Linkuri accesibilitate

Alinierea la cultură!


După ce că în noaptea de sâmbătă spre duminică, formaţia moldovenească SunStroke Project a urcat pe podiumul Eurovision 2017, situându-se pe locul 3, de la o luni evenimentele culturale s-au înşiruit într-un ritm accelerat.

Tonul l-a dat Muza adormită a lui Constantin Brâncuşi, sculptură adjudecată contra sumei de 57.367.500 de dolari la o licitaţie Christie’s, stabilind astfel un nou record de vânzare. (Amintesc că lucrarea în bronz La muse endormi, realizată în 1913, a fost cumpărată, în 1950, de celebrul colecţionar francez Jacques Ulmann, rămânând în familia acestuia până la licitaţia din New York.)

A urmat, tot de la o luni, doar că, de data aceasta, la Bucureşti, simpozionul PEN România 95, avându-i printre invitaţi pe reprezentanţii PEN-urilor din 15 ţări (Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Coreea de Sud, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Republica Moldova, Macedonia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria, fără a uita de gazde – România).

Şi tot luni, 15 mai, a debutat Festivalul Internaţional de Poezie de la Bucureşti, Ediţia VIII-a, care se va prelungi până pe 21 mai, când va lăsa loc – între timp tocmai pregăteşte terenul – Târgului de Carte Bookfest, de săptămâna viitoare.

Marţi, 16 mai, trecem Prutul, odată cu scriitorii Alexandru Matei (Bucureşti), Dan Coman (Bistriţa), Radu Vancu (Sibiu), Florin Lăzărescu (Iaşi), Alina Purcaru (Bucureşti), Tatiana Ţâbuleac (Paris), Maria-Paula Erizanu (Londra), pentru a trăi pe viu Zilele literaturii române la Chişinău, festival aflat la cea de-a III-a ediţie (după o întrerupere de câţiva ani). După o bună tradiţie, Zilele… se desfăşoară nu doar la Chişinău, ci şi în provincie – marţi, la Universitatea „B.P. Hasdeu” de la Cahul, şi joi, la Universitatea Pedagogică „Alecu Russo” de la Bălţi. (O Republică a Literelor cu totul aparte este Liceul „Spiru Haret” din Chişinău, înscris pe harta festivalului – iar cetăţeni de onoare ai acesteia devin, rând pe rând, scriitorii care-i trec pragul…).

Ascultînd poezia...
Ascultînd poezia...

Miercuri, joi, vineri – Zilele literaturii române la Chişinău continuă, în librării, licee, universităţi, dar mai cu seamă în inimile tuturor celor care cred că (ierte-mi-se înflăcărarea) Copilul-cu-cartea-în-mână-născut nu este un personaj de basm, ci chiar contemporanul nostru.

Alinierea la cultură!

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG