Linkuri accesibilitate

Nimic mai greu decît să spui lucrurilor pe nume la marginea unei tragedii, printre urlete de groază, furie și durere. În genere, ce se spune după fiecare din măcelurile organizate și reușite de teroriști musulmani în marile orașe ale Europei e cîntărit cu gîndul la durerea victimelor. Evident, așa ceva e normal. Cu timpul, însă, odată ce atentatele teroriste au încetat să mai fie o excepție și au devenit orori regulate, reacțiile au cristalizat într-un limbaj fix, cu locuri comune și logică proprie. Noua realitate anarhică și violentă a generat o reacție oficială tip. Nimeni nu poate pretinde imaginație în asemenea situații. Însă repetiția mecanică a acelorași expresii, formule și raționamente riscă să treacă în ridicol. În fond, nu e nici logic nici util să repeți la nesfîrșit banalități care se vor remedii anti-teroriste, după fiecare nou atentat terorist care le demonstrează inadecvarea și inutilitatea. Repetiția clișeelor a ajuns o evidență atît de apăsată încît nu e simplu să alcătuiești o listă cadru de formule fixe. Ați auzit-o întocmai și după Paris și după Nisa, Bruxelles, Berlin sau Londra.

Aproape fără excepție, discursurile post-atentat denunță natura „deliberată”, adică premeditată, a atacurilor. Dar crede cineva, oare, că aceste atacuri au fost rodul întîmplării sau al unui accident neprevăzut? Și e de imaginat că un asmenea atac poate avea loc fără o minimă planificare sau fără sprijinul unei rețele cît de cît coerente?

Mai departe vine referința automată la „lașitatea atacatorilor”. Poate că există formule și nuanțe mai sugestive. Referința la lașitate nu e neapărat o reușită. Fără îndoială, autorii atacurilor teroriste pleacă la atac știind sau presupunînd că au șanse mici de supraviețuire. Un laș nu s-ar înscrie într-o acțiune care aduce aproape sigur la moarte. Sigur, curajul, e, în acest caz, foarte aproape de sau totuna cu fanatismul. Însă noțiunile de curaj și lașitate nu spun nimic în situații extreme. Cineva care dă dovadă de curaj ucigînd oameni la întîmplare înainte de a fi ucis nu pune la lucru o virtute. Iar cineva care fuge atunci cînd e atacat de adversari mai puternici nu e neapărat un om lipsit de calități și morală. Pînă la urmă, binele și răul sînt hotărîtoare în asemenea situații. Lașitatea și curajul sînt relative și nu lămuresc nimic.

Politicienii vorbesc, de asemenea, fără excepție, despre „nevinovăția” persoanelor ucise în stradă, în metrou sau oriunde are loc un atac terorist. Evident, nimeni nu socotea victimele vinovate de ceva înainte de atentat și nu le va socoti vinovate de ceva după atentat. A vorbi de oamenii nevinovați uciși de teroriști presupune, oare, că există și un lot de oameni vinovați pe care teroriștii i-ar fi putut ucide în mod justificat?

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG