Linkuri accesibilitate

Noua Lege ucraineană a Educației, promulgată fără nuanțe și ezitări de Președintele Petro Poroșenko, ar putea avea o singură și mare consecință pozitivă: reeducarea naivilor. Momentul ales pentru promulgare și conținutul legii spun, din capul locului, că obiectivele acestei reglementări sînt strict politice.

Ucraina are o problemă gravă cu Federația Rusă și folosește prilejul pentru a se răfui cu toate minoritățile. Legea e un fel de a spune: fără învățămînt în limba rusă înseamnă fără învățămînt în orice altă limbă vorbită în Ucraina. Rușii sînt inamicul direct. Românii și ungurii sînt victimele colaterale ale acestei răfuieli. Abuzul e clar și protestele normale. Dar percepția și politica binevoitoare a vecinilor sînt dovada unei mari și regretabile iluzii. Situația care a dus la amînarea vizitei Președintelui Johannis și la intervenția vehementă a diplomației maghiare era previzibilă și putea fi evitată. Ucraina face acum ce a mai făcut și era de prevăzut că va mai face.

Problmea învățămîntului în limba minorităților a fost abordată de ucraineni urmînd tradiția negativă și periculoasă a politicii naționale ucrainene. De celalată parte, statele care se plîng acum, în primul rînd România și Ungaria, au preferat să uite în ce anume constă această tradiție și au preferat să se bazeze pe consensul european asupra drepturilor minorităților. Deși iluziile pîndesc și în acest caz.

Trebuie spus repede că istoria drepturilor culturale ale minorităților în Europa nu e neapărat ce pare. State care sînt, azi, mari susținătoare ale paradisului cultural minoritar își permit acest lux, numai pentru că au rezolvat problema demult și deloc onorabil. Cazul Franței e strident. Minoritățile au fost, pur și simplu, desființate. Grecia a folosit aceeași metodă. Serbia nu a abolit minoritățile, dar nici nu le duce grija. Se poate spune că idealurile europene în materie sînt posibile acolo unde state care n-au de purtat războaie cu vecinii sau le-au purtat deja fac gesturi nobile în favoarea unor minorități muzeale și complet asimilate. Germanii din Alsacia franceză sînt un exemplu potrivit.

Însă, acolo unde minoritățile sînt prelungirea unui stat vecin și ostil lucrurile se complică. Cap de listă european în această ecuație: minoritatea rusă. Ucraina nu e singură aici. Statele baltice și alte foste părți ale Imperiului Sovietic s-au lovit și se vor mai lovi de problema politică a drepturilor unei largi minorități rusești. Lecția spune că acele minorități care au dictat la un moment dat cultura dominantă a unei societăți devin o problemă serioasă de îndată ce o pierd. Rușii, fosta cultură obligatorie și dominantă în spațiul sovietic, sînt o problemă vie și greu rezolvabilă a noilor state independente din Est. O altă nuanță care scapă multor comentatori e diferența între o minoritate istorică și o minoritate impusă prin colonizare. Cazul rușilor din Ucraina e, deci diferit, de cazul rușilor din Statele Baltice, unde rușii sînt, în mod covîrșitor, rezultatul colonizării sovietice. De aici, mai departe, diferența între agitația rușilor baltici, care cer drepturi noi, și rușii din Ucraina, aflați în situația de a pierde drepturi cîștigate (sub administrațiile ucrainiene anterioare).

Ucraina a făcut, însă, ceva mult mai grav, periculos și irațional, Ucraina a făcut o eroare masivă, extinzînd problema rusă asupra altor minorități. Ucraina e în război cu secesioniștii ruși, nu cu minoritarii români sau maghiari. Diferența nu pare să conteze pentru autoritățile ucrainene.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG