Linkuri accesibilitate

Dilemele Republicii (IV): Eșecul recunoașterii internaționale


Imagine de la negocierile de pace de la Buftea-București (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918, Chișinău: Știința, 2017)

După proclamarea Republicii Democratice Moldovenească (RDM) la 2 decembrie 1917, ca parte egală în drepturi a „Republicii Federative Ruse unice”, una din prioritățile noii entități, alături de supraviețuirea în condițiile anarhiei și atacurilor bolșevice, a fost recunoașterea sa internațională. Printr-o telegramă, textul rezumativ al Declarației a fost adus la cunoștință Radei Centrale, Republicii Ural și Musulmane, Districtului Militar și Consiliului Comisarilor Poporului de la Petrograd.

Înaintea proclamării sau imediat după, au existat unele manifestări ale acceptării acestei realități din partea anumitor entități militare sau politice, chiar dacă de un caracter simbolic: la 29 noiembrie în ședința Sfatului Țării se citește telegrama, prin care se anunța numirea unui reprezentant al comisarilor poporului din Petrograd pe lângă republica moldovenească; la 2 decembrie se citește salutul Primăriei din Kiev față de proclamarea noii republici; la 7 decembrie, în ziua instituirii noului guvern, o comisie interaliată compusă din colonelul Henri, reprezentantul Franței, colonelul Ghenădescu și Lucasievici, reprezentanții României, precum și un reprezentant al Statelor Unite, salută Sfatul Țării în plină ședință; reprezentanții guverului V. Cristi și I. Pelivan intră în tratative cu Cartierul general rus (generalul Șcerbaciov) și cu guvernul român.

În căutarea acestei recunoașteri externe, primul pas important al noii diplomații moldovenești a fost decizia din 29 decembrie 1917 de a trimite o delegație la Conferința de Pace cu Puterile Centrale, care urma să aibă loc la Brest-Litovsk. Sfatul Țării a desemnat pentru aceste tratative pe Ion Inculeț, Ion Pelivan și Vladimir Cristi. Mandatul oferit acestor persoane era de a recunoaște delegația RDM ca parte egală în drepturi la Conferință; includerea în proeictul de tratat a sintagmei „autonomie completă” a RDM, în frontierele Basarabiei istorice; indivizibilitatea teritoriului RDM; afirmarea principiilor din Declarația de la 2 decembrie 1917, până la convocarea Adunării Populare; recunoașterea Consiliului Comisarilor Poporului „numai ca guvern al Marii Rusii”.

Asaltul bolșevic asupra instituțiilor RDM la 6 ianuarie 1918, atunci când

La finalul negocierilor de la Brest-Litovsk în februarie 1918
La finalul negocierilor de la Brest-Litovsk în februarie 1918

delegația trebuia să plece la Brest Litovsk, urmată de destabilizarea situației politice și militare, care au avut ca efect introducerea trupelor române în provincie, au făcut imposibilă participarea delegației basarabene la negocieri. Pe de altă parte, trebuie să admitem că la acel moment recunoașterea internațională a RDM și acceptarea ei la negocieri era imposibilă, din moment ce republica nu-și proclamase încă independența, iar Basarabia era sub influența Antantei, care dorea să o mențină sub controlul său cât mai mult.

Tot în ședința din 29 decembrie, Sfatul Țării a luat în discuție chestiunea relațiilor cu Ucraina, desemnând o delegație ce urma să efectueze o vizită la Kiev, pentru a semna un acord de bază cu Republica Populară Ucraineană. Delegația urma să stabilească relații bilaterale între cele două „state”, urmate de discuții asupra mai multor probleme, ce trebuiau cuprinse într-un Tratat de bază. Acest efort a fost de asemenea zădărnicit de evenimentele de la începutul anului 1918, dar spre deosebire de RDM, Ucraina a participat la conferința de la Brest Litovsk și a semnat pace separată cu Puterile Centrale. Deși recunoștea linia

La semnarea tratatului de pace la Brest-Litovsk. 9-10 februarie 1918
La semnarea tratatului de pace la Brest-Litovsk. 9-10 februarie 1918

Nistrului ca frontieră, diplomația ucraineană nu lua în considerare, așa cum am văzut și în articolul precedent, independența RDM, ci era mai degrabă de acord cu acceptarea alipirii sale la România, doar ca statul român să recunoască la rândul său independența Ucrainei.

Nici puterile aliate nu recunoșteau deschis existența RDM. În momentul intrării armatelor române în Basarabia, la solicitarea Consiliului Directorilor Generali, ambasadorul Franței în România, Saint-Aulaire, va oferi în numele tuturor Aliaților garanții că introducerea armatei române era o acțiune militară în exclusivitate, specificând că „introducerea trupelor române nu putea avea nicio influență asupra situației interne politice în prezent, cât și asupra viitorului politic al Basarabiei”. Prin urmare observăm ezitarea folosirii sintagmei de „Republică” sau „RDM” ca o formă de recunoaștere a noii realități politice din Basarabia.

Este adevărat, la intrarea armatelor în ianuarie 1918, militarii și oamenii politici români, porneau de la premisa recunoașterii RDM, fapt care poate fi desprins și din cuvântarea generalului Broșteanu în plenul Sfatului Țării, unde a rostit de mai multe ori și cu diferite ocaziii noțiunea de „republică”, inclusiv „republica moldovenească”. Într-o telegramă din 22 ianuarie 1918 către conducerea de la Chișinău, Parlamentul României arăta că „este o mare mângâiere pentru poporul român că a putut să răspundă la chemarea Sfatului Țării și să puie oștile sale în slujba tinerei Republici Moldovenești pentru apărarea rânduielii înlăuntrul ei și a vieții sale de Republică nouă și neatârnată”.

Deși și-a proclamat independența la 24 ianuarie 1918, RDM a avut de la început probleme de legitimitate și de recunoaștere internațională. După cum am văzut anterior din negocierile pe care le purta România deopotrivă cu Puterile Centrale și Rusia Sovietică, nici una din părți nu trata Basarabia ca o entitate statală și nu recunoșteau existența RDM. Doar România susținea eforturile de consolidare a statului moldovenesc, fapt ce se desprinde nu doar din totalitatea acțiunilor și atitudinilor analizate în articolele precendente, dar și din poziția Generalului Averescu la negocierile cu Puterile Centrale.

Nota guvernului RDM către Puterile Centrale privind recunoașterea internațională

Guvernul RDM (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918, Chișinău: Știința, 2017)
Guvernul RDM (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918, Chișinău: Știința, 2017)

„Guvernul Republicii Moldovenești, constituit pe teritoriul dintre Nistru și Prut, are onoarea de a aduce la cunoștință Guvernului Imperial (Imperial și Regal) că prin votul din 24 ianuarie stil vechi al Parlamentului Moldovei, numit Sfatul Țării, Republica Moldovenească, care până la 24 ianuarie 1918 făcea parte din federația altor republici constituite pe teritoriul vechiului Imperiu Rus, s-a proclamat independentă.

Guvernul Republicii Moldovenești roagă stăruitor Guvernul Imperial (Imperial și Regal) de a lua notă de această declarație și de a recunoaște existența Republicii Moldovenești ca stat independent, având o suveranitate națională absolută.

Rugăm Înaltul Guvern Imperial (Imperial și Regal) de a avea amabilitatea să răspundă Guvernului Republicii Moldovenești la Chișinău și să recunoască Republica Moldovenească ca stat suveran și independent.

Guvernul Republicii Moldovenești, doritor de a lua parte la convorbirile de pace dintre Puterile Centrale și guvernele de la Petrograd și Kiev, a trimis, încă de la 5 ianuarie 1918, reprezentanții săi la Brest-Litovsk, care fiind împiedicați de maximaliști (bolșevici – n.a.), n-au putut părăsi teritoriul Republicii Moldovenești. De atunci mijloacele de comunicație cu nord-vestul Rusiei sunt întrerupte.

Chișinău, 11 februarie 1918

Președintele Consiliului de Miniștri, dr. Ciugureanu

Ministrul Afacerilor Străine, I. Pelivan”

Astfel, în nota sa referitoare la punctele de tratat cu Puterile Centrale, înmânată ministrului C. Argetoianu în ziua plecării acestuia la Buftea (20 februarie), se cerea, între altele, „libertatea de acțiune în Basarabia”, „recunoașterea independenței Basarabiei” și „încheierea păcii cu ea”. Averescu a întreprins demersurile necesare ca reprezentanții calificați ai RDM să fie invitați la negocierile de la Buftea cu Puterile Centrale, ceea ce ar fi echivalat cu o recunoaștere de facto a independenței RDM. Prim-ministru l-a însărcinat pe Duliu Zamfirescu, comisarul regal la Chișinău, să întreprindă toate măsurile pentru a obține recunoașterea internațională a „calității de stat independent” a RDM.

La începutul anului 1918 RDM a devenit un teren al disputelor politice și teritoriale dintre Puterile Centrale, România, Republica Populară Ucraineană (cu capitala la Kiev) și Republica Sovietică Odesa: Ucraina înainta în februarie 1918 miniștrilor de externe a Germaniei (Kuhlmann) și Austro-Ungariei (Czernin) o notă diplomatică, în care insinua că Basarabia s-ar fi situat în zona sa de influență și „ar reprezenta provincia ei inseparabilă”; RUMCEROD și Republica Sovietică de la Odesa nu recunoșteau existența RDM încă de la momentul proclamării autonomiei, fapt dovedit prin toate acțiunile de intimidare ale Republicii, iar pe parcursul negocierilor Averescu-Racovski, sintagmele „RDM” sau „republică” nu se regăsesc nici intr-un document dintre cele două părți; Puterile Centrale erau și ele sceptice în privința existenței RDM, ministrul german Kuhlmann informându-l pe Averescu asupra acceptului Germaniei privind alipirea Basarabiei la România, ea urmând să negocieze pacea cu Puterile Centrale „până la Nistru”.

La 11 februarie 1918, prim-ministrul D. Ciugureanu și I. Pelivan, Ministrul de Externe al RDM, adresau o scrisoare către Puterile Centrale în care solicitau să recunoască independența sa, dar acest demers a rămas fără răspuns, dovadă că Germania și Austro-Ungaria priveau problema Basarabiei ca o chestiune internă românească.

Ministrul de externe german Richard von Kuhlmann (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918, Chișinău: Știința, 2017)
Ministrul de externe german Richard von Kuhlmann (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918, Chișinău: Știința, 2017)

În discuțiile avute de Averescu cu Kuhlmann, primul ministru al României a reiterat că dorea să vadă Basarabia vecină „un stat independent”; că guvernul român recunoaște independența Republicii Moldovenești și nu proiectează „niciun fel de anexări”; că autoritățile de la Chișinău pot conta „oricând pe susținerea poporului frate român”.

La 5 martie 1918 D. Ciugureanu prezenta în Sfatul Țării un raport asupra discuțiilor de la Iași cu Averescu, care rămânea ferm pe poziția recunoașterii independenței RDM, dar între timp, situația în România se schimbă, regele Ferdinand numind un nou guvern în frunte cu Al. Marghiloman. „Soarta noastră, declara premierul, depinde mult de hotărârile luate acolo. Marghiloman este un rusofob și mereu a visat să ia Rusiei Basarabia, dar eu contez pe clarviziunea politică a acestui om de stat, care-și va schimba politica promovată față de Republica Moldovenească și nu o va priva de independență”. „Pericolul, sugera Ciugureanu, ne amenință nu dinspre Prut, ci dinspre Nistru”, având în vedere pretențiile Ucrainei asupra tinerei republici.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG