta sau vătăma se combină cu aversiunea față de orice formă de violență și cu un cult acerb al obiectivității legale. Împreună, toate aceste ingrediente dau o formă de paralizie pozitivă care face întotdeauna loc reținerii și lasă nesancționate loviturile cele mai odioase. Situația e cu atît mai gravă cu cît, dimpotrivă, în tradiția unor state ca Rusia, singura reținere posibilă apare în fața celor ce răspund decisiv. Înseamnă asta că rețeta cea mai eficientă e vărsarea de sînge sau chiar războiul cu statul rus? Nu. O asemenea întrebare e tot parte a alibiurilor care sfîrșesc prin a impune paralizia.

Cine vrea să se asigure că Rusia primește mesajul potrivit are la dispoziție mult mai multe mijloace decît se crede. În primul rînd, adevărul: cine, cum și cînd. Autorii politici și morali trebuie numiți cu toată precizia. Apoi, sancțiuni economice reale, nu parțiale, blocări de conturi și vize, expulzări și chiar ruperea realțiilor politice, comerciale și diplomatice. Prin urmare, Occidentul nu duce lipsă de soluții ci de voință și, mai ales, curaj. Guvernele vor găsi mereu o scuză, pentru că interesele de grup sau private ale multor state și companii occidentale trec prin Rusia. Dar și peste cadavrele nevinovaților uciși de o rachetă rusească în Ucraina. Liderii și organizațiile politice vor invoca interese superioare de stat. Evident, așa ceva există dar e absurd să susții că aperi interesele propriului stat încheind un Tratat Unilateral de Slăbiciune cu Federația Rusă.

XS
SM
MD
LG