Linkuri accesibilitate

Ucraina folosește în mod frecvent argumentul sporului de integrare. Asta vrea să însemne că minoritarii care vor învăța numai ucraineană se vor integra și vor avansa mult mai ușor în societatea ucraineană. Logic e așa, numai că nu e cazul.

Românii și maghiarii din Ucraina sînt, în mare, vorbitori de ucraineană deja integrați. Adevărul e că nu există enclave românești și maghiare izolate și refractare în Ucraina. Secuii din România au, uneori, această problemă, dar soluția nu e desființarea învățămîntului în limba maghiară ci stimularea interesului pentru integrare. O economie de succes face, fără fricțiuni, ce nu poate face o Lege a Educației dură și părtinitoare.

De ce nu înțelege Ucraina lecțiile bogate ale problemei minoritare în Europa? Pentru că nu le-a înțeles nicicînd și e condamnată să repete o politică resentimentară pînă la absurd. Există, așa cum o poate afla oricine survolînd istoria naționalismului ucrainean, o formă de orbire și adversitate pe care ucrainenii au demonstrat-o mereu în relațiile cu minoritățile și vecinii. Această formă de orbire e din nou la lucru și nu poate aduce nimic bun Ucrainei.

Noua Lege a Educației produce deja o transformare pe care ucrainenii nu aveau de ce să și-o dorească și puteau, de altfel, să o evite. Prietenii și aliații necondiționați se trezesc bruscați după ani buni de sprijin pentru Ucraina.

România, de pildă, a fost un partener exemplar. După Tratatul semnat în 1997, România a susținut mereu Ucraina. În 2014, odată cu dezlănțuirea confruntării ruso-ucrainene, România a rămas pe poziții și a fost, iar, necondiționat de partea Ucrainei. Problema românilor din Ucraina a fost dezbătută rațional și răbdător într-o corespondență diplomatică întinsă pe ani de zile. Ar fi fost de așteptat un răspuns ucrainean atent la sensibilitățile României. Ucraina a procedat, însă, trecînd, cu nepăsare peste aceste sensibilități. Nu e surprinzător, iar România ar fi trebuit să se aștepte la așa ceva.

Lunga tradiție de naționalism nevrotic a ucrainenilor nu avea cum să înceteze de dragul României sau al oricui altcuiva. Asta nu scuză, totuși, România sau linia generală a UE în relațiile cu Ucraina. Ajutorul oferit Ucrainei a fost nesocotit și trebuie notat că, măcar în parte, această deziluzie a fost autogenerată. UE și, desigur, România au ales să poetizeze romantic și democratic realitatea politică ucraineană. Scutit de observație directă și de filtru critic, naționalismul ucrainean a fost sanctificat. Atitudinea necondiționat pro-Ucraina a devenit o insignă de merit. Tratamentul media a răspîndit în publicul larg european ideea după care faimosul Maidan și politica națională ucraineană sînt dincolo de orice reproș.

Așa cum s-a mai întîmplat, o cauză justificată, dar problematică a fost echivalată cu avansul democrației și, de fapt, redusă, la automatism etic. Prin urmare: Ucraina nu poate fi criticată pentru că e acoperită de stindardul democrației. După ani buni și dovezi repetate de reacredință ucraineană, mulți prieteni au motive de dezamăgire și iritare. E, însă, prea tîrziu. Ce e făcut nu se mai poate desface. Captivii jocului strategic de la frontiera cu Rusia nu mai pot da înapoi. Și nici n-ar trebui. Atîta doar că, după cîte se poate bănui, Ucraina va continua seria abuzurilor de încredere de la care nu s-a putut abține niciodată. Năravul ucrainean nu are leac. Pînă la urmă, spre paguba ucrainenilor.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG