Linkuri accesibilitate

Pe 14 Iulie, preşedintele american Donald Trump va fi alături de preşedintele francez Emmanuel Macron la parada militară de pe Champs Elysées (în paranteze fie spus, preşedintele francez n-a fost, de 4 Iulie, alături de omologul său american, la Washington) – nu pot să nu observ că două zile, 4 iulie [1776], şi 14 iulie [1789], din prima jumătate a lunii lui cuptor aveau să marcheze à tout jamais istoria lumii.

Un scurt istoric, întru aducerea aminte. Pe data de 4 iulie 1776, Thomas Jefferson, John Adams, John Penn, Benjamin Franklin ş.a. au redactat constituţiile celor 13 state, nu înainte însă de a face publică Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii. Dreptul natural, dreptul divin, egalitatea funciară a tuturor oamenilor, drepturile fundamentale – cum ar fi viaţa, libertatea şi urmărirea fericirii (subl. mea) – sunt invocate în preambului acesteia. Totodată se precizează că poporul are dreptul „de a schimba sau a aboli şi a institui o guvernare nouă” în virtutea dreptului la rezistenţă care trebuie opus unui „despotism absolut”. Şi fiindcă America se află, din 1775, într-o „nefericită contestaţie cu Marea Britanie”, se-nţelege că „e chiar de datoria sa să răstoarne o astfel de guvernare”, deoarece stăpânirea regelui George III „constituie un ţesut de injustiţii şi de uzurpări repetate, tinzând de-a dreptul să stabilească o tirane absolută asupra statelor”.

Cuvintele „despotism” şi „tiranie” vor dispărea din textele constituţiilor statelor, nu şi conceptul propriu-zis. De pildă, în preambului Constituţiei sau Planului de guvernare a statului Baye de Massachusetts se poate citi: „Corpul politic este format printr-o asociere benevolă a indivizilor. Este un contract social prin care Poporul întreg convine cu fiecare Cetăţean, şi fiecare Cetăţean cu Poporul întreg, ca toţi să fie guvernaţi prin anumite legi în avantajul comun”. Atât drepturile fundamentale, cât şi îndatoririle religioase sunt definite de la bun început. Articolul 1 din prima parte declară: „Toţi oamenii sunt născuţi liberi şi egali, au anumite drepturi naturale, esenţiale şi inalienabile, printre care se numără în primul rând dreptul de a se bucura de viaţă şi de libertate şi de a se apăra...” Imediat după, Articolul 2 proclamă: „Este un drept, dar şi o datorie pentru toţi oamenii trăind în societate de a se închina Creatorului şi Apărătorului Universului...” Alături de aceste principii fundamentale, care se regăsesc şi în alte Constituţii, legislatorii au avut grijă să-i ofere cetăţeanului garanţii împotriva eventualelor infracţiuni atât din partea ofiţerilor publici în exerciţiul funcţiunii, cât şi din partea legislatorilor, a căror activitate se va supune controlului şi cenzurii judecătorilor: judicial review. Această normă garantează oricărui cetăţean american drepturile sale înscrise în Constituţie contra abuzurilor din partea puterii legislative.

Acest ultim punct merită a fi subliniat, dat fiind că este pentru prima oară când o atare exigenţă apare în istoria juridică a Occidentului. Articolul 7 stipulează că „guvernarea este instituită pentru binele comun, pentru protejarea, siguranţa, prosperitatea şi fericirea poporului... În consecinţă, doar poporul are dreptul incontestabil, inalienabil şi imprescriptibil de a institui guvernarea, dar şi de a o reforma, corecta sau schimba în întregime, atunci când o reclamă protecţia sa, siguranţa sa, prosperitatea sa şi fericirea sa” (subl. mea). De facto, acest articol introduce dreptul la rezistenţă în Constituţie, iar articolul următor nu face decât s-o confirme: „Pentru a-i împiedica pe cei învestiţi cu autoritate să devină nişte opresori, poporul are dreptul de a-i face pe funcţionarii publici să reintre în viaţa privată în anumite epoci, într-o manieră ce va fi stabilită de către forma de guvernare”. Constituţia prevede de asemenea că „Senatul va fi Curtea de Justiţie, având deplină autoritate pentru a audia şi a decide orice acuzaţii de crimă de stat (Impeachment) intentate de Camera Reprezentanţilor contra oricărui ofiţer al republicii, pentru conduită rea sau malversaţii în oficiile lor” (secţiunea II, art. 8). (De-a lungul istoriei, s-a văzut cum funcţionează aceste instituţii, demisia preşedintelui Richard Nixon, în 1974, după afacerea Watergate, fiind cât se poate de grăitoare în acest sens.)

...Câţiva ani mai târziu, pe 14 iulie 1789, o altă mare revoluţia a secolului XVIII – chiar Marea Revoluţie Franceză – punea în practică dreptul la rezistenţă, iar Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului – preambulul Constituţiei din 1791 – proclama sus şi tare: „Scopul oricărei asocieri politice este conservarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, prosperitatea, siguranţa şi rezistenţa la opresiune”. (Şi cu fericirea, cum stăm?!)

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG