Linkuri accesibilitate

De la autonomie la independență (V). Controversele zilei de 6 ianuarie 1918


(Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

Istoria ne arată că mitul îi este adesea necesar omului în efortul de depăşire a limitelor impuse mai ales de regulile cunoaşterii ştiinţifice. Sunt, însă, destul de frecvente cazurile când însăşi cunoaşterea ştiinţifică îşi produce propriile mituri, depăşite periodic la rândul lor pe măsura investigării. Funcţionalitatea miturilor, absorbţia acestora de către mulţimi şi ritualizarea lor sunt dovezi suficiente că fiecare categorie umană implicată crede efectiv în realitatea propusă de miturile sale, chiar dacă altă categorie umană o contestă sau o demitizează.

Ca orice imperiu mitocratic, Uniunea Sovietică a generat propriile sale „ritualuri sacre”, trei dintre care sunt fundamentale: mitul „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”, mitul „Marelui Conducător Lenin” și mitul „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Acestea au izbutit să se consolideze atât prin ipocrizia falşilor istoriografi şi poeţi de curte şi prin propagandă partizană, mai mult sau mai puţin abil întocmită, cât şi prin legitimarea acestor mituri de către adversari.

Mitul „marii revoluţii socialiste din octombrie” a persistat prin informarea tendenţioasă şi prin educaţia pervertită a câtorva generaţii, dar mai ales prin inapetenţa de a cerceta sursele, care i-a acaparat aproape deopotrivă pe operatori, pe victime şi chiar pe inamici, chiar şi după dispariţia statului sovietic. Chiar dacă aceasta a fost o pseudo-revoluţie, condusă de o clică de aventurieri, maniaci şi ucigaşi profesionişti şi consolidată în urma unei vaste acţiuni teroriste amplificate într-un război civil.

Cu referire la Basarabia anilor 1917-1918, sovieticii au încercat inocularea câtorva mituri, altfel spus minciuni, pe care au reușit să le implanteze sistemic după anexarea acestui teritoriu la URSS în 1940, dar mai ales după 1944. Unul din aceste mituri era faptul că la 6 ianuarie 1918 la Chișinău a fost instaurată „Puterea Sovietică”, aceasta fiind „înăbușită” de intervenția armatelor române în Basarabia, care a constituit prima intrare străină a trupelor Antantei în teritoriul sovietic, drept pentru care Rusia Sovietică a declarat război României și l-a arestat pe ambasadorul român la Petrograd, C. Diamandi.

Prin urmare, pentru a dezlega misterul tuturor acestor construcții mitocratice, vom proceda la clarificarea inițială a două aspecte legate de această perioadă: 1. Cine erau bolșevicii de la Chișinău și pe cine reprezentau ei?; 2. Ce s-a întâmplat de fapt pe data de 6 ianuarie 1918?

Prima confuzie care trebuie eliminată în legătură cu bolșevicii din Basarabia, dar și din Rusia credem, este identificarea lor cu „Sovietele”. Sovietele ca formă de expresie a puterii populare au apărut imediat după Revoluția din Februarie 1917 și nu reprezentau o emanație a partidului bolșevic, care va decide mult mai târziu preluarea puterii de la Petrograd.

După revoluţia din februarie, la Chişinău, apare Sovietul moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, condus de praporşcicul T. Cotoros. Pe de altă parte, exista Sovietul de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ofiţerilor din Chişinău. La 14 mai 1917, la adunarea generală a delegaţilor din partea soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni din unităţile militare ale garnizoanelor Odesa, Herson, Nikolaev şi ale Frontului român a fost adoptată hotărârea de creare a Sovietului moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor garnizoanei Odesa şi Flotei Mării Negre. La 18 mai 1917 este înfiinţat Sovietul Moldovenesc de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor garnizoanei Odesa şi ales Comitetul Executiv, alcătuit din 11 persoane. Într-un mod curios, poate incomod pentru mitologia sovietică, acest Soviet a luat decizia „să fie confecţionate drapele vechi moldoveneşti, pe care le poartă tot neamul românesc şi poporul României, Transilvaniei şi Bucovinei”. După exemplul Odesei, şi la Sevastopol este înfiinţat Sovietul moldovenesc de deputaţi ai marinarilor, soldaţilor şi ofiţerilor, care începe să activeze la 3 iulie 1917.

În curând era să apară ideea Sovietului Central Moldovenesc, care a fost un rezultat al colaborării dintre comitetele de la Iași și Odesa. La 23 iulie 1917, în incinta secţiei ţărăneşti a Sovietului de deputaţi ai muncitorilor, ţăranilor şi soldaţilor, sub preşedinţia praporşcicului V. Ţanţu, a avut loc şedinţa „reprezentanţilor moldovenilor de pe Frontul român, a organizaţiei militare din Odesa şi a garnizoanei chişinăuene locale”, cu scopul „organizării Comitetului Central Executiv Moldovenesc al Sovietului de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor” care „trebuie să unească toate organizaţiile militare moldoveneşti, existente pe Frontul român, în oraşele Chişinău, Odesa, Ecaterinoslav, Sevastopol etc.”. De la aceste Soviete, care se identificau cu revoluția și schimbările, în colaborare cu Partidul Național Moldovenesc, avea să fie organizat, așa cum am arătat și în publicațiile anterioare, Congresul Militarilor Moldoveni (20-27 octombrie 1917), unde s-a luat decizia creării Sfatului Țării și a organizării vieții politice din Basarabia. Aceste Soviete, în esență conduse de moldoveni, vor fi cele care vor pregăti contextul pentru proclamarea la 2 decembrie 1917 a Republicii Democratice Moldovenești, apoi a unirii acesteia cu România.

„La ora 5 după prânz, domnii Cristi, Ioncu, Ciobanu și cu mine eram invitați la domnul Codreanu, Directorul Lucrărilor Publice. Acesta ne comunică că a pus mâna pe o telegramă iscălită de Erhan și Inculeț. În această telegramă, pe care ne-a arătat-o domnul Codreanu, era protestarea contra intrării Armatei române în Basarabia și cererea să se trimită numai oastea rusească. Telegrama era adresată: una cartierului general rus de la Iași, a doua – reprezentanților guvernelor aliate și a treia – guvernului român. Am restituit această telegramă funcționarului de la care se luase.

Ion Pelivan (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Ion Pelivan (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

De aici am plecat la Palatul Zemstvei județene, unde avea loc ședința „unioniștilor”, la care luau parte Țanțu, Buruiană, Crihan, Halippa, Buzdugan, în total vreo 30 persoane. Dr. Ciugureanu prezida întrunirea, el era președintele Zemstvei. După ce s-a discutat situația internă, s-a luat hotărârea, ca să se ducă o delegație la Iași, compusă din Pelivan, Țanțu, Buruiană și Minciună, pentru a cere Guvernului Român concursul militar.

Odată hotărât acest lucru, am plecat fiecare la locuința noastră fiind păziți de soldați moldoveni unioniști. Se auzea în noapte bubuitul tunului de-asupra Buiucanilor, căci se începuse lupta cu batalionul ardelean sub comanda generalului rus Kantzer.

La 6 ianuarie 1918 eram condamnat la moarte de către Front-Otdel al bolșevicilor din Chișinău. Eram nevoit să nu stau acasă, așteptându-mă a fi percheziționat și arestat. Noaptea am trecut-o la Niculiță Suruceanu, deputat în Sfatul Țării, unul dintre cei mai buni moldoveni. Dimineața aflu că arestarea mea este dată ca sigură, urmând a fi pedepsit cu moartea, ca unul care stăruiam venirea armatei române. Am plecat la T. Inculeț, tatăl președintelui Sfatului Țării, unde mă credeam mai în mare siguranță.

Seara la ora 8:00, impreună cu Suruceanu, Gafencu și Buzdugan, formând o quasi-patrulă bolșevistă, am ieșit cu puștile la umăr, îmbrăcați în uniformă muscălească, în strada Sadovaia (actualmente Mateevici – n.a.), de aici în pas militar, câte 2, am luat drumul spre șoseaua Hâncești, spre mănăstirea Suruceni. După o zi de călătorie, ocolind drumul mare și șoseaua de teama bolșevicilor, am ajuns la ora 9 seara la Leova, unde ne-am prezentat comandantului garnizoanei române, colonel Macovei.

Apariția bolșevicilor la Chișinău este legată de a RUMCEROD (în rusă Румчерод), acronimul rusesc pentru Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre și regiunii Odesa, un organ bolșevic revoluționar care s-a instalat provizoriu în sudul Ucrainei, și a avut competențe asupra teritoriului guberniilor Basarabia, Herson și Taurida, în contextul destrămării Imperiului Rus și a Războiului Civil Rus. Sub conducerea Rumcerod era instaurată Republica Sovitică Odesa (ianuarie-martie 1918), care îngloba și Basarabia.

În legătură cu acest organ bolșevic, la începutul anului 1918 la Chișinău apare FrontOtdel-ul (Secția de Front) al Rumcerod, un comitet sprijinit de unitățile ruse din Regimentul 75 și 260. Menirea sa era de a institui un cartier militar cu scopul de a pune mâna pe conducerea Frontului Român și scoaterea armatelor ruse de acolo.

Recidivistul Grigore Kotovski (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Recidivistul Grigore Kotovski (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

Frontotdel-ul, condus de Perper, Kabak, Levensohn și proaspătul eliberat de amnistia lui Kerenski, Grigorie Kotovski, a promis autorităților Republicii Moldovenești că „nu se va amesteca în treburile lăintrice ale Basarabiei” și se va preocupa doar de chestiunile militare rusești, ceea ce de fapt era un șiretlic. Din soldații fugiți de pe front, liderii Frontotdel au adunat grupuri pentru a forma Armata roșie ei desfășurau o propagandă activă, au ales conducerea militară proprie și au dispus neexecutarea ordinelor din partea Radei Centrale și a lui Șcerbaciov.

În contextul atacului bolșevic de la Petrograd asupra Adunării Constituante, din 6 ianuarie 1918, precedat de declarația de război României la 5 ianuarie, detașamentele bolșevice au atacat la 6 ianuarie un eșalon de militari transilvăneni ce venea de la Kiev și se îndrepta spre Iași. Are loc preluarea telegrafului, poștei și gării, se declară stare de asediu la Chișinău, Bender și Bălți. Pe acest fundal de psihoză antiromânească, Sfatul Țării este acuzat de colaboraționism cu România, mai mulți deputați sînt condamnați la moarte.

Directorii V. Cristi, N. Codrean, T. Ioncu, I. Pelivan și Șt. Ciobanu se ascund. Optzeci la sută din efectivele unităților moldovenești, refuzând să se supună ordinelor ofițerilor, trecuseră, sub impactul zvonurilor și provocărilor, de partea Frontodel-lului. Acesta a arestat Comisia Interaliată de Aprovizionare din Basarabia în care intrau reprezentanții SUA, Marii Britanii, Franței și României, jefuind și casa de bani a acesteia (circa 2 milioane ruble).

În aceste condiții, o parte a deputaților Blocului Moldovenesc, printre care Pelivan, Buruiană, Crihan, Buzdugan, Gafencu, Țanțu, Minciună, în grupuri separate vor ajunge la Iași pentru a cere intervenția armatelor române. La Chișinău vor rămâne I. Inculeț și P. Erhan, care nefăcând parte din Blocul Moldovenesc, ci fiind trimișii oficiali ai sovietului din Petrograd „pentru adâncirea revoluției și lupta cu separatismul moldovenesc”, se prezintă în fața Frontotdelul-ului. Sub presiunea bolșevicilor aceștia expediază o telegramă guvernului român în care protestează „contra introducerii armatelor române pe teritoriul republicii moldovenești”. În același timp, erau demiși Directorii care au cerut introducerea armatelor străine (Cristi, Pelivan și Codrean), iar împreună cu noul Director de Război Gh. Pântea, se dau ordine armatei moldovenești „să apere pozițiile împotriva României”.

„Protestul” lui Inculeț și Erhan a fost rezultatul unei decizii personale a celor doi, el nefiind coordonat cu Sfatul Țării și nici cu Consiliul Directorilor Generali. Mai mult, în pofida împrejurărilor critice, Sfatul Țării și-a continuat lucrările, Frontotdelu-ul nereușind nici dizolvarea legislativului basarabean și nici preluarea puterii în ansamblu. Mai degrabă se poate vorbi de o încercare de lovitură de stat semi-eșuată a bolșevicilor, care probabil ar fi avut finalitate dacă n-ar fi intervenit armatele române la 13 ianuarie 1918. Această ambiguitate a puterii este confirmată de rezoluția Sfatului Țării din 9 ianuarie, care exprima protestul față de arestarea militarilor transilvăneni și a membrilor Comisiei Interaliate, condamna agitația provocatoare împotriva instituțiilor legislative, și aducea la cunoștința populației și unităților militare că „Sfatul Țării, recunoscut de statele prietene, era unicul organ legal care reprezenta Republica Moldovenească”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG