Linkuri accesibilitate

Conducători și alegători fără întrebuințare (I)


Ce s-a întîmplat în Italia? Alegerile din 4 martie au fost complicate, au dat un rezultat complicat și au fost urmate de rîuri de comentarii complicate. Alegătorii s-au trezit în fața unor proceduri de vot și verificare stufoase, dar participarea a fost bună. Prin urmare, or fi fost alegerile complexe, dar lumea a insistat să voteze pentru că avea ceva clar de spus. Rezultatele au venit repede, pe coloane de cifre și partide amețitoare pînă și pentru un italian. Însă, puse pe hartă, aceleași rezultate arată foarte clar că Italia e împărțită în două bucăți mari: Nordul a votat cu dreapta, iar Sudul cu partidele anti-sistem. Stînga și, în genere politica de centru au fost refuzate masiv și au căzut.

Prin urmare ceva limpede se poate înțelege, pînă și din foiala derutantă a procentelor electorale italiene. Comentatorii au intrat în alertă mult înainte și au explodat imediat după încheierea alegerilor. Teoriile și descoperirile curg: nimic nu mai e la fel, totul rămîne cum a fost, Italia a pălmuit Uniunea Europeană, italienii vor mai multă intervenție UE, partidele clasice au fost umilite, partidele clasice au situația sub control și multe alte filozofii anti sau pro. Deocamdată, singurul lucru cert e că situația de după alegeri se va adjudeca prin negocieri foarte complicate și nu e ușor de intuit. Însumînd, marele mister al alegerilor italiene e, în mare parte, un prilej de discuții dar nu o surpriză sau o noutate de nedescris.

Toată lumea știa, de fapt, că alegerile din Italia vor fi prilejul unui protest. În urmă cu șase ani, UE, mai precis Comisia Europeană, a presat și manevrat pentru înlocuirea guvernului condus de primul ministru Silvio Berlusconi. Era vremea marii crize economice și, în plus, Berlusconi devenise indezirabil după mai multe scandaluri de corupție și ciocniri cu planurile de austeritate recomandate de Comisia Europeană. Berlusconi s-a retras sau a fost ajutat să se retragă și în locul lui a fost numit Mario Monti, un birocrat-economist bine cotat și foarte aproape de sugestiile Comisiei Europene. După șase ani, guvernările inspirate de filozofia economică a UE și lipsa exasperantă de soluții politice și administrative au provocat o dezamăgire aproape generală. Efectul acestui eșec s-a văzut la alegerile din 4 martie. Italienii au protestat împotriva unui model care a promis mult și nu a rezolvat mare lucru. Datoria națională e uluitoare: peste 1 trilion de euro. Șomajul între tineri a depășit 50%. Administrația a făcut ce face de obicei și a lăsat baltă zeci de mii de sinistrați rămași fără adăpost după cutremurile frecvente din ultimii ani. Însă picătura care a umplut paharul a fost dezastrul de la frontiere. Guvernul a pierdut controlul sau nici măcar n-a încercat să îl exercite și peste 600.000 de migranți africani au intrat în țară, venind pe Mediterana, spre coasta de Sud a Siciliei. Mulți au plecat mai departe, spre Germania, Suedia și alte state generoase ale Europei de Nord. Destui au rămas în Italia. Conflictele cu populația locală erau inevitabile și dau, acum, aproape zilnic, știrile de fundal ale vieții sociale italiene: proteste locale, furturi, crime, manifestații și contramanifestații, atacuri asupra migranților, trafic de droguri, prostituție, viouri, jafuri, conflicte create de repartiția apartamentelor și a fondurilor de subzistență. Guvernele și liderii politici au continuat să livreze declarațiile umanitare de care multă lume s-a săturat. Presa a discutat situația deschis, cu o lipsă de reținere neîntîlnită în alte țări occidentale. Oamenii de rînd au adunat, treptat, o frustrare care a atins o cuprindere națională, peste diferențele de vîrstă, profesie și convingeri politice.

În ziua de 4 martie, toate aceste acumulări s-au prezentat, împreună cu deținătorii lor, la urna de vot. Ce se poate înțelege de aici e că alegerile nu au mai fost o chestiune de preferințe de partid ci replica unor oameni speriați, nesiguri și neliniștiți de felul în care trăiesc acum și în care nu vor să mai trăiască de acum înainte. Asta a însemnat că alegătorii au fugit de partidele clasice care dădeau centrul politic italian. Mesajul a fost cum nu se poate mai clar: italienii nu mai cred în politicienii care fac establishment-ul, în figurile stîngii și dreptei reunite la centru, în discursruile și ideile lor. Peste 80% din cei ce au votat au sprijinit partide care critică sau se pronunță împotriva UE, vor să pună capăt migrației și promit măsuri imediate, aducătoare de muncă și bani. Mișcarea 5 Stele, o organizație de protest fondată de un actor de comedie, a devenit cel mai mare partid din Italia, cu 32% din voturi. Liga, un partid anti-UE și anti-migrație, și-a bătut colegii din alianța condusă de Berlusconi. Stînga, care deținea guvernul și și-a obosit alegătorii cu planuri fără urmări, a fost umilită și, cu 19%, a luat un rezultat catastrofal. Toată Italia de Nord, mai bogată și mai educată decît restul țării, a votat partide de dreapta, după decenii în care a fost fidelă stîngi socialiste și comuniste. Italia de Sud, săracă, epuizată de șomaj și lipsuri, a votat masiv radicalii de la 5 Stele și de la Ligă. Ceea ce nu a produs, încă, și poate nici nu va produce o schimbare palpabilă. Guvernul se va forma greu și cere compromisuri pe care un public foarte iritat le va taxa fără întîrziere. Un nou rînd de alegeri nu e exclus.

Alegerile din 4 martie au deschis un capitol necunoscut. Pentru prima oară, electoratul și elitele și-au spus ce aveau de spus, pe șleau. Tabu-urile și prudențele politicoase au fost abandonate. Tulburarea nu se va opri. Nimeni nu crede serios că noul guvern va lua taurul de coarne. Italia e o țară cu o vastă experiență de tergiversare și, chiar, simulacru. Dar alegerile au făcut demonstrația practică a unei stări de spirit care nu mai privește doar Italia. Cine a cercetat, fie și pe scurt, situația de acolo va recunoaște cu ușurință sentimentele și gîndurile alegătorilor din mai toate statele Europei. Ce e de aflat din aceste semnale și de ce nimeni nu pare gata să afle ce e de aflat?

XS
SM
MD
LG