Linkuri accesibilitate

Acordul Racovski-Averescu: context, prevederi, implicații (III)


Iași la început de secol XX (Foto: Arhivele Naționale Istorice Centrale)

Schimbul de scrisori între guvernul de la Iași și reprezentanții sovietici de la Odesa a continuat. La 20 februarie/5 martie 1918 a fost trimis răspunsul oficial al guvernului român, asumat de Averescu. Actul era asemănător în prevederi și în formă cu cel înaintat de RUMCEROD guvernului de la Iași la 11/24 februarie 1918. Excepție făcea punctul 1, unde românii depistaseră un viciu de procedură în formularea privind retragerea propriilor trupe din Basarabia și introduseseră o „excepție”, și anume Benderul, detaliu care avea să fie invocat ulterior în repetate rânduri.

Portul Odesei
Portul Odesei

În aceeași zi de 20 februarie/5 martie 1918, autoritățile sovietice de la Odesa au acceptat modificările aduse de guvernul de la Iași și au anunțat că din momentul primirii acordului de către acesta pacea era restabilită între Rusia și România. Această declarație de înștiințare era semnată de Cristian Racovski în fața lui Joseph Boyle. Tot atunci autoritățile sovietice de la Odesa au întocmit un proces-verbal prin care declarau aplanat conflictul dintre Rusia și România, pe baza propunerilor sale și a modificărilor introduse de guvernul român. De asemenea, era luată în considerare declarația verbală a lui Boyle privind schimbul de prizonieri ruși și români fără excepție.

Acordul propriu-zis este cunoscut doar în forma din arhivele rusești. În arhivele românești nu s-a păstrat actul oficial. În schimb, alte documente oficiale sau jurnalele și memoriile unor contemporani conțin destule urme despre negocierile dintre guvernul român și oficialii din Odesa. Potrivit datării sovietice, acordul este din 20-24 februarie/5-9 martie 1918, iar ca locuri sunt trecute Iașul, respectiv Odesa.

Documentul cuprindea nouă articole. Primul și cel mai important privea angajamentul României de a evacua Basarabia în două luni. Imediat ce românii se retrăgeau dintr-o localitate, rușii ar fi urmat să preia controlul asupra ei. La capătul celor două luni, în Basarabia ar fi rămas doar un detașament de 10.000 de oameni, care ar fi urmat să păzească depozitele românești și liniile de cale ferată. Milițiile locale trebuiau să preia controlul asupra comunităților urbane și rurale, iar comandamentul militar românesc renunța la orice funcție judecătorească și administrativă. Avea să se procedeze la un schimb de persoane între cele două părți: românii arestați în Rusia în locul revoluționarilor, ofițerilor și soldaților ruși arestați în România. Acordul obliga România să nu întreprindă acțiuni militare sau de alt tip împotriva Rusiei Sovietice și să nu susțină acțiuni de acest fel. României avea să i se asigure de către ruși livrarea surplusului de cereale din Basarabia, după ce erau satisfăcute nevoile populației locale. De asemenea, România avea dreptul să achiziționeze din Rusia alimente pentru populația sa. În același timp, Rusia restituia României depozitele cu alimente organizate de Aliați. Se avea în vedere și o eventuală retragere a trupelor române în Rusia, caz în care celor dintâi aveau să li se asigure adăpost și alimente. În eventualitatea unor acțiuni militare paralele contra trupelor Centrale, între Comandamentul Suprem rus și comandamentele române avea să se stabilească un contact direct. Comisii internaționale pentru reglementarea neînnțelegerilor eventuale între România și Rusia Sovietică urmau a se constitui în orașe din cele două țări: Odesa, Kiev, Moscova, Petrograd, Iași și Galați. În aceste comisii intrau reprezentanți ai Rusiei, României, Angliei, Franței și Statelor Unite ale Americii.

Soldați ruși la Odesa
Soldați ruși la Odesa

Din partea rusă/sovietică semnau patru persoane: Cristian Racovski, președintele Colegiului Suprem Autonom al Sovietului Comisarilor Poporului pentru afacerile ruso-române; Brașevan, comisar al Afacerilor Străine al Republicii Sovietice Odesa; Iudovski, președintele RUMCEROD-ului; Voronski, președintele Comitetului Executiv al Sovietului de Deputați Odesa; Muraviev, comandant al Armatelor Sovietice din Sud. Partea română avea un singur semnatar, Alexandru Averescu, președinte al Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Străine.

O precizare își are rostul aici, cu privire la termenii utilizați cu referire la acest act. În vreme ce în mediile românești s-a impus încă din epocă noțiunea de acord, în cele rusești se utiliza termenul de tratat. În documentele vremii s-a folosit frecvent și termenul de înțelegere româno-rusă.

Regele Ferdinand discutînd cu generalul Averescu pe front (Foto: prin curtoazia Muzelui Național de Istorie a României)
Regele Ferdinand discutînd cu generalul Averescu pe front (Foto: prin curtoazia Muzelui Național de Istorie a României)

Deși Republica Democratică Moldovenească își declarase independența încă din ziua de 24 ianuarie/6 februarie 1918, reprezentanții puterii de la Chișinău nu au fost parte în acordul Racovski-Averescu. Tânărul stat – nerecunoscut internațional – nu a fost luat în considerare nici de rușii bolșevici, nici de români. Pentru cei dintâi Basarabia era parte a Federației Sovietice Ruse, pentru cei din urmă încă nu era clar ce avea să se întâmple cu teritoriul pe care îl controlau deja din punct de vedere militar. De altfel, în acordul din 20 februarie/5 martie 1918, referirea la spațiul dintre Prut și Nistru se făcea sub numele de Basarabia, nu sub cel de Republica Democratică Moldovenească. În același timp, acordul nu punea în discuție statutul politic al acestui teritoriu, ci încerca să reglementeze chestiuni militare între doi actori internaționali, România și Rusia Sovietică, într-un context defavorabil pentru ambele părți, îndeosebi pentru ruși.

Racovski le-a trimis lui Lenin și Troțki, la 28 februarie/13 martie 1918, o lungă telegramă, unde relata contextul începerii negocierilor cu românii și prevederile tratatului – acesta este termenul utilizat de plenipotențiarul rus – semnat cu guvernul de la Iași. Racovski preciza că pacea a fost încheiată prin intermediul lui Boyle. În raport sunt amintite și două anexe ale acordului. Prima se referea la asigurarea de către guvernul român că în cazul încheierii păcii cu Germania avea să se solicite recunoașterea reîntoarcerii libere în Rusia a soldaților ruși care se găseau în România. Cea de-a doua anexă era un protocol semnat de Racovski și Boyle, prin care cel din urmă își asumase obligația de a obține de la guvernul român evacuarea imediată a județului Akkerman (Cetatea Albă), precum și amnistia politică generală pentru emigranții politici români și pentru dezertori.

Gheorghi Vasilievici Cicerin, adjunct al comisarului Poporului pentru Afaceri Străine al Rusiei Sovietice, i s-a adresat la 14/27 martie 1918 lui Pierre Guérin, consulul general al României la Moscova, cu propunerea de a se constitui imediat comisiile mixte internationale pentru rezolvarea litigiilor între Rusia și România. Printre altele, comisiile trebuiau să examineze și desființarea depozitelor de alimente. Guérin nu a făcut decât să transmită cererea către guvernul român. Evoluțiile politice și militare din partea sud-vestică a Rusiei și din România făceau însă inoperante aceste solicitări.

Acordul nu a fost pus în aplicare în primul rând ca urmare a schimbărilor militare și politice petrecute în regiune. Trupele germane ajunseseră între timp în fața Odesei. Unele unități germane traversaseră sudul Basarabiei cu acordul Marelui Cartier General Român. Armata pe care au constituit-o bolșevicii pentru înfruntarea trupelor Kaiserului a fost repede risipită, iar germanii au ocupat Odesa la 27 februarie/12 martie 1918. Membrii structurilor sovietice din regiune își căutau salvarea în Est. Autoritatea rusă/sovietică din proximitatea României dispăruse pentru moment. Sau cel puțin nu mai era vizibilă. În al doilea rând, nici guvernul român nu era interesat să evacueze Basarabia. De altfel, la Iași se producea tot atunci o schimbare de cabinet, în

Alexandru Marghiloman (Foto: prin curtoazia Muzelui Național de Istorie a României)
Alexandru Marghiloman (Foto: prin curtoazia Muzelui Național de Istorie a României)

locul lui Alexandru Averescu fiind numit premier Alexandru Marghiloman.

Reamintesc că în răspunsul guvernului Averescu către autoritățile sovierice din Odesa se preciza că românii erau de acord cu propunerile de soluționare pașnică a conflictului dintre cele două părți, mai puțin cu punctul 1, unde se regăsea o ambiguă referire la Bender. Din unele acțiuni întreprinse de Averescu în ultimele zile ale guvernării sale par să reiasă pe de o parte intențiile de continuare a detensionării relațiilor dintre români și bolșevicii ruși, iar pe de alta cele de stabilizare a pozițiilor românești pe Nistru. Spre exemplu, premierul a dispus Marelui Cartier General, la 25 februarie/10 martie 1918, ca ostilitățile cu bolșevicii ruși să înceteze; trupele române aveau să răspundă cu foc doar dacă erau atacate. Linia de demarcație între cele două părți era Nistrul.

Regele Ferdinand discutînd pe front cu gen. Averescu (Foto: prin curtoazia Muzeului Național de Istorie a României)
Regele Ferdinand discutînd pe front cu gen. Averescu (Foto: prin curtoazia Muzeului Național de Istorie a României)

Interesant este și faptul că Averescu nu a notat nimic – sau poate doar nu a păstrat – în Notițele zilnice din acea perioadă despre acest acord. Ca și cum nu ar fi existat sau cel puțin ca pe ceva lipsit de importanță. Însă în spațiul public el s-a văzut nevoit să se apere față de acuzațiile pe care i le-au adus adversarii politici. Subiectul a „explodat” în România în vara anului 1918. După încorporarea Basarabiei de către regatul României, inamicii lui Averescu încercau să-l pună în difucultate și i-au imputat acordul cu Racovski. Generalul avea să se lanseze într-o hermeneutică menită a-l scoate de sub tirul criticilor. Făcând trimitere la propria rezoluție de pe propunerile sovietice, dar și pe textul răspunsului românesc înaintat autorităților sovietice de la Odesa, Averescu insista pe un artificiu tehnic, pe „istețimea” sa în redactarea răspunsului către bolșevicii ruși, care în fapt ar fi făcut imposibilă evacuarea progresivă a Basarabiei fără a începe retragerea din Bender.

Imediat după 27 martie/9 aprilie 1918, așadar după ce în Sfatul Țării s-a afirmat unirea condiționată a Basarabiei cu România, rușii/sovieticii aveau să-i acuze pe români că au încălcat cea mai importantă prevedere a acordului Racovski-Averescu, și anume retragerea trupelor din teritoriul în dispută. În ochii rușilor nu era vorba doar de nerespectarea unui tratat între cele două părți, ci și de anexarea unei regiuni pe care Rusia Sovietică o considera parte a sa.

Sovieticii au acordat o importanță sporită acordului în special după 1919/1920. Ei încercau să utilizeze actul ca o recunoaștere de către România, în 1918, a dreptului Rusiei asupra Basarabiei. Acordul a devenit și mai cunoscut de-a lungul perioadei interbelice în urma disputelor diplomatice dintre România și Rusia Sovietică/URSS. Sunt bine cunoscute cele dintre Nicolae Titulescu și Emanoil Lahovary, pe de o parte, și Cristian Racovski, de cealaltă parte. Pe scurt, sovieticii evidențiau că guvernul român nu-și respectase semnătura pe un tratat bilateral, cum era el apreciat la Moscova.

Interesele politice diferite dădeau naștere unor interpretări diferite, atât în disputele interne din România, cât și în relațiile bilaterale româno-ruse/sovietice.

***

Textele oficiale privind acordul Racovski-Averescu se regăsesc în volumul Relațiile româno-sovietice. Documente, vol. I, 1917-1934, redactor responsabil al ediției române: Dumitru Preda, traducerea notelor din limba rusă: Mioara Nanu și Vitalie Văratec, București, Editura Enciclopedică, 1999. Pentru analize istoriografice din perspective diferite amintesc: Lidia Pădureac, Relațiile româno-sovietice (1917-1934), Chișinău, Editura Prut Internațional, 2003; Petre Otu, Mareșalul Alexandru Averescu: militarul, omul politic, legenda, Ediția a II-a, București, Editura Militară, 2009; Octavian Dascăl, Scurte considerații privind modernizarea Basarabiei în primul deceniu interbelic (1918-1920). Pe marginea unei recente apariții editoriale la Chișinău, în „Archiva Moldaviae”, vol. II, 2010, p. 399-423; Sergiu Nazaria, Acordul „Rakovskii-Averescu” și încălcarea lui, în „Moldoscopie (Probleme de analiză politică)”, nr. 2 (LXI), 2013, p. 179-189; Alexandru Murad-Mironov, Vremea încercărilor. Relațiile româno-sovietice, 1930-1940, București, INST, 2013.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG