Linkuri accesibilitate

Încă din adolescenţă/tinereţe, cunosc mai mulţi scriitori sovietici (atenţie! nu vorbesc de „propagandişti”, ci de creatori în toată puterea cuvântului) care au început prin a scrie în limba maternă, pentru a trece ulterior la rusă. Lucru perfect explicabil, dacă ne gândim că în ex-URSS republicile unionale erau adevărate satrapii, unde nu mişca nimeni şi nimic fătă voia Şefului cel Mare, pus de Kremlin, şi care de cele mai multe ori nici nu cunoştea limba băştinaşilor, pe când la Moscova „cadrele naţionale” îşi găseau nu doar refugiul, ci şi o înaltă protecţie. Suficient să-i pomenim pe moldoveanul Ion Druţă, pe abhazul Fazil Iskander, pe kirghizul Cinghiz Aitmatov, pe kazahul Oljas Suleimenov – lista poate continua pe pagini întregi –, scriitori care nu doar că s-au exilat la un moment dat în capitala URSS, ci şi-au scris, de la un punct încolo, cărţile în limba lui Puşkin, fără să devină mai puţini moldoveni, abhazi, kirghizi, kazahi etc., ca să înţelegem acel double Je al creatorului. (Mai puţin explicabilă pentru mine, îngroşarea rândurilor de scriitori de limbă rusă, după 1991, pe contul unor autori care debutaseră româneşte – sau, fie: moldoveneşte –, şi chiar apucaseră să se afirme, ca apoi să treacă cu arme şi bagaje la «великий, могучий»…)

Oricât mi-aş încorda memoria, nu cunosc nici un autor basarabean care să fi început prin a scrie ruseşte, pentru a trece definitiv la română – cazul lui Boris Marian, venerabilul prozator poet & de limbă rusă care publică, la senectute, şi o plachetă de versuri în limba ţării (oricare i-ar fi numele în Constituţia Republicii Moldova), este oarecum singular, şi nu cred să fi făcut emuli. (În paranteză, mă întreb dacă excelentul vorbitor de română, traducătorul Ivan Pilchin, n-ar putea deveni un autor perfect bilingv, sau o fi fiind deja şi eu nu ştiu încă…)

Rândurile de mai sus sunt prilejuite de câteva reportaje TV în care se vorbea despre proba la română pentru minorităţile noastre naţionale în cadrul examenelor de bacalaureat. Orice post TV aş fi privit, absoluta majoritate a liceenilor intervievaţi răspundea – în rusă, se-nţelege! – că nu vorbesc româna/ moldoveneasca, cel mult o înţeleg. Nu am nici o îndoială că vor lua cu toţii cel puţin o notă de trecere, şi cu asta raportul de forţă dintre limba de stat şi limba de comunicare interetnică îi dezavantajează de românofoni, oricât ar protesta unii şi alţii că, vezi, Doamne! li se interzice să-şi vorbească «великий, могучий». Ei bine, astăzi, 6 iunie, e chiar Ziua Limbii Ruse – sunt primul a-i recunoaşte măreţia şi rolul civilizator în anii mei de ucenicie, dar nu-i mai puţin adevărat că aş fi preferat să mă instruiesc în română, cu toate bibliotecile publice & librăriile din Chişinău (şi nu de la Odessa, Moscova, Leningrad şi pe unde ne mai ducem după cărţi româneşti în perioada de studenţie) la îndemână. În semn de omagiu, voi reciti în original pagini din autorii mei favoriţi: Osip Mandelştam, Boris Pasternak, Anna Ahmatova ş.a. Câţi dintre etnicii ruşi & ucraineni & găgăuzi & bulgari din Basarabia vor reciti, în original, pagini din Mihai Eminescu?!

Şi dacă tot am pomenit mai sus numele poetului nostru naţional, amintesc o dată în plus că cea mai însemnată realizare a Domniei Sale este chiar limba pe care o vorbim/în care scriem, limbă despre care un alt scriitor bilingv, de data asta româno-francez – Ilarie Voronca (la naştere, Eduard Marcus; 1903, Brăila – 1946, Paris) –, spunea următoarele:

Din toate limbile europene, limba românească ne pare cea mai adânc înzestrată cu un material sensibil sufletului actual. Esenţialmente poetică. Zămislită dintr-o încrucişare extraordinară, clarul şi rotunjimea cuvântului latin, alături de umbra şi gârla unghiulară, pietroasă, a cuvântului slav. O rezonanţă multiplă. O imagine ca o glandă în perpetuă secreţie. O construcţie senzuală a predicatului, substantivul păstrând o mlădioşenie de horă duminicală, verbul muşcând dârz ca un paltin în pulpa vântului, adjectivul şuierând trestie sub înjunghierea lopeţii. O prospeţime de şipot, în pas toate oglinzile întretăindu-se, şi apoi atâtea tuneluri neexplorate, cuvinte noi cu şfichiuire de nuia. Ce imbecil a spus că literatura şi limba românească nu trebuie înglobată încă în arta contimporaneităţii? Dar cum de nu pricepeţi, arta nouă cuprinde toată vigoarea, surpriza, trânta dreaptă a acestei limbi”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG