Linkuri accesibilitate

«В Москву! В Москву!!» sau Cum ne-am dus să-l căutăm pe Cioclea şi l-am găsit pe Putin


Emilian Galaicu-Păun cu Eugen Cioclea
Emilian Galaicu-Păun cu Eugen Cioclea

Cunoscându-l îndeaproape, îndrăznesc să afirm că lui Eugen Cioclea nu i-ar fi plăcut să trăiască în Rusia anului 2017. El, care a stat la Moscova, cu mici întreruperi, de prin 1966 (când intrase la Facultatea de Matematică a Universităţii de Stat „Lomonosov”) până hăt în 1990, într-o primă fază (pe când era căsătorit cu fiica unui general de armată sovietic) în aceeaşi casă cu L.I. Brejnev, manifestându-şi libertatea interioară prin gesturi de boem de mare clasă, trebuie că s-ar simţi străin de spiritul autoritar care domneşte acum în capitala Federaţiei Ruse. «Нельзя!» pare să fie cuvântul de ordine pe buzele tuturor celor investiţi cu – oricât de neînsemnată – putere de decizie, c-o fi vorba de patrulele poliţiste de pe străzile Moscovei sau de portarii unor instituţii de învăţământ.

Am plecat pe urmele regretatului poet într-o zi de miercuri, 13 decembrie, cu compania «Аэрофлот», iar odată ajunşi la destinaţie, a trebuit să facem faţă unei prime încercări, ca să nu zic sfidări: în aeroportul Şeremetevo, cetăţenii ruşi avea vreo 5-6 puncte de trecere a controlului paşapoartelor, pe când restul – doar unul, şi acela blocat. După vreo oră de stat la coadă, fără să fi înaintat deloc, i s-a făcut milă unui funcţionar şi ne-a permis să trecem pe unde intraseră (că tot nu mai era nimeni la coadă) cetăţenii ruşi. Să fi fost acesta un prim semn că în ţara lui Putin totul funcţionează la mica înţelegere? Răspunsul a venit în chiar prima zi de filmări, pe 14 decembrie, când am vrut să imprimăm un prim interviu la Casa Centrală a Literaţilor (alias Casa Griboedov din romanul lui Mihail Bulgakov Maestrul şi Margareta), mai exact în restaurantul acesteia – după un «Нельзя!» fără drept de apel, unul dintre chelneri s-a lăsat convins (adevărat, la vederea carnetului meu de membru al Uniunii Scriitorilor din – încă! – URSS), şi astfel am filmat în Арт Залл, stând la masa la care, acum 31 de ani, în decembrie 1986, l-am cunoscut pe Eugen Cioclea. În tot acest timp, în holul Casei Centrale a Literaţilor avea loc mitingul de doliu pentru Serghei Esin (18.12.1935 – 11.12.2017), ceea ce „rima” oarecum cu misiunea echipei noastre de filmare (Violeta Gorgos, regizor; Christi Sbingu, operator; Virgil Mărgineanu, producător; subsemnatul, pe post de ghid prin Moscova & prieten apropiat al poetului) – să refacem, în sens invers, traseul „celui mai trist poet din Europa”, după ce acesta a părăsit nu doar Moscova, ci şi această lume.

Înaripaţi de prima reuşită – de unde la început ni se trântise uşa-n nas cu un «Нельзя!» hotărât –, ne-am îndreptat spre librăria «Дружба», de pe Tverskaia, locul de întâlnire al tuturor basarabenilor, aflaţi la studii în Moscova în anii ’60-’80, în căutare de cărţi româneşti. Enormă decepţie – în locul acesteia, un magazin de lux în vitrina căruia o vânzătoare tânără arăta ca o Albă-ca-Zăpada în aşteptarea lui Moş… Gerilă. Mie unuia mi s-a pus tot atunci un nod în gât, şi asta deoarece pe durata studiilor mele la Moscova (1986-1989) frecventasem librăria «Дружба» mai des decât magazinele alimentare & cantinele obşteşti.

La Moscova...
La Moscova...

Pe-o ploaie cernută printr-o sită de mătase, consunând cu dispoziţia noastră sufletească, am coborât pe Tverskaia la vale, spre Piaţa Roşie, să filmăm Kremlinul înainte ca un nou, şi mai hotărât «Нельзя!», să ne stea în cale. Ceea ce am şi reuşit parţial, chiar în Piaţa Roşie, unde n-a mai funcţionat carnetul meu de membru al Uniunii Scriitorilor din URSS, roşu cu Ordinul Lenin pe el, atunci când trei poliţişti ne-au cerut să încetăm imediat filmările.

(va urma)

XS
SM
MD
LG