Linkuri accesibilitate

Dilemele Independenței (I): Rolul armatei române în transformarea Basarabiei


Fragment din Proclamația gen. Prezan de la 12 ianuarie 1918. (Foto: Centru de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

În articolul precedent contestam unul din miturile istoriografiei sovietice care considera că intrarea trupelor române în Basarabia a condus la ocuparea ei efectivă și la anexare, fapt care nu corespundea realității din moment ce autoritățile moldovenești de la Chișinău au decis atunci că ideea independenței este mai propice intereselor sale. Un alt mit la fel de consistent operat în perioada sovietică, intrat puternic în mentalul colectiv basarabean, este cel al „atrocităților și represiunilor” întreprinse de armata română după intrarea în provincie și intimidarea principalelor forțe politice care erau ostile ideii unirii cu România. Prin urmare, în ceea ce urmează, vă propun să urmărim aceste acțiuni ale armatei române contextual, prin prisma relatărilor timpului.

Proclamația Gen. Prezan (frg.)
Proclamația Gen. Prezan (frg.)

Odată cu intrarea armatelor române, la 12 ianuarie 1918, guvernul român a emis o proclamație, semnată de generalul Prezan, comandantul armatei române, la alcătuirea căreia au colaborat mai mulți fruntași basarabeni, inclusiv Ion Pelivan. Proclamația stipula că „în aceste clipe de grea cumpănă și de nestatornicie, Sfatul Țării moldovenești și-a adus aminte de noi și ne-a cerut prin Comandamentul militar rus să trecem Prutul: 1. Ca să aducem rânduială și liniște în satele și târgurile voastre, punând la adăpost viața și avutul întregului popor împotriva răufăcătorilor și 2. Ca să chezășluim transportul celor trebuincioase pentru traiul armatelor ruse și române, care fac pază la hotarele noastre, apărând prin aceasta și hotarele voastre”. Declarația de Independență a Republicii Democratice Moldovenești completa la rândul său că „toate zvonurile precum că românii au venit să ne cuprindă țara și să ne stăpânească, nu se potrivesc cu adevărul și să împrăștie de dușmanii republicii noastre. Că oștile românești nu ne primejduesc neatârnarea, slobozenia și drepturile câștigate prin revoluție – chezășie ne sunt Franța, Anglia și America, cu mărturiile lor și declarațiile împuterniciților României”.

Dincolo de armatele controlate de Frontotdel-ul bolșevic, care au încercat să opună rezistență înaintării trupelor române în Basarabia, față de această acțiune militară au existat și anumite adversități ale populației locale, dar fără mare importanță. Miile de soldați ruși de pe Frontul Român, dezarmați de armata română, opriți de la jafurile și prădăciunile la care se dădeau în teritoriul dintre Prut și Siret, trecuse Prutul. În drum spre casele lor din diverse părți ale fostului imperiu, indignați împotriva României, care continua războiul și dorea să-i impună să lupte, nu îi lăsa să prade și îi dezarma, aceștia nu doar că se dădeau jafurilor și omorurilor, dar stimulau la aceste acțiuni populația locală, inoculând un spirit anti-românesc, la care unele elemente locale au aderat. Dar în linii generale, armata română, la foarte scurt timp a ocupat întreaga Basarabie fără prea mare rezistență, dar mai ales fără o manifestație ostilă a localnicilor.

Pe lângă alungarea bolșevicilor și reinstalarea autorităților Republicii Democtratice Moldovenești (RDM), armata română era singura forță pentru menținerea ordinei, liniștei interne și autorității de stat independent. Instrucțiunea autorităților RDM comisarilor de județe în vederea luptei cu anarhia, emisă la 31 ianuarie 1918, prevedea expres că acest fapt se va realiza „cu ajutorul armatelor române”.

Instrucțiunea Sfatului de Miniștri al RDM (31 ianuarie 1918), (frg.). (Foto: Centru de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Instrucțiunea Sfatului de Miniștri al RDM (31 ianuarie 1918), (frg.). (Foto: Centru de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

La intrarea armatei române una din cele mai stringente probleme era cea agrară, o mare parte a pământului fiind înstrăinat abuziv de către țărani de la marii proprietari, fără nicio formă legală, în ciuda încercărilor în acest sens din partea Sfatului Țării și Consiliului Directorilor. Conacurile marilor proprietari au fost prădate, vitele și instrumentele furate, iar multe moșii au fost ocupate de țărani. Pe când proprietarii și arendașii vroiau să se folosească de armata română pentru a-și restitui averea și chiar a pedepsi sau răzbuna pe cei care-i considerau vinovați, localnicii de la sate, care știau tradițiile legale din practica rusă și cea română, se temeau de chemarea la răspundere. Din această cauză, odată cu venirea armatelor române, mai mulți proprietari s-au pomenit cu restituiri benevole, de frică, a unei părți din averea lor.

Din Culisele Centenarului: Cuvântarea generalului E. Broșteanu în Sfatul Țării (15 ianuarie 1918)

„Mulți cetățeni ai republicii sunt cuprinși de bănuieli și de frică pentru libertățile lor. Trebuie să vă declar, că România este într-o situație prea grea și că la conflicte și războiu de cucerire nu se poate gândi. Ați hotărât să vă creați o republică, dar nu aveți puteri proprii. În fiecare ceas, pe teritoriul republicii, să petrec prădăciuni și omoruri și nu le puteți împiedica.

Generalul Ernest Broșteanu (Foto: Centru de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Generalul Ernest Broșteanu (Foto: Centru de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

Armatele rusești să găsesc de un an pe frontul român; aceste armate acum nu au pâine și ea trebuie adusă din Rusia. Și iată că de acord cu guvernul revoluționar rus, s-a format o comisiune pentru cumpărarea pâinii. Dar pâinea cumpărată să risipește și să pradă, membrii comisiunii sunt arestați. Care era ieșirea? Nu era decât una: a trimite armata pentru paza depozitelor, transporturilor și a drumurilor de fier. Iată scopul pentru care s-a trimis armata, subliniez singurul scop.

Dar odată cu aceasta, armata română a adus alt serviciu populației din republica Dstră; din momentul când armata română intrat pe teritoriul republicii moldovenești, în toate punctele prin care am trecut, reprezentanții populației se prezentau și ne mulțumeau pentru noaptea liniștită petrecută. În Chișinău se petrece același lucru: populația ne mulțumește că poate trăi liniștit, sub paza armatelor române.

Guvernul român pune la dispoziția Dstră aceste armate, care sunt aici pentru a veni în ajutorul Dstră. La crearea republicii este nevoie de forță, care să garanteze viața economică și financiară, pentru formarea tânărului stat; nici un guvern fără forță organizată nu poate realiza problemele ce cad asupra lui. Numai forța poate crea viața liniștită în stat. Creați-vă viața Dstră cum credeți și nimeni nu se va amesteca în ea. În organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”.

Pentru a evita complicațiile de angrenare nedorită în astfel de dispute, la 31 ianuarie era emis ordinul nr. 3106, semnat de generalul Lupașcu, șeful Statului Major, care a interzis armatei orice intervenție, ea urmând să păstreze neutralitatea. Ordinul constata că „din izvoare particulare s-a aflat că trupele noastre din Basarabia își socot de datorie să dee înapoi proprietarilor averea lor, de care au fost lipsiți în urma mișcării revoluționare înaintea intrării oștilor noastre în Basarabia. Deoarece aceasta îi îndârjește pe țărani, mai ales că protivnicii noștri i-au învrăjbit împotriva noastră, zicând că oștile române sunt aduse în Basarabia de foștii proprietari, pentru aducerea țării la stările vechi și în vederea lucrului, că avem tot interesul a înlătura o nouă tulburarea a minților, propun să luați măsuri ca oștile noastre să nu se amestece în relațiile dintre proprietari și țărani, iar țelul lor este să oprească noile nimiciri și devastări. Pentru toate treburile și întâmplările, ce au avut loc mai înainte, proprietarii să se adreseze autorităților locale”.

O panică aparte față de intrarea armatei române în Basarabia a putut fi sesizată din partea populației evreiești, stare în mare parte influențată de propaganda anti-românească, care invoca și antisemitismul românesc. Anarhia și pogromurile locale suferite înaintea intrării armatei, pe de o parte, contactul direct cu armata română, pe de alta, a convins însă repede că românii, atât armata, cât și civilii, erau mai puțin periculoși pentru evrei decât rușii, care au demonstrat prin pogromurile dinaintea războiului înclinații profund antisemite. Acest lucru poate fi extins și la celelalte minorități naționale, pentru care venirea armatelor române a fost un moment de conștientizare a paradigmei de securitate în condițiile anarhiei absolute declanșate de război, anarhie și bolșevism.

Unele relații dintre armata română și populația locală erau încordate din cauza rechizițiilor de război, absolut indispensabile pentru întreținerea ei, fapt care se întâmpla de multe ori din contul gospodăriilor individuale sau marilor proprietari, dar și acest fapt va fi reglat curând de autoritățile moldovenești și cele militare române, pentru a evita complicațiile.

Dincolo de aceste probleme, intrarea armatei române, alcătuită în marea ei parte din țărani, în masa țărănimii moldovenești, care constituia majoritatea populației Basarabiei, a generat o schimbare identitară profundă a provinciei. În primul rând, contactul a avut impact asupra contextului lingvistic și de comunicare, introducând în dicționarul basarabean al limbii române, de obicei rudimentar, o cantitate mare de cuvinte noi, cântece, versuri, proverbe și zicători. Așa cum descinderea soldaților basarabeni din armata rusă pe Frontul Românesc a schimbat profund cultura lor istorică și politică, la fel și venirea ostașilor români din diferite părți ale României în Basarabia a determinat o mai bună cunoaștere a românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Legăturile și înțelegerile s-au stabilit rapid, ele fiind ajutate de limba, obiceiurile și tradițiile comune. Elementele mai culte din armată au început propaganda românească prin convorbiri, conferințe și prezentări. Acțiunea de românizare a armatei a fost ajutată în mod special și întreținută de grupuri de profesori și învățători mobilizați, care cutreerau satele din Basarabia.

În așa mod, revenirea la identitatea română, începută după revoluția din 1917, prin crearea Sfatului Țării și a Republicii Democratice Moldovenești, capătă prin venirea armatei române un avânt și mai puternic. La Chișinău și în alte orașe se constituiau societăți culturale, se învăța intens limba română, artiștii de la Iași veneau la Chișinău pentru prezentări teatrale și concerte, se făceau cursuri, conferințe, se deschideau școli românești.

Prezența armatelor române a încurajat elementele naționale din politica locală să-și manifeste, din ce în ce mai puternic și mai deschis, drepturile lor la viața națională. Într-un mod instinctiv, prin dizolvarea autorităților locale și până la restabilirea parțială a acestora, armata română, asediată din toate părțile ca singura forță militară și politică reală, a trebuit să susțină pe moldoveni, marea majoritate a populației și singurul element cu care se putea înțelege.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG