Linkuri accesibilitate

Pornesc de la observaţia istoricului francez André Reszler, fără înconjur: „Istoria europeană are un calendar foarte încărcat de date simbolice fericite – anii 800, 1492, 1683, 1989 – sau nefericite, acestea amintind de încercările care au incitat Europa să se reînnoiască: 476, 1914, 1939”; mă întreb dacă printre acestea din urmă se cuvine să trec şi data de 11 septembrie 2001, chit că nenorocirea s-a întâmplat în Lumea Nouă. Probabil că da, de vreme ce atacul terorist concertat avea să marcheze începutul unei noi ere, iar unda de şoc ce-a urmat va lovi mai ales Bătrânul Continent: atentatele de la Londra, Paris, Bruxelles, Nisa, Berlin, iarăşi Londra, iar acum şi Manchester.

De la acelaşi André Reszler citire, en résumé, pentru a despărţi apele (tot mai tulburi, ale mixturii fundamentaliste, de ceea ce s-ar numi, convenţional, Întoarcerea la Izvoare):

Evangheliile, istoria bisericii primitive, la fel şi viaţa sfinţilor şi martirilor au format nucleul central al mitologiei europene în Evul Mediu. Vechiul Testament îi servea drept punct de sprijin. Mitul Graalului, cruciadele şi ciclurile arthuriene au constituit fundalul imaginarului istoric şi cavaleresc. Puternic epurată şi menţinută sub supravegherea severă a Bisericii catolice, mitologia antică a rămas o sursă auxiliară de neînlocuit (abia Renaşterea îi va restitui plenitudinea creatoare).

În perioada Contra-Reformei, numeroase mituri noi, mai ales laice, intră în scenă. Mari scriitori francezi, spanioli, englezi şi germani îmbogăţesc patrimoniul european al miturilor – Don Quijote, Hamlet, Don Juan ş.a. au câştigat astfel dreptul de cetate de la un capăt la altul al Bătrânului Continent. Înainte de a răspândi pe scară largă avatarurile Nibelungilor, Germania îi face cadou Europei figura lui Faust, pe cât de german, pe atât de european în factura sa. În epoca romantismului, diferitele culturi naţionale vor redescoperi bogatul florilegiu al miturilor celte şi germanice, puternic marginalizate de-a lungul secolelor. Astfel, la sfârşitul Vechiului Regim şi în plină Renaştere, Europa intră în posesia unui fond mitologic de o bogăţie inepuizabilă şi care este în cel mai mare grad universal.

Şi tocmai în momentul în care această mitologie ajunge practic la îndemâna tuturor „utilizatorilor”, universalitatea ei este pusă sub semnul întrebării de către miturile naţionale. Sigur, ideea unei comunităţi culturale europene conţinută în mituri nu dispare cu totul, ci mai degrabă este dublată de miturile naţionale, care au avantajul de a se sprijini pe o nouă realitate politică – statul naţiune, pe cale de constituire. Nu este de mirare că miturile naţionale sunt cu mult superioare miturilor europene, graţie forţei lor mobilizatoare. Cum în Europa tinere sunt naţiunile, ele sunt singurele care îşi au actul de naştere stabilit conform regulilor: viitorul trebuie să le aparţină acestor mituri – până-n epoca noastră, care poate face să basculeze totul.

Atunci când, în anii ’50 ai secolului XX, Europa comunitară încerca să renască din propria ei cenuşă, ea nu avea la dispoziţie decât un „dispozitiv mitic” risipit, fragil şi de slabă propagare – în ciuda unor acte fondatoare autentice: crearea Consiliului Europei, a Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, semnarea Tratatului de la Roma şi a celui de la Maastricht. Dar problema nu este de a şti care sunt principalele mituri ale Europei instituţionale pe cale de dezvoltare, ci să te întrebi de unde provine această slăbiciune a Europei în materie de mituri. Scurt pe doi, Europa este săracă în materie de mituri unificatoare, chiar dacă nu este lipsită cu totul de acestea.

Mă opresc aici, pentru a-i face auzită, peste vremi, vocea lui Paul Valéry, care scria în 1919 (anul publicării celebrului eseu al lui Spengler, Declinul Occidentului), cu o putere de premoniţie uluitoare:

Elam, Ninive, Babilon erau nume frumoase şi vagi, iar ruina totală a acestor lumi avea la fel de puţină semnificaţie pentru noi ca şi însăşi existenţa lor. Dar Franţa, Anglia, Rusia… vor fi de asemenea nume frumoase. […] Iar noi vedem acum că abisul istoriei este destul de mare pentru întreaga lume. Simţim că o civilizaţie are aceeaşi fragilitate ca şi o viaţă”.

XS
SM
MD
LG