Linkuri accesibilitate

Nu putea trece prea mult timp fără să se audă obișnuita arie a moralității în interpretarea stîngii. De data asta, pe tema lipsei de suflet a celor ce plîng victimele terorismului în Occident, dar n-au timp de victimele terorismului în Rusia sau în părți încă mai îndepărtate ale lumii. Observația degajă un parfum clasic de hărnicie propagandistică. Adică e o șarlatanie împăturită în demnitate simulată.

Nu ne interesează tragedia oamenilor uciși în metroul din Sankt Petersburg? Ba da, numai că asta nu ne poate face ipocriți. Adică nu poate scoate din lume, odată cu viața celor uciși, alte adevăruri și fapte cunoscute nouă. Să pornim de la cîteva observații simple. Mai întîi, nu știm rusește. E mult mai greu să afli și să înțelegi lucrurile mari într-o limbă pe care n-o cunoști. Și apoi: chiar știind rusește, de unde să afli ce se întîmplă? Dintr-o presă de mult compromisă, capturată și pătată de cel mai grotesc palmares anti-cetățenesc? Din presa de casă a Kremlinului?

Publicul larg din Est și din Vest mai are o problemă cînd e vorba de evenimente tragice rusești. O problemă de încredere care poate fi formulată cel mai clar în întrebarea: de data asta, e adevărat? Sau e o făcătură abominabilă, ca în 1999? Prea multă lume a înțeles că exploziile care au ucis aproape 300 de oameni în 1999 au fost plănuite și executate de serviciile secrete rusești. Logica lucrează pînă și în umbra tragediei și naște întrebarea: dacă atunci, da, de ce nu și de data asta? Cine a fost în stare, o dată, să își măcelărească proprii cetățeni pentru a obține culoarul politic dorit, o poate face, iarăși, oricînd. În 1999, blocurile distruse în Moscova de explozii regizate de urmașii KGB-ului, au pregătit ascensiunea lui Putin și au înlesnit declanșarea patriotică a unui nou război cu Cecenia. Acum, după atentatul de la Sankt Petersburg, Rusia nu mai are timp de alte impresii, iar regimul Putin a scăpat de valul de demonstrații anti-corupție din țară.

S-ar putea să nu fie deloc așa. E posibil ca atentatul de la Sankt Petersburg să fi fost o tragedie autentică. Nimic nu ne poate face să credem că serviciile secrete au regizat și atentatul de la Sankt Petersburg. Însă nimic nu ne poate împiedica să fim sceptici și cu mare băgare de seamă. Altfel spus, oamenii uciși la Sankt Petersburg au fost uciși de două ori. O dată, ca oameni de rînd, cu treburile și familiile lor, adică oameni cu nimic deosebiți de cei uciși la Londra sau Bruxelles. A doua oară, ca oameni deposedați de dreptul la compasiune și memorie. Căci suspiciunea creată de fărădelegile statului rus a golit tragedia de tot ce e uman. Durerea presupune o umanitate profundă, în chiar clipa în care e zdrobită. Numai așa, poate ea duce la compasiune sinceră și emoție imediată. Fără așa ceva, cadavrele de la Sankt Petersburg sînt încă o victimă în lunga istorie de crimă și dezumanizare a Rusiei. De asta, nu veți vedea același fel de emoție după atentatele din Occident și atentatele din Rusia. Nu e vina rușilor dar e parte a suferinței morale și politice a Rusiei istorice.

XS
SM
MD
LG