Linkuri accesibilitate

Adevărata tragedie rusă (II)


Vorba lui Stalin, după care un milion de crime sînt o statistică, în vreme ce o singură crimă e o tragedie, rămîne la locul ei în Rusia. Și nu doar în vremurile în care Stalin putea decide orice. N-a trecut chiar atît de mult timp de cînd 115 oameni au fost lăsați să moară la bordul submarinului Kursk, scufundat și lăsat pe fundul Mării Barents, din motive de prestigiu și imagine publică a regimului conducător. Evident, între timp, Pravda s-a îndurat și ne-a informat că submarinul a fost distrus de americani și britanici. Tocmai asta e problema.

În Rusia, regimul nu are voie să greșească, iar crimele sînt întotdeauna ale dușmanilor. La un loc, toate aceste crime împotriva omului de rînd fac mai mult decît o serie de întîmplări neguroase și isprăvi gangsterești. Fac o istorie de criminalitate a statului sovietic și rus. Și chiar mai mult. Fac un clivaj, o ruptură de civilizație care separă Rusia de restul lumii. Și partea europeană a lumii e încărcată de crime de stat dar nu crime de stat încă la putere. Aici e diferența și de aici vine reținerea reflexă a vest- și est-europenilor în fața veștilor despre cutare sau cutare tragedie rusească. Nu pentru că noi, românii miștocari sau francezii superficiali, ținem de altă civilizație, ci pentru că Rusia nu vrea să țină de civilizație.

Distanța care ne face să cercetăm de două ori înainte de a accepta emoția autentică și directă cuvenită victimelor nevinovate vine din oroare. Din repulsia față de un trecut de crimă la care Rusia nu renunță ci adaogă. Din senzația certă că Rusia nu poate, încă, descoperi demnitatea umană a propriilor cetățeni. Încă înainte de a ateriza pe ecranele tv, știrile bune sau rele din Rusia sînt înconjurate de scepticism și prudență. Nimeni nu știe cînd s-a dovedit onestă, ultima oară, o știre venită din Rusia.

Dar aproape toată lumea știe că Rusia e acea țară ciudată și fatală în care criticii sînt împușcați pe stradă, soldații lăsați să moară de proprii comandanți, Olimpiadele se fură cu ajutor de la stat, apartamentele sar în aer cu dinamită pitită de stăpînire, miliardarii fură viața din mii de kilometrii pătrați dar mor de îndată ce refuză să dea procentele cuvenite Kremlinului și tot așa, pînă la ultima crimă imaginabilă. Culmea, acest munte de crime și minciună e folosit pentru a întări crima și minciuna. Propaganda și propagandiștii lămuresc, adesea cu mare succes, lumea de rînd a Rusiei că toată omenirea din afară e dușmană, minte și complotează împotriva sfintei Rusii. Inclusiv prin nesimțirea presei din afara Rusiei care nu vrea să comenteze și să simpatizeze cu victimele terorismului, dacă e vorba de ruși. Încă o dată, lumea are ceva cu liniștea Rusiei. Răul și binele fac rocadă. Bunul simț e șah mat.

Poate că europenii sînt insensibili și nu viberază îndeajuns la suferința rusească. Poate. Boala cumplită care macină umanitatea lumii ruse e, însă, adîncă și biruitoare. Și asta e adevărata tragedie rusă.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG