Linkuri accesibilitate

Un destin marcat de tragism, cel al scriitorului Petru Cărare, tocmai omul ce-a descreţit frunţile a zeci de mii de moldoveni, prin parodiile şi epigramele sale pe cât de mustoase, pe atât de caustice. Nu cred să fi existat intelectual, dar şi simplu om cu dragoste de carte în anii ’60 – ’80, anii Luminiţelor din satele Moldovei, care să nu-i guste umorul; câţi însă s-au întrebat dacă şi viaţa autorului Săgeţi-lor a fost tot într-o veselie. Şi cum este astăzi, 13 (şi nu 14, ca în cazul lui Grigore Vieru, născut la doar o zi distanţă; parafrazându-l pe Dumitru Radu Popescu, care zicea că „nenorocirea lui Eminescu este că s-a născut în ţara lui Caragiale”, se poate spune că şi neşansa lui Cărare e vecinătatea zilei de naştere a lui Vieru) februarie, când temutul epigramist de altădată împlineşte 83 de ani.

Petru Cărare
Petru Cărare

Şi când te gândeşti că, într-o primă fază, viaţa se anunţa în culori mai degrabă radioase, dacă nu de-a dreptul optimiste pentru tânărul Petru Cărare – în 1956, absolvea Facultatea de Jurnalistică a Şcolii Centrale Comsomoliste din Moscova, iar 13 ani mai târziu, şi Cursurile Superioare pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din capitala URSS (1969). Atât că decepţiile nu s-au lăsat nici ele aşteptate – echipa de aur a Chipăruş-ului (printre care şi Aureliu Busuioc, Vladimir Beşleagă, Pentru Cărare ş.a.) este desfiinţată, iar Petru Cărare este „exilat” la Teleneşti, fiind angajat pe post de redactor la un ziar raional. Doar că „reeducarea ideologică” nu prea dă roade; de la acad. Mihai Cimpoi citire: „Spirit critic incoruptibil, nu a fost înfrânt nici de exilul din tinereţe (exil blând: la ţară, nu în Siberia), nici de arestarea cărţii Săgeţi în care sub masca demascării capitalismului se făcea aluzii transparente la… socialism”. Uşor de zis: „exil blând: la ţară”, dar ia încearcă să scrii săptămânal despre mulgătoare şi colhoznici îndeplinind planul cincinal, şi să nu te ratezi – şi ca scriitor, şi ca fiinţă gânditoare.

Lovitura de graţie a destinului o constituie aventura Săgeţi-lor: apărute în 1972, la Cartea Moldovei, în 14.000 de exemplare, tirajul (cât s-a mai găsit prin librării) a fost arestat la doar 2 săptămâni de la publicare şi dat la cuţit. Nu e singura carte a unui autor basarabean „sacrificată” pe altarul ideologiei comuniste – au mai fost Descântece-le de alb şi negru ale lui Dumitru Matcovschi, Temerea de obişnuinţă a lui Mihail Ion Ciubotaru şi De pe două maluri de război de Ion Vatamanu. Plus, punerea la index a romanului Viaţa şi moartea nefericitului Filimon…, de Vladimir Beşleagă, căruia i s-a refuzat publicarea. Nici un autor însă – din ăştia, reprimaţi – nu a fost ulterior marginalizat şi urmărit îndeaproape de zbirii regimului cu atâta ură ca Petru Cărare, de parcă epigramistul singur era carul mic de care urma să se răstoarne URSS-a Mare. Culmea că s-a, dar abia în 1991!

Am recitit Săgeţi-le, în curs de apariţie la Cartier, într-o ediţie definitivă, minunându-mă că poeme cum ar fi „Medievală” („«Vrem pace!» – strigăm noi./ «Vrem pace!» – strigaţi voi./ Şi ne pregătim de război/ Şi noi,/ Şi voi.”), „Război vechi” („Patrioţi dintr-o parte,/ Patrioţi şi din ceea./ Toţi merg la moarte. Care-i, doamne, ideea?”), „De-ale circului” („Leule, avem, fârtate,/ Cam aceeaşi libertate,/ Libertate fără puşcă:/ Liber eşti să stai în cuşcă” etc.) şi mai cu seamă „Oaspe nepoftit” (cine nu-l cunoaşte?!) au putut să păcălească, fie şi pe moment, vigilenţa cenzurii. Dacă nu cumva au fost lăsate cu bună ştiinţă să apară, ca apoi să se dezlănţuie şi mai abitir aparatul represiv – să le fie şi altora de învăţătură. (Nu la fel i se întâmplase, în 1966, şi lui Vasile Vasilache, cu Povestea cu cocoşul roşu, după care distinsul prozator nu a mai avut drept de semnătură vreme de 18 ani?!)

Şi nici după 1991, când a avut parte de recunoaştere oficială (Medalia „Mihai Eminescu”; titlul de „Maestru al literaturii”, Premiul Naţional pentru Literatură ş.a.), Petru Cărare n-a dat-o cotită, lăsându-se „traficat” de echipa cutărui sau cutărui politician, cum au făcut bună parte din colegii săi, scriitorii Renaşterii naţionale.

În acest sens – şi în toate sensurile – autorului volumului Pălăria gândurilor mele îi spun, pe lângă tradiţionalul şi sincerul „La mulţi ani!”, şi: „Chapeau! Maestre!”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG