Linkuri accesibilitate

Drumul către Unire (III): Deciziile de la Bălți și Soroca


Declarația de Unire de la Bălți (3 martie 1918) (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

Declarația de Unire de la Bălți (3 martie 1918) (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Declarația de Unire de la Bălți (3 martie 1918) (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

Acum o sută de ani, la începutul lunii martie, în Basarabia se întâmplau câteva evenimente și acțiuni care au luat prin suprindere nu doar autoritățile militare și politice române, dar și conducerea Republicii Democratice Moldovenești și cea a Sfatului Țării: la 3/4 martie 1918, la Bălți, adunarea Zemstvei, împreună cu marii proprietari și alte organizații, proclamă Unirea cu România; la 6 martie, un grup de reprezentanți ai Uniunii Marilor Proprietari Funciari din Basarabia se prezentau la Iași în fața regelui Ferdinand I, pentru a cere același lucru; la 13 martie o adunare extraordinară la Soroca, compusă din reprezentanții Zemstvei, orașului, marilor proprietari, țărani, preoți și toate tagmele, proclamă și ea unirea cu statul român.

Dificultățile prin care a trecut Basarabia la sfârșitul anilor 1917-1918, crizele sistemice ale RDM, chiar și după proclamarea independenței la 24 ianuarie 1918, pretențiile teritoriale ale Ucrainei și dorințele Marilor Puteri de a fragmenta teritorial Basarabia, dar nu în ultimul rând trezirea vulcanului adormit al aspirațiilor de unitatea românească, au împins diferiți factori de decizie din provincie să opteze tot mai mult pentru ideea revenirii la România.

De multe ori, mai ales în perioada sovietică, dar și după independența R. Moldova, importanța acestor decizii locale era diminuată sau chiar negată, tocmai pentru a arăta că opțiunea de Unire a fost una impusă prin „baioneta soldatului român” sau prin „votul trădător al Sfatului Țării”. Prin urmare, nu facem altceva decât să reproducem aceste trei declarații de Unire, menționate anterior, pentru a înțelege întreaga dimensiune a conștiinței politice și istorice de care dădeau dovadă nu doar liderii de la centru, dar și cei din orașele și județele Basarabiei.

O explicație asupra instituției de Zemstvă nu este lipsită de sens în ideea de a face mai explicită ponderea politică a acestor declarații. Zemstva (în limba rusă veche: зѣмcтво) era o formă de guvernare locală instituită în timpul reformelor liberale din Imperiul Rus de țarul Alexandru al II-lea. Sistemul zemstvelor asigura consiliile de conducere districtuale sau provinciale din Rusia. Toate clasele sociale, inclusiv țăranii, luau parte la alegerile pentru consiliile locale ale zemstvelor. Zemstvele se ocupau de problemele învățământului primar, asistenței medicale, asistenței sociale, combaterii incendiilor, aprovizionării cu alimente și ale întreținerii drumurilor în localitățile respective, adică erau un fel de parlamente locale.

Clădirea Zemstvei de la Bălți (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Clădirea Zemstvei de la Bălți (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

La 3/4 martie 1918, la Bălți erau adoptate două decizii de Unire, una semnată la 3 martie de 20 reprezentanți ai țăranilor din Zemstva județului Bălți, alta proclamată la 4 martie de Adunarea generală a Zemstvei locale. În prima declarație era un îndemn al reprezentanților țărănimii către Zemstva locală de a pune „la glăsuire dorința noastră, arătată mai la vale, de a ne uni cu țara noastră mamă - România”. În declarație se menționa expres raptul teritorial de la 1812, când „am fost furați de la sânul dulce al mamei noastre scumpe, cu care am făcut un trup și un suflet” și se hotăra „în numele ținutului nostru Bălți, să ne unim din nou cu scumpa noastră țară-mamă: România, voind să împărțim cu ea frățește tot norocul și nevoile vieței noastre viitoare, ca și în vremurile lui Ștefan cel Mare” (Semnau - I. Scobiolă, I. Cazacencu, S. Ciobanu, I. Guriță, V. Costișe, A. Filip, D. Harconiță, N. Miaună, Gh. Popovici, V. Focșa, F. Grigorie, Gh. Ciobanu, St. Roșca, Gh. Cocoș, M. Moscal).

Curiozitățile Centenarului: Cererea Uniunii Marilor Proprietari Funciari din Basarabia, prezentată la 6/19 martie 1918 regelui Ferdinand I

Curiozitățile Centenarului: Cererea Uniunii Marilor Proprietari Funciari din Basarabia, prezentată la 6/19 martie 1918 regelui Ferdinand I

„Sire,

Regele Ferdinand I
Regele Ferdinand I

Am crezut că este bine într-un rezumat precis, documentat ca date, să se cunoască adevărata situațiune politică și agrară din Basarabia, căci numai astfel se va putea vedea, cât de dreaptă este aprecierea a tuturor acelora, care într-adevăr prin situațiunea lor intelectuală, culturală, morală și materială, au dreptul și datoria cătră Basarabia de a o apăra în contra acelora, ce voind să abuzeze de o stare de dezorganizare, caută să tragă beneficii personale în detrimentul binelui și al viitorului Țărei.

Cum se va vedea, actualul guvern și pretins Sfat al Țărei este o creație ocazională de oameni politici ocazionali și aventurieri, care profitând de revoltele bolșeviste, pe care le conduceau chiar de la început, deoarece d. Erhan și Inculeț au venit din Petrograd la Chișinău ca delegați bolșeviști; au decretat o republică independentă și au acaparat situațiunea, promițând maselor prădarea averilor, proprietăților și remiterea lor fără nicio plată, distrugerea burjoilor și acordarea unei libertăți anarhice, fără respectul legilor, dreptului și vieților cetățenilor.

Armata Română, alarmată de această revoluție, a intervenit și a potolit dezordinele începute. Guvernul, care l-a început a voit să se opuie armatei române, văzând imposibilitatea, a schimbat atitudinea și a căutat să arate că primește cu plăcere venirea armatei române...

Guvernul actual nu face altceva, decât de a trăi din expediente zilnice, fără a face vre-o organizare administrativă. Această stare de lucruri nu poate dura mai mult. Ea pune în pericol și viitorul Basarabiei și tendințele ei de unire cu România.

De aceea cerem ca, pe baza celor ce vor fi arătate mai jos, să se vadă justa noastră protestare și un moment mai curând România, cu care noi, fără nici un înconjur cerem a fi uniți, să ne dea sprijinul, sfatul și concursul moral și material pentru a înlătura o stare revoluționară organizată de un pretins guvern și un pretins Sfat al Țărei

Rugăm Majestatea Voastră să permită, ca sora noastră România să restabilească aceleași condițiuni de viață corectă și normală, care domnește în România, împiedicând astfel ca demagogia, care întotdeauna însoțește revoluția, să nu întunece cei dintâi pași în organizarea Basarabiei și a unirii ei libere cu România”.

Cea ce-a doua declarație, adoptată a doua zi într-un cadru festiv extins, consemna faptul că „Adunarea generală a zemstvei din ținutul Bălților, născută în alegerile din Decembrie 1917, convocată în ziua de 1 mart 1918 pentru votarea bugetelor, în unire cu adunarea generală a tuturor marilor proprietari, întruniți în ziua de 3 mart 1918, înainte de a închide sesiunea, am discutat și votat în unanimitate următoarea moțiune, depusă pe biroul adunării de către membrii zemstvei și a marilor proprietari”. În preambul erau înscrise libertatea și egalitatea indivizilor în fața legii; dreptul popoarelor la autodeterminare; drepturile cucerite prin revoluție și cele obținute prin proclamarea la 2 decembrie 1917 a Republicii. După care erau invocate argumentele istorice „ținând seamă că în timp de 19 veacuri Basarabia a fost totdeauna un trup cu Moldova de pe partea dreaptă a Prutului și că soarta ei a fost deapururea legată de aceea a principatelor Dunărene” și „ținând seamă că în anul 1812... Basarabia a fost smulsă, fără consințământul ei de la trunchiul etnografic al națiunei sale de origini”. Pentru ca într-un final moțiunea să proclame „în mod solemn în fața lui Dumnezeu și a lumii întregi, că cerem unirea Basarabiei cu regatul României, sub a cărui regim constituțional și sub ocrotirea legilor ei de monarhie democratică, vedem siguranța existenței noastre naționale și a propășirii economice și culturale”. În încheiere se făcea apel la toate adunările din întreaga Basarabiei „de la Hotin până la Ismail să se unească prin votul lor la moțiunea noastră și să ceară Sfatului Țării de la Chișinău să trimeată o delegațiune cu reprezentanții din toate adunările ținutale și proprietare la Iași pentru a depune la picioarele tronului României omagiile noastre de devotament și credință către regele Ferdinand al tuturor Românilor”.

Pantelimon Sinadino (1875-1940?) (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău
Pantelimon Sinadino (1875-1940?) (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău

Câteva zile mai târziu, pe data de 6 martie 1918, dorind să devanseze avalanșa declarațiilor unioniste și să preia avantaj în fața instituțiilor RDM, sosește la Iași o misiune a marilor proprietari, foști conducători locali din Basarabia, compusă din P. Sinadino, fost deputat în Duma Imperială și primar al Chișinăului; V. Anghel, fost președinte al Zemstvei Orhei; M. Glavce, fost președinte al Zemstvei Chișinău; D. Semigradov, fost președinte al zemstvei guberniale și fost membru în Consiliul Imperial, însoțiți de Gonata, Dicescul, Cavalioti, Schoerer, Bodi, etc., care au adus un memoriu asupra situației din Basarabia, în care defaimează Sfatul Țării și RDM (inclusiv pe I. Inculeț și pe P. Erhan) și pledau pentru „unirea liberă a Basarabiei cu România”. La distanță în timp, prin prisma documentelor, trebuie să recunoaștem că nu doar frica de anarhia din Rusia, interesul temporal și îngust personal al acestor oameni prosperi, în marea lor majoritate de origini străine, a determinat această opțiune. Ea a fost asumată prin prisma conștientizării dreptății istorice a alipirii Basarabiei la România și a acțiunilor de mobilizare a elitelor moldovenești, care au impus agenda pan-românească ca predominantă în discursul public și politic, chiar dacă aceasă elită era detestată de petiționari.

La 13 martie 1918, „Adunarea Generală a zemstvei din districtul Soroca, născută în alegerile din Decembrie 1917, fiind convocată astăzi 13 mart[ie] 1918, spre a-și alege Președintele, a vota bugetele... a discutat, împreună cu micii și marii proprietari ai districtului, cu membrii comunei Soroca, cu membrii Clerului, cu membrii Învățământului și cu toți cetățenii și au votat în unanimitate următoarea moțiune”, care în linii mari conținea aceleași principii stipulate în declarația de la Bălți și pleda pentru „unirea Basarabiei cu România”. În plus, Adunarea alegea o delegație alcătuită din douăzeci de persoane, dintre care mulți de origini neromânești (Butmi de Catzman, Safanov, Kaisan, Braunștein) pentru a depune acest document la Chișinău și la Iași.

Clădirea Zemstvei de la Soroca (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Clădirea Zemstvei de la Soroca (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

În favoarea unirii cu România s-a pronunțat și Adunarea generală din 25 martie a Zemstvei județului Orhei, prezidată de Bejbeuc-Melicov, reprezentantul etniei armene din Sfatul Țării, această decizie fiind luată chiar în ajunul votului din 27 martie 1918.

Acțiunile unioniste de la Bălți, Orhei și Soroca au determinat o îngrijorare din parte reprezentanților minorităților naționale din Sfatul Țării și din partea diferitor segmente de rezistență contra Unirii, care au arătat că dacă județele vor proclama „în mod separat unirea cu statele vecine, se poate întâmpla împărțirea Basarabiei între ele”. Prin urmare, pentru a evita dificultățile parlamentare și pentru a nu-și micșora valoarea proprie ca reprezentant al unui stat independent unitar, guvernul RDM a oprit adunările „de unire” din alte regiuni ale Basarabiei, în mod special cele de la Bender și Chișinău. Dar „spiritul Unirii” plutea în aer.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG