Linkuri accesibilitate

Ecouri post-factum (I): Sfârșitul revoluției


Decretul regal din 9 aprilie 1918 privind Unirea Basarabiei cu România

După examinarea principalelor evenimente și perioade prin care a trecut Basarabia de la Revoluția rusă din februarie 1917 și până la votul de unire din 27martie/9 aprilie 1918, putem spune că mișcarea de renaștere națională, intercalată cu aspirațiile revoluționare ale basarabenilor, cu evoluțiile spectaculoase din cadrul imperiului, cu situația schimbătoare de pe front și din interiorul provinciei, toate ne-au demonstrat un traseu complicat și deloc rectiliniu al ideii de unitate românească. Pornită dintr-un sâmbure de luptă pentru drepturi și libertăți sociale și naționale, aspirația basarabenilor de desprindere de imperiu și revenire la România nu a fost nici pe departe consensuală sau predestinată. Din contra, născută din lupta pentru autonomie și independență, din dorința de autoafirmare ca entitate de sine stătătoare, această pornire de reîntregire a fost discutată între diferitele fracțiuni politice basarabene, camuflată de multe ori din dorința de a nu periclita mersul revoluției în Basarabia și viabilitatea instituțiilor obținute prin luptă, contestată atât în interior, de către minoritari, socialiști, bolșevici sau marii proprietari, cât și în exterior, de către Ucraina și puterea bolșevică.

Consemnarea Unirii Basarabiei cu România în presa de la Iași
Consemnarea Unirii Basarabiei cu România în presa de la Iași

Până la un anumit moment, chiar dacă visau unirea, atât Blocul Moldovenesc, care-și dorea cu sinceritate și fără condițiuni revenirea la România, cât și clasa politică de la Iași, ghidată de ideea reîntregirii spațiului românesc, înțelegeau complexitatea situației interne și internaționale pentru a-și ascunde declarațiile de unire. Uneori pentru că acest lucru speria și înstrăina mai multe categorii sociale din Basarabia, care-și vedeau viitorul alături de Rusia; alteori pentru a împăca diversele grupări rivale din Sfatul Țării; în unele situații pentru că Rusia era aliat și ținea pe teritoriul românesc și în Basarabia peste un milion de soldați, ulterior deveniți instrumente ale propagandei bolșevice care dorea anexarea Basarabiei; de multe ori din raționamente diplomatice, așa cum am văzut și în cazul declarațiilor lui Averescu, susținute și de regele Ferdinand, care au apărat independența RDM în contextul negocierilor cu Puterile Centrale de la începutul anului 1918.

Regele Ferdinand I
Regele Ferdinand I

Studiul documentar și memorialistic existent ne permite să conchidem că au existat doi factori determinanți în opera de realizare a unirii Basarabiei cu România. Primul este guvernul român și armata română, cel de-al doilea a fost Sfatul Țării și în mod special liderii săi, care au făcut legătura între partea română și restul provinciei, mai ales în ajunul votului istoric.

Decretul regal din 9 aprilie 1918 privind Unirea Basarabiei cu România
Decretul regal din 9 aprilie 1918 privind Unirea Basarabiei cu România

Ședința de votare a Unirii Basarabiei cu România a fost în același timp „cântecul de lebădă” al revoluției în Basarabia, ceea ce istoricul american Ch. Upson Clark, un bun cunoscător a realităților românești și a celor din Basarabia, a numit „ziua discursului de despărțire a Republicii Democratice Basarabene Moldovenești Independente”. Documentele timpului, mai ales procesele-verbale ale ședinței Sfatului Țării, dar și memoriile participanților, ne arată o înțelegere fatală a basarabenilor că proclamarea Unirii, dorită de unii și acceptată de alții, însemna sfârșitul unui vis - „sfârșitul revoluției” – copilul rebel care a dat naștere autonomiei și independenței Republicii Moldovenești. Însemna apusul unei speranțe de a crea în Basarabia o societate bazată pe dreptate socială și națională, pe cele mai largi transformări politice și democratice, pe ideile de libertate, care în statul român nu apăreau încă atât de clare.

Ceremonia de înmânare a Actului Unirii Basarabiei cu România regelui Ferdinand I, Iași, 30 martie 1918

Discursurile Centenarului:

Ceremonia de înmânare a Actului Unirii Basarabiei cu România regelui Ferdinand I, Iași, 30 martie 1918

Regele Ferdinand I: „Sărbătorim astăzi înfăptuirea unui vis, care demult zăcea în inimile tuturor Românilor de dincolo și de dincoace de apele Prutului. Din graniță ați făcut punte, unindu-vă cu țara mumă și de aceea vă zic – Bine ați venit printre noi!

V-ați alipit în timpuri grele pentru țara mumă ca un copil tânăr, însă cu inimă adevărat românească. Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis, care niciodată nu se va șterge”.

Ion Inculeț, reprezentant al poporului român de peste Nistru: „Unirea a fost un gând vechiu al nostru pe care astăzi prin noi îl vedem realizat, rămânând acum după înfăptuirea unirii să luptăm pentru realizarea dorințelor poporului nostru și îndeosebi a țărănimii noastre”.

Discursurile mai multor lideri basarabeni în ședința din 27 martie/9 aprilie 1918, de la minoritarii contestatari la „rezervatul” I. Inculeț și chiar la unioniști, ne arată un atașament profund și nostalgic al elitei basarabene față de revoluție și Republică, fapt care se va regăsi și în formularea Declarației de Unire, despre care vom vorbi în articolul următor.

Constantin Stere, spre exemplu, în cuvântarea sa înflăcărată, susținea că „noi suntem aduși aici prin acel proces elementar istoric, care distruge temeliile cetăților și Bastiliilor. Revoluția a adus la aceasta nu numai pe ruși, ci și pe întreg poporul românesc...Acum sunteți chemați de istorie să duceți această flacără dincolo (de Prut – n.a.) ca să-i luminați tot așa pe frații voștri”. Un alt artizan al Unirii, Ion Buzdugan, susținea la rândul său că „în baza principiului proclamat de revoluție, de autodeterminare a popoarelor, astăzi noi suntem chemați să înfăptuim cel mai revoluționar act în istoria poporului nostru, mult încercat în suferințe – să votăm unirea Basarabiei cu România”. Sintetizând aceste trăiri, istoricul Ion Țurcanu vede în Basarabia acelui moment un amestec dintre însuflețire și nostalgie pentru idealurile revoluției cu resemnare, speranță și așteptări de la binefacerile Unirii.

La 30 martie o delegație a Sfatului Țării, condusă de I. Inculeț, P. Halippa și C. Stere, se va deplasa la Iași pentru a înmâna regelui Ferdinand I Actul Unirii Basarabiei cu Regatul României, eveniment sărbătorit cu mare solemnitate în capitala de atunci a statului. Actul Unirii a fost promulgat prin decretul regal din 9/22 aprilie, dar acesta nu cuprinde conținutul integral al Declarației de Unire adoptată la Chișinău, ci doar menționa decizia de reîntregire și sublinia caracterul provizoriu al autonomiei basarabene.

Din acest moment, Basarabia pornea pe un nou făgaș istoric. Sacrificând ideea de statalitate și trai de sine stătător, moldovenii pentru a doua oară în istorie, după Mica Unire de la 1859, în zile de grea cumpănă pentru neam, au redat speranța realizării unității românești plenare, care va deveni fapt împlinit la sfârșitul anului 1918. Acest lucru va fi recunoscut și de regele Ferdinand I, care în momentul acceptării Actului de Unire din partea reprezentanților basarabeni a declarat „...v-ați alipit în timpuri grele pentru țara mumă ca un copil tânăr, însă cu inimă adevărat românească. Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis, care niciodată nu se va șterge”.

Actul Unirii, pe care adversarii lui nu l-au putut explica și încă continuă să-l conteste, recurgând la denaturări ale sensului evenimentelor și văzând în tot mersul și dezvoltarea lor numai „ascuțișul baionetei române”, cercetat în mod obiectiv, apare acum, după o sută de ani, ca un act al înțelepciunii istorice, fără de care Basarabia și România n-ar mai fi fost ceea ce sunt astăzi.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG