Linkuri accesibilitate

Conducători și alegători fără întrebuințare (II)


Peste tot în Europa de Vest, politica oficială a guvernelor și partidelor care au dat direcția societăților după 1945 e sub presiune. 70 de ani de certitudini se surpă de la un rînd de alegeri la altul și, evident, lumea conducătoare va accepta cu greu așa ceva. În fond, obișnuința și privilegiul se lasă cel mai greu bătute. Cît timp diferențele între discursul oficial și viața practică au fost atenuate de subvențiile de stat și n-au fost bruscate de migrație, totul a mers mai mult sau mai puțin în regulă. Apoi economia a intrat în stare de șoc, cu concursul marii căderi financiare din 2008 și al complicațiilor adverse aduse moneda unică euro. Migrația a lovit la fel de tare și rămîne o problemă fără remediu. În fața acestor crize, lumea oficială a conchis, pur și simplu, că are dreptate. Că prescripțiile ei nu pot fi puse în dubiu, pentru că sînt, prin definiție, expresia celei mai înalte concepții politice cunoscută de om. Europa conducătoare a decis că e apogeul artelor guvernării umane, fără să poată înțelege că o asemenea concluzie nu e altceva decît o formă de inerție. Viața a continuat fără schimbări, cu o sferă oficială tot mai convinsă de capacitățile ei superioare și cu societăți tot mai mirate și revoltate că nu se fac auzite. Tensiunile au urcat pînă la divorț.

Într-un fel, ora la care se află Europa spune că totul e prea tîrziu. Căci liderii nu mai pot produce nimic altceva în afara vechilor lor idei iar publicul larg e revoltat dar a fost educat, vreme de decenii, în ideea că soluțiile trec prin buget și depind de o guvernare mai darnică. Nimeni nu poate concepe măcar ideea unei transformări radicale, deși semnalele care anunță sfîrșitul de drum vin din toate părțile. Criza e agravată de opoziția la alternative. În mod defensiv dar energic, establishmentul denunță regimurile care s-au apropiat de societatea de jos, adică practică populismul. Politica tranșantă sau radicală, ideile și acțiunile care refuză clișeul sînt demonizate și ținute departe, ca o maladie infecțioasă, sub acuzații diverse de la rasism, la iliberalism, xenofobie și autoritarism. Există destul adevăr în aceste reproșuri, dar italienii tocmai și-au anunțat conducătorii că nu mai au de gînd să țină cont de așa ceva. Cine vrea mai multe lămuriri poate lua avionul pînă la Catania sau Marsala, în Sicilia. După cîteva minute, va descoperi acolo că totul e extrem de ieftin pentru un vizitator și, în același timp, prea scump pentru oameni locului care n-au locuri de muncă și dau concursuri complicate pentru un post de măturător, gardian sau stau pe asistență socială, în aceeași casă, cu copii lor calificați, care stau și ei pe ajutoare sociale. Nu toată lumea e disperată, dar destulă lume disperată e de găsit în fiecare țară vest-europeană. De aici, atîtea guverne vest-europene care se sprijină pe aritmetici post-electorale și un acord popular concludent: guverne minoritare sau coaliții slabe care unesc partide fără diferențe dar și fără inițiative majore. Cel mai important rezultat al alegerilor din Italia, stat fondator al UE, spune că Europa a atins punctul în care alegătorii nu știu la ce le sînt buni conducătorii, iar conducătorii nu știu la ce sînt buni alegătorii.

XS
SM
MD
LG