Linkuri accesibilitate

Degradarea nu se repară, ci naște degradare înfășurată în farsă. Locul acestui blestem fără greș e istoria și, mai precis, politica statelor care au acceptat și trăit prea mult în umilința robiei. Cine nu crede asta sau are impresia că istoria s-a oprit în loc pentru a face loc bunelor purtări, are la dispoziție cazul Zimbabwe.

E vorba de știrea care domină emoțional presa ultimelor cîteva săptămîni. Zimbabwe e departe dar nu e un loc străin nici lumii occidentale care a stăpînit țara, nici Europei de Est care a sprijinit eliberarea de vechii stăpîni, în numele idealurilor comuniste.

Pe scurt, Zimbabwe a fost colonie britanică pînă în 1980, cînd o mișcare de eliberare pompată militar și financiar de URSS plus celelalte regimuri comuniste din Est a preluat puterea după un război de gherilă. Mișcarea de eliberare a fost sprijinită moral de opinia publică occidentală, în numele dreptului la autodeterminare și a luptei cu rasismul și colonialismul.

Noua putere a fost, la început, împărțită de cei doi lideri ai mișcării de eliberare: Robert Mugabe și Joshua Nkomo. Apoi, înălțătoarea poveste a virat spre cu totul altceva. Mai întîi, a avut loc răfuiala tovarășilor. Mugabe i-a venit de hac lui Nkomo. Războiul civil care l-a lăsat singur la putere pe Mugabe s-a încheiat cu 20000 de morți.

Au urmat 37 de ani de dictatură. Stăpîn pe tot ce mișcă în Zimbabwe, Mugabe a trecut la socialismul aplicat ca la carte. Economia s-a prăbușit, libertățile și drepturile civile au fost abolite. Foametea, inflația și cultul lui Mugabe au devenit singurele realități indubitabile în Zimbabwe. Mugabe s-a înconjurat de o clică și o mafie care a pozat în Partid conducător, Parlament, Justiție și Armată. Sub conducerea luminată a lui Mugabe, s-a tipărit bancnota de 1 trilion de dolari cu care oricine putea cumpăra, dacă găsea așa ceva, o pîine.

În 1996, Mugabe s-a căsătorit cu Grace, fosta lui amantă, cu 41 de ani mai tînără. Grace s-a instalat la vîrful statului și a devenit al doilea om din doi care contau în Zimbabwe. După 37 de ani de stabilitate în dictatură și opresiune polițienească, Grace Mugabe a socotit că i-a venit timpul la domnie. La sfatul ei, Robert Mugabe l-a îndepărtat pe vicepreședintele țării care dădea semne că se socotește urmaș al lui Mugabe. Vicepreședintele era, desigur, tovarăș de stăpînire cu Mugabe: fost șef al Serviciilor Secrete și tartor de seamă în mafia patronată de Mugabe.

Era limpede că, la 93 de ani, Mugabe nu mai are mult timp pe tron și așa a apărut competiția pentru putere. Grace a înțeles că Vicepreședintele Emerson Mnangagwa e un rival și i-a făcut vînt. Vicepreședintele a fugit din țară, peste graniță, în Africa de Sud. De acolo, el a luat legătura cu bunul lui tovarăș, șeful forțelor armate. Amîndoi, au decis că Grace Mugabe nu trebuie să devină noua superșefă în Zimbabwe.

Armata a anunțat că s-a răsculat și așa a început comedia pe care o avem sub ochi: o lovitură de stat politicoasă. Nu s-a vărsat sînge și nu s-a tras un foc de armă. Mugabe a fost rugat să se retragă. Rebelii și Mugabe au avut, chiar, o conferință de presă comună. Mugabe nu a vrut să demisioneze. Apoi, Partidul tovarășilor lui de o viață l-a exclus și a dansat de bucurie. Mugabe nu s-a lăsat înduplecat. Apoi, Parlamentul tovarășilor lui de o viață a început procedura de punere sub acuzare. Mugabe a trimis o scrisoare în care și-a anunțat demisia.

Dictatura a luat sfîrșit, Zimbabwe e liber, poporul cîntă și sărbătorește pe străzi, în toată lumea televiziunile transmit reportaje emoționante cu oameni liberi și politicieni care vorbesc solemn despre victoria asupra răului.

Dar ceva nu e în regulă. Ce? Tot.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG