Linkuri accesibilitate

Tentația bolșevismului: Centrul revoluționar român de la Odesa, 1917-1918 (II)


Miting al Batalionului revoluționar român la Odesa, la începutul anului 1918

Potrivit surselor socialiste, dar și ale instituțiilor românești, la demonstrațiile militarilor ruși revoluționari din porturile dunărene – ruse și române –, care au avut loc în primăvara și vara anului 1917, au participat și marinari, și muncitori români. Treptat, un curent contestatar s-a conturat și între românii care au intrat în legătură cu organizațiile revoluționare ruse din Delta Dunării. În paralel, numărul marinarilor români dezertori a crescut. Spre sfârșitul anului 1917, doar la Chilia Veche erau înregistrați 132 de marinari dezertori. Toate acestea au determinat comandamentul marinei române să ia măsuri pentru a preîntâmpina dezertările propriilor efective și influența revoluționarilor ruși: reducerea contactelor cu populația din zonă, înăsprirea (prin curtea marțială a) pedepselor pentru insubordonare.

Un comitet revoluționar, aflat în legătură cu Comitetul social-democrat de la Odesa, s-a format în ianuarie 1918 la Chilia Nouă. El era condus de Gheorghe Stroici, lucrător la Arsenalul marinei, după unele surse, marinar, după altele. Noua structură revoluționară a redactat și răspândit diverse manifeste contra „regelui” și „oligarhiei” române, pronunțându-se în favoarea proclamării republicii. La începutul lunii ianuarie 1918 a avut loc la Chilia Nouă o întrunire la care au participat și delegați ai Comitetului social-democrat român de la Odesa. Cu acel prilej s-a adoptat o moțiune în care solicitările principale priveau: constituirea „Republicii Românești, detronarea regelui, desființarea clasei boierilor”. Manifeste revoluționare au fost difuzate în portul Chilia Nouă și pe navele staționate acolo.

Reuniune a batalionul revoluționar românesc la Odesa (Foto: vol. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și Mișcarea Revoluționară și Democratică din România. Documente și amintiri, București, Editura Politică, 1967)
Reuniune a batalionul revoluționar românesc la Odesa (Foto: vol. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și Mișcarea Revoluționară și Democratică din România. Documente și amintiri, București, Editura Politică, 1967)

Acțiuni de preluare („confiscare”) de către răsculați a navelor românești din Chilia Nouă au avut loc în ziua de 13/26 ianuarie 1918. Pavilioane roșii au fost ridicate la catargele tuturor navelor românești, ofițerii au fost îndepărtați. Unele nave au plecat din Chilia Nouă spre Ismail și Vâlcov, unde i-au îndemnat pe marinarii de pe alte nave să se revolte și ei. Au fost preluate vasele Navigației Fluviale Române și ale Serviciului Hidrotehnic aflate la Chilia Nouă, Ismail și Vâlcov. De asemenea, au fost ocupate unele localități din Delta Dunării. Ofițerii de pe diferite nave de pasageri și transport din Chilia Nouă au fost arestați în ziua de 14/27 ianuarie 1918. Mai mult, răsculații au înființat un tribunal revoluționar care a condamnat la moarte, în contumacie, mai mulți ofițeri. Încercarea de revoltă a unui grup de marinari de pe crucișătorul „Elisabeta”, care avea baza temporară la Sulina, a eșuat, iar cei în cauză au fugit la Odesa.

Cargoul Carpați (Foto: Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Contribuții la istoria marinei române, vol. I, Din cele mai vechi timpuri până în 1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979)
Cargoul Carpați (Foto: Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Contribuții la istoria marinei române, vol. I, Din cele mai vechi timpuri până în 1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979)

Autoritățile române au reacționat prin trimiterea spre Chilia Nouă și Ismail a unor trupe din Armata de uscat, implicate în același timp în lupte contra trupelor ruse bolșevizate. Confruntări între trupele române și forțele bolșevice ruso-române s-au înregistrat în special la Vâlcov. Unele dintre vasele românești preluate de comitetele revoluționare au participat la luptele duse de trupele ruse bolșevice contra trupelor române în Deltă și sudul Basarabiei. Pregătirile și răscoalele din unități ale marinei române, în ianuarie 1918, au eșuat pe teritoriul controlat de guvernul de la Iași. Alte mișcări se derulau însă dincolo de Nistru.

Vaporul Principesa Maria (Foto: Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Contribuții la istoria marinei române, vol. I, Din cele mai vechi timpuri până în 1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979)
Vaporul Principesa Maria (Foto: Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Contribuții la istoria marinei române, vol. I, Din cele mai vechi timpuri până în 1918, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979)

Diverși socialiști români se găseau la începutul anului 1918 la Odesa. Unii dintre ei – între care Vasile Popovici, Gheorghe Stroici, I. Dicescu Dic – au sosit la Chișinău, la 4/17 ianuarie 1918, ca parte a unui plan de preluare a puterii de către bolșevici în regiune. Întreaga acțiune avea să eșueze în condițiile intervenției în Basarabia a trupelor române.

Un manifest din 16/25 ianuarie 1918 adresat „poporului român” era semnat de Cristian Racovski, care se pretindea „delegat al Comitetului Executiv al Social Democrației Române”, și Mihail Gheorghiu Bujor, la rândul lui autodeclarat membru al „Partidului Social-Democrat Revoluționar”. Retorica adoptată în acest manifest reliefa bolșevizarea grupului social-democat român din Rusia.

Nave și echipaje românești se găseau la începutul anului 1918 în mai multe porturi rusești la Marea Neagră, în special la Odesa, Sevastopol, Kerson și Novorossiisk. Mai multe echipaje românești s-au bolșevizat, mai ales după sosirea marinarilor și muncitorilor care participaseră la răscoala de la Chilia Nouă, apoi la luptele de la Vâlcov și la încercarea de revoltă de la Sulina. Comitetul revoluționar român de la Odesa a preluat, la 14/27 ianuarie 1918, nava „Durostor”, unde locuiau parlamentarii români refugiați la Odesa. În aceeași zi, bolșevicii ruși au declanșat luptele pentru preluarea controlului asupra Odesei.

Un grup de marinari români (Foto: vol. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și Mișcarea Revoluționară și Democratică din România. Documente și amintiri, București, Editura Politică, 1967)
Un grup de marinari români (Foto: vol. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și Mișcarea Revoluționară și Democratică din România. Documente și amintiri, București, Editura Politică, 1967)

După modelul bolșevicilor ruși, Comitetul de acțiune social-democrat român s-a transformat, în ianuarie 1918, în Centrul revoluționar român de la Odesa. Liderii acestei structuri, amintiți în diferite relatări, erau Cristian Racovski, Mihail Gheorghiu Bujor, Alexandru Nicolau, Vasile Popovici ș.a. De asemenea, la 7/20 ianuarie 1918 s-a constituit și un Comitet militar revoluționar român, din care făceau parte: Mihail Gh. Bujor (președinte), Vasile Popovici (comisar al batalionului), I. Dicescu Dic (secretar responsabil), Alter Zalic (al doilea secretar și comisar pentru aprovizionare), Alexandru Nicolau; după întoarcerea de la Petrograd s-ar fi alăturat și Racovski. Comitetul militar revoluționar român s-a instalat în fostul sediu al Consulatului român de la Odesa, după ce consulul român fusese alungat. La 9/22 ianuarie 1918, Comitetul militar a organizat la Odesa un miting, la care ar fi participat câteva mii de români (muncitori, soldați și marinari), aflați în acel moment în oraș. Ideile vehiculate de inițiatori priveau schimbarea situației politice și sociale din România, înlăturarea monarhiei, lupta contra trupelor române care tocmai intrau în Basarabia.

Comitetul militar a lansat la 12/25 ianuarie 1918 un manifest în care susținea constituirea unor unități militare revoluționare românești, ulterior cunoscute sub numele de „batalioane revoluționare” sau „gărzi roșii” românești. Potrivit unor surse, era vorba de punerea în aplicare a unei decizii luate de bolșevicii români la sfârșitul lunii decembrie 1917.

În scurt timp s-a constituit la Odesa un batalion revoluționar român de infanterie. În ianuarie 1918, în batalionul revoluționar român existau deja trei companii: compania I-a era condusă de H. Cogan, compania a II-a de Munteanu, iar compania a III-a (formată mai ales din dobrogeni) era condusă de Buzino. Datele privind efectivele acestui batalion variază în funcție de surse și perioadă. Dintr-o relatare de la începutul anilor ’30, făcută de Dicescu Dic, aflăm că la un moment dat s-a ajuns ca din Batalionul revoluționar român de infanterie să facă parte 605 oameni. În total, prin acest batalion au trecut 1.082 de oameni, organizați în patru companii sau 14 plutoane.

Batalionul revoluționar român de infanterie a fost instalat la Odesa într-o fostă școală militară. Membrii Batalionului proveneau dintre soldați, marinari și muncitori din uzine și din port. Cei din urmă nu purtau uniforme. Pentru a se distinge de ruși, românii purtau o banderolă albă.

Deși Batalionul revoluționar de infanterie a primit de la Statul major bolșevic din Odesa echipament, armament și alimente, în ansamblu oamenii erau slab înarmați, doar cu puști și câteva mitraliere. Nivelul de instruire era precar. De altfel, în prima lună de existență a Batalionului de infanterie nici nu s-a făcut instrucție.

La început, Batalionul revoluționar i-a urmărit pe deputații și senatorii români aflați la Odesa. Unii dintre aceștia au și fost arestați. De asemenea, au fost confiscate alimentele, echipamentul și armamentul pe care autoritățile române le aveau la Odesa.

Comitetul militar a decis și organizarea unui Batalion revoluționar român de marină, care avea în frunte un comitet de conducere în care intrau marinari. Conducerea acestei unități este incertă, sursele memorialistice indicându-l ca „președinte” fie pe Dragomir Spiridon, fie pe Gheorghe Stroici. Efectivele batalionului de marină ar fi ajuns la 200-300 de oameni.

Marinarii români bolșevizați au preluat în februarie 1918 controlul asupra vaselor românești de la Odesa, Sevastopol, Novorossiisk, Kerson și din alte porturi. Era vorba de navele „Împăratul Traian”, „Regele Carol”, „Durostor”, „Dacia”, „Iași”, „Bucegi”, „Carpați”, „Principesa Maria” etc., care din vase comerciale fuseseră transformate în parte în crucișătoare auxiliare în 1917. Numele vaselor preluate au fost schimbate, simbolistica revoluționară fiind evidentă. Spre exemplu, „România” a devenit „Republica Română”, „Împăratul Traian” s-a transformat în „Revoluția Socială”, „Regele Carol” în „Ion Roată”, „Dacia” în „1907”, „Principesa Maria” în „Dezrobirea” (sau „Emanciparea”, potrivit altor surse) ș.a.m.d. Ofițerii de pe vase au fost arestați, apoi eliberați, în schimbul unei adeziuni scrise la cauza revoluționară. Au existat marinari români care nu au răspuns chemărilor venite de la maximaliști, ba chiar s-au opus, ceea ce i-a expus represaliilor. Potrivit unor date, la Feodosia ar fi fost executați, în ianuarie-februarie 1918, nu mai puțin de 14 marinari români considerați „contrarevoluționari”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG