Linkuri accesibilitate

De la autonomie la independență (VI) - Percepții locale față de intrarea armatelor române


Cotdianul „Adevărul” salută intrarea armatei române în Basarabia (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

În trei articole consecutive, Dorin Dobrincu a relevat contextul și motivația intrării trupelor române în Basarabia la începutul anului 1918, prezentând argumentația României și Puterilor Aliate, dar și desfășurarea operațiunii în sine. Ce doresc să aduc în continuarea acestei teme, este percepția populației din Basarabia față de acest eveniment și modul în care s-a schimbat atitudinea față de români și de România.

În mitologia sovietică legată de venirea armatelor române, pedalată uneori și de moldoveniștii „stataliști” de după independență, inclusiv mai recent de Igor Dodon, există mai multe acuze aduse statului român și puterilor aliate. În special se invocă fapte de genul că: 1) în timpul operațiunii au existat abuzuri și execuții; 2) intrarea n-a fost dorită de puterea de la Chișinău, existând chiar cererea de retragere a acestor trupe din Basarabia; 3) trupele moldovenești au opus rezistența armatelor române, fiind atestate mai multe momente ale ciocnirilor dintre cele două părți; 4) populația locală a primit cu ostilitate armatele române; 5) intrarea trupelor a fost promisă drept provizorie atât de români, cât și de aliați, dar a condus la suprimarea Republicii Democratice Moldovenești și la anexarea Basarabiei la România, etc.

Multe dintre aceste acuze încă mai persistă în memoria istorică a unor segmente sociale din R. Moldova, în special a celor cu vederi anti-românești. Unele dintre ele au fost explicate în prezentările pe care le-am avut până acum, altele urmează să le explicăm pe parcursul elaborării blogului.

Ce trebuie să înțeleagă în primul rând cei care ne citesc este faptul, pe care l-am invocat și anterior, că nu atitudinile naționale sau străine din Basarabia, favorabile sau nu intrării trupelor române acolo în ianuarie 1918, ci dezagregarea Imperiului Rus, anarhia locală și necesitatea absolută a aliaților occidentali de a menține frontul româno-rus, de a-i asigura spatele, aprovizionarea, comunicațiile, retragerea, au fost cele care l-au determinat pe generalul Șcerbaciov, din cauza lipsei de organizare a armatei ruse, să ceară guvernului român trimiterea armatei române în Basarabia.

Acest lucru se desprinde clar din ordinul ministrului de război al României, care cerea Armatei „să respingă peste Nistru bandele ruse care ar încerca să treacă în Basarabia, să asigure ordinea și regulata circulație pe căile ferate, să se facă ordine în tot ținutul Basarabiei, punându-se viața și avutul locuitorilor la adăpostul jafurilor și crimelor”. Armatei i se cerea să distrugă toate focarele de agitație existente în Basarabia, să treacă peste Nistru sub escortă toți soldații ruși dezertori „care rătăcesc prin sate și sunt organizați în bande cu scopul de a jefui și răzvrăti pe locuitori”.

Cele patru divizii românești au desfășurat campania de pacificare a Basarabiei timp de aproximativ cincizeci de zile, între 10/23 ianuarie și 27/12 martie 1918, pe parcursul căreia au fost omorâți trei ofițeri și 122 soldați români, alți 12 ofițeri și 309 ostași fiind răniți. Conform formulărilor comandamentului, armata română „era în stare de război cu bolșevicii” și urma să aplice față de persoanele implicate în acțiuni inamicale României legile militare pentru timp de război, inclusiv pedeapsa capitală. Din aceste motive au fost arestați de autoritățile militare române deputații Cataros, Panțâr, Grinfeld, Rudiev și Litvinov, dați dispăruți ulterior, dar probabil executați de armata română pentru complicitate la organizarea rezistenței bolșevice și atitudini antiromânești. Acest fapt, dar și altele, va fi ulterior invocat în pledoaria anti-românească a emigrației ruse la Conferința de Pace de la Paris din 1919, dar circumstanțele timpului, marcate de violența războiului și realpolitik au determinat aliații să accepte argumentația delegației române privind raționamentele de pacificare a Basarabiei.

La 13 ianuarie 1918, după ora 3, ni s-a pus la dispoziție de la Iași un automobil, în care am luat loc cu maiorul Adam și colonelul Ionescu, o camionetă în care s-a suit Buzdugan, Crihan, Buruiană, Țanțu și Gafencu (deputați în Sfatul Țării – n.a.). Pe măsură ce automobilele înaintau, se vedea pe drumurile ce duceau spre Chișinău cum înaintau batalioanele române.

Ion Pelivan (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Ion Pelivan (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

La ora 5, între amurg, ne-am apropiat de bariera Sculeni. Aici s-a dat ordin armatei să intre în oraș, cu muzica în frunte. O scenă ce nu o pot uita: marginile șoselei Sculeni erau ticsite cu lume, un ofițer rus a căzut în genunchi în fața armatei cu mâinile ridicate în semn de rugăciune, căznindu-se, într-o moldovenească stricată, să mulțumească, că a venit armata română să-i scape de bolșevici.

Tot drumul din șoseaua Sculeni, Nicolaevskaia, Șmidskaia, până la strada Alexandrovskaia (actualmente bul. Ștefan cel Mare – n.a.) și spre gară, trotuarele erau ticsite de lume: femei, copii, bătrâni, soldați, civili – cu toții ieșiseră să vadă. În automobile și trăsuri care staționau, cocoane și domni, într-o stare de grozavă emoție, strigau: „Trăiască România”, „Trăiască Republica”.

Aici întreg cortegiul s-a oprit, deoarece cavaleria ce intrase în oraș prin șoseaua Hâncești ajunsese, în același timp din direcția contrarie cu str. Alexandrovskaia. De aici, armata a luat drumul spre gară, unde s-a instalat comandamentul român și paza română. Intrarea armatei române în Chișinău, pentru noi moldovenii, pentru mișcarea noastră națională a fost o eră mare.

Al doilea lucru important, care trebuie înțeles cu referință la Basarabia, este legat de mutațiile produse în mentalitatea populației locale în timpul Primului Război Mondial, mutații determinate de căderea unei lumi în care trăia de peste un secol: dispariția țarismului, guvernul provizoriu, sovietele, apariția mișcării de renaștere națională, Sfatul Țării, lovitura de stat bolșevică, proclamarea Republicii Democratice Moldovenești, haosul anarhiei și căutarea soluțiilor de supraviețuire. Să ne imaginăm contextul de propagandă anti-românească la început de război (1914-1916), când se credea că România va lupta împotriva Rusiei, iar țăranilor li se insufla că ei sunt de alt neam – moldoveni și nu români, că românii venind aici le vor lua pământurile, vor întroduce vechiul sistem boieresc; evreilor li se denunța antisemitismul românesc; iar marii proprietari, funcționarii și coloniștii străini, erau loiali și solidari în jurul tronului și a imperiului. Apoi brusc, din anul 1916, România devine aliat, iar majoritatea românească din Basarabia se organizează politic, își crează parlament și armate, proclamă republica și tinde spre apropierea de România, pledează cauza intrării trupelor române pentru aducerea liniștei și siguranței.

Pe acest fundal se produc metamorfozări sociale și

În cotidianul „Ardealul” este salutată intrarea armatelor române în Basarabia (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
În cotidianul „Ardealul” este salutată intrarea armatelor române în Basarabia (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

poltice greu de imaginat în alte circumstanțe. Marii proprietari, negustorii, burghezimea din orașe, erau atât de dornici de ordine și de siguranță, încât au fost bucuroși să se supună cu orice sacrificii (inclusiv acceptarea unei largi reforme agrare), oricui care ar fi adus ordinea și liniștea, numai să scape de bolșevism. Încă din vara anului 1917, reprezentanții acestor categorii au fost la Iași, au vizitat diverse personalități politice românești, le-au expus fatalitatea evoluției anarhiei din Rusia și Basarabia și au cerut ajutor armat pentru stabilirea ordinei.

Cu cât această anarhie creștea, cu atât se mărea numărul celor care cereau la Iași ajutor militar. Asasinarea de către diferite bande a lui Cveatcovski, Ducatoni, Mihalaș, Marabute, Zezin-Creazcov în ținutul Orheiului, a lui Butmi de Catzman în ținutul Sorocii, a lui Bantaș, Roset, Anuș în ținutul Bălți, a lui Băluței în ținutul Bender, a lui Mihai Razu în ținutul Chișinăului, toți oameni de afaceri prosperi, negustori și latifundiari, a determinat o schimbare profundă de atitudine.

Pantelimon Sinadino (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Pantelimon Sinadino (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

Momentul culminant al acestei pledoarii pro-românești a fost la începutul anului 1918, când Pantelimon Sinadino, unul din cei mai bogați oameni ai Basarabiei și fost primar al Chișinăului, în fruntea unei delegații de latifundiari basarabeni, se întâlnește la Iași cu regele Ferdinand. În cadrul întâlnirii, conștientizând pericolul bolșevic pentru ei și pentru Basarabia, membri delegației se declară susținători ai unirii Basarabiei cu România, cu condiția de a le fi salvate și garantate proprietățile de către Guvernul Român.

Mai conștiente și mai bogate, minoritățile naționale simțeau mai intens interesul pentru restabilirea ordinii și siguranței și nu aveau niciun scrupul față de statul rus, care nu mai era capabil să le garanteze viața și liniștea. Prin urmare, este explicabilă atitudinea reprezentanților germanilor, grecilor, bulgarilor, evreilor sau ucrainenilor în Sfatul Țării, care au votat la inițiativa Blocului Moldovenesc, pentru introducerea armatei române.

Intrarea armatelor române în haosul împrejurărilor de la sfârșitul anului 1917-începutul anului 1918 a fost primită de masele populației locale cu multă simpatie, în mod calm și liniștit. Masa mare țărănească, cu adânc sentiment de proprietate individuală, invadată de numeroși dezertori și bandiți, care după ce prădaseră și jefuiseră pe marii proprietari, s-au apucat să atace gospodăriile țăranilor, nu avea motive să fie ostilă venirii armatelor române. „Marii proprietari și orășenii, moldovenii gospodari, ne arată Petre Cazacu, erau încântați de această întâmplare fericită, care promitea să le salveze viața și averea. Mulți regretă și astăzi că această intrare s-ar fi făcut prea târziu pentru salvarea completă a intereselor lor”.

Pentru a calma spiritele și a nu genera resentimente, proclamația statului român emisă de generalul Prezan constata faptul că „Sfatul Țării moldovenești, prin comandamentul militar rusesc, ne-a cerut să trecem Prutul și de îndată ce ordinea și liniștea se vor restabili, soldații români se vor întoarce acasă”. La solicitarea Consiliului Directorilor Generali, ambasadorul Franței în România, Saint-Aulaire, va oferi în numele tuturor Aliaților garanții că introducerea armatei române era o acțiune militară în exclusivitate, în scopul asigurării funcționării normale a frontului rus-român. „Introducerea trupelor române, se arăta în nota sa, nu putea avea nicio influență asupra situației interne politice a țării în prezent, cât și asupra viitorului politic al Basarabiei”. Curând însă, evoluția militară și politică din spațiul rus, dar și schimbările politice de la Chișinău, vor schimba această optică.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG