Linkuri accesibilitate

Dispariția Regelui Mihai e un fapt istoric bizar, aproape inexistent și neînțeles. Aproape inexistent pentru că Regele a murit, de fapt, mult înainte de 2017. Suprimarea lui Mihai a fost rapidă, a lăsat în urmă un munte de minciuni și o discreditare trainică. Neînțeles, pentru că măsurătoarea e prea grea.

Cum anume am putea calcula și recupera treptele care ne separă de lumea anilor 1945-47? În teorie, dar numai în teorie, vremurile noastre au reînodat legătura ruptă în 1945. Democrația a reapărut, după 1989, și, cu asta, a pus capăt unei despărțiri de 50 de ani. Dar e așa? După o peregrinare goală și prelungă, figura Regelui Mihai ne spune că ar trebui să fim mai atenți.

În fond, îndepărtarea lui Mihai a fost, din 1948, și îndepărtarea Monarhiei în România. Asta e, tot una, cu a rosti un adevăr neconvenabil. Și anume: Republica și republicanismul s-au născut, în România, prin forță și invazie militară, nu prin ideologie sau opțiune internă.

Problema e că, azi, după exact 70 de ani de la proclamarea Republicii (odată cu abdicarea lui Mihai în 30 decembrie 1947) sîntem cetățenii acestui tip de regim și, pe bună dreptate, nu concepem că am putea fi vreodată altceva. Exact 42 de ani de Republică și dictatură (1947-1989) au fixat mersul istoriei, mult dincolo de durata de viață a comunismului.

Fie că vorbim de faza națională, fie de istoria pre-națională, românii au cunoscut numai viața sub regim monarhic. Această instituție și formă de viață a fost complet distrusă și radiată la prima întîlnire cu formula republicană. Violența transformatoare a comunismului a învins, parțial, istoria și a creat un fapt pe care îl respectăm și astăzi. Din acest punct de vedere, Regele Mihai și timpurile lui sînt un capitol tragic. Sînt punctul în care istoria României și-a pierdut cursul și a virat într-o direcție, pînă atunci, necunoscută. Tot ce a urmat a fost negație sau, mai recent, evocare a lumii vechi.

Dar orice pretenție de revenire la cursul pierdut e iluzorie. Iată de ce pro-monarhismul anilor de după 1989 a fost o mișcare, de multe ori admirabilă, cel mai adesea respectabilă și, întotdeauna, în afara vremurilor. Un sentimentalism trist și fără noroc a animat gîndurile celor ce au văzut sau au sperat într-o revenire la monarhie. A fost un fel de a plăti, tîrziu, datoria morală față de Regele Mihai, fără posibilitatea unei reparații. Regele Mihai a fost beneficiarul dureros al șansei blestemate de a asista la propria înlăturare din istorie, în ralenti. Succesiunea lui a fost curmată pentru totdeauna. Faptul că o familie mult micșorată moral a adeverit lipsa de urmași demni a Regelui n-a făcut decît să adauge elemente meschine într-o dramă amplă.

Așadar, dacă e ceva de spus, dincolo de omagiile formale, la moartea Regelui Mihai, atunci e vorba de adevărul istoric fracturat și contradictoriu al istoriei românești. Nu sîntem singuri în această situație, dar nici n-avem resursele pentru o discuție și o înțelegere onestă a situației în care ne aflăm. Încheierea tristei treceri prin lume a Regelui Mihai, cîndva al României, era o ocazie bună pentru deschiderea acestei uși blocate. Data viitoare, această ocazie ar putea apărea în condiții mult mai dificile și prea tîrziu.

XS
SM
MD
LG