Linkuri accesibilitate

Începutul transformărilor: Basarabia între Revoluția Rusă din februarie 1917 și Congresul Militarilor Moldoveni (20-27 octombrie 1917)


Moldovenii întâmpină anunțul căderii țarismului la Chișinău

Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918 s-a produs în contextul tumultos al Primului Război Mondial, care a aprofundat criza Imperiului Rus și a declanșat un amplu proces de dezintegrarea al acestuia. Anume revoluția rusă din februarie 1917 a constituit începutul constituirii primelor formațiuni politice în Basarabia, care vor pleda inițial pentru lărgirea autonomiei provinciei în cadrul Imperiului Țarist, apoi pentru independență și Unire.

Pe de altă parte însă, mișcarea pentru unitate națională cu românii de peste Prut a constituit o permanentă a preocupărilor intelectuale și spirituale în provincia românească înstrăinată pe parcursul secolului XIX și mai ales la începutul secolului XX. Prin urmare fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.

Octavian Țîcu
Octavian Țîcu

Revoluțiile ruse din 1917, proclamarea Republicii Democratice Moldovenești în cadrul Rusiei la 2 decembrie 1917, apoi proclamarea independenței statului moldovesc la începutul anului 1918, iar ulterior realizarea Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918 arată o ambianță extrem de incoerentă și greu de întrevăzut la Petrograd, Chișinău, București sau Iași, care nu prevesteau înițial un asemenea deznodământ. Realizarea Unirii Basarabiei cu România a fost mai curând un amestec de circumstanțe și oportunități care au fost judecate cu limpezime și luciditate la Iași și Chișinău, permițând realizarea desideratului de unitate românească.

În drumul spre Unire au fost parcurse câteva etape care au arătat deoportivă maturitate și responsabilitate din parte elitelor politice de la Chișinău, o înțelegere a conjuncturii internaționale și a proceselor care aveau loc în Rusia. Către anul 1917 situaţia din Imperiul ţarist, a cărui parte componentă era şi Basarabia, devine destul de complicată, mai ales după revoluţiile din februarie şi octombrie, care au mobilizat popoarele Rusiei. Acest fapt a determinat o creştere fără precedent a conştiinţei naţionale a basarabenilor, trezită încă la începutul secolului de prima revoluţie rusă, produsă în anii 1905-1907, când ţarismul, fiind silit să cedeze, a permis editarea de ziare în limba maternă, crearea unor societăţi cultural-iluministe, precum şi a partidelor politice.

Căderea țarismului întâmpinată la Chișinău. 10 martie 1917
Căderea țarismului întâmpinată la Chișinău. 10 martie 1917

Odată cu abdicarea țarului Nicolai al II-lea la 2 martie 1917, în Imperiul Rus ia naștere un sistem de putere duală (dvoevlastie), prin care Duma de Stat continua să funcționeze alături de nou înființatul Soviet din Petrograd dominat de militari. Acest lucru s-a repliat și la nivelul puterii executive, unde acționa pe de o parte Comitetul Provizoriu al Dumei (denumit ulterior Guvern Provizoriu), iar pe de alta Comitetul Executiv al Sovietului din Petrograd. Principalele partide politice care-și disputau puterea, cu ramificații și susținători și în Basarabia, erau Partidul Constituțional Democratic (cadeții), principalul exponent al curentului politic liberal; Partidul Socialist Revoluționar (eserii), care combinau ideile socialiste predominante în rândul intelighentiei, cu un tip de țărănism prin care încerca să pătrundă în lumea rurală ce forma 85% din populația Rusiei; Menșevicii, facțiune apărută în urma rupturii din Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia produsă la al doilea congres organizat în 1903 și Bolșevicii, care reprezentau facțiunea radicală a Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia.

Curiozitățile Centenarului (1) - Stundeții basarabeni și Unirea

Curiozitățile Centenarului (1) - Studenții basarabeni și Unirea

În ajunul și în timpul revoluției ruse din 1905 un rol deosebit de activ și influent în renașterea națională a moldovenilor l-au avut asociațiile studenților basarabeni aflați la studii în afara provinciei.

Ion Pelivan (1876 - 1954)
Ion Pelivan (1876 - 1954)

Prima manifestare studențească pan-românească s-a conturat în jurul „Pământeniei Basarabene” de la Universitatea din Tartu (Estonia), unde printre seratele literare și cinele cu mămăligă cu brânză, s-a realizat în 1899 o organizație studențească secretă, sub conducerea lui Ion Pelivan. Aflată într-o corespondență activă cu intelectuali români, organizația a intrat în vizorul ohrancăi țariste, care l-a arestat în 1902 pe Pelivan, Pan Halippa, Vasile Mahu, frații Ouatu, Vasile Groapă. Întors la Chișinău în 1905, Pelivan împreună cu Halippa au pus bazele Societății pentru Cultura Națională Moldovenească, reușind în 1906 publicarea în provincie a primului ziar în limba română – Basarabia, este adevărat cu alfabet chirilic, în jurul căruia s-au centrat principalele aspirații panromânești din provincie.

Tot în afara Basarabiei s-a format un alt centru studențesc de renaștere națională românească - Asociația Studențească Cultural-Națională „Deșteptarea”, înființată la Kiev în anul 1908 de către Șt. Ciobanu, S. Murafa, D. Ciugureanu și A. Mateevici, care făceau studii în capitala ucraineană. Foarte curând, în vâltoarea Primului Război Mondial și al Revoluției Ruse, acești tineri studioși vor deveni liderii mișcării de eliberare națională din Basarabia. (Octavian Țîcu)

Guvernul Provizoriu a inițiat un program de reforme ambițios, care prevedea abolirea cenzurii, decretându-se libertatea de exprimare absolută și alegeri libere pentru Adunarea Constituantă bazate pe votul universal, egal și direct. Pe de altă parte Guvernul Provizoriu și Sovietul din Petrograd au recunoscut principiul libertății naționalităților din Imperiul Rus. Pe tot cuprinsul Rusiei, diferitele corpuri sociale, precum cele ale țăranilor, muncitorilor și soldaților, s-au organizat în consilii, comitete și asociații profesionale libere de controlul statului.

Influențată de aceste schimbări, la 31 martie 1917, în jurul ziarului „Cuvânt Moldovenesc”, intelectualitatea basarabeană a întemeiat Partidul Naţional Moldovenesc, apărut sub auspiciile lui Vasile Stroiescu, P. Gore (președinte) și P. Halippa (secretar). Principalele revendicări stipulate în programul acestui partid erau: „autonomie pentru Basarabia în domeniile administrativ, economic, cultural; alegerea puterii supreme în ţinut – Sfatul Ţării; introducerea limbii materne a populaţiei de bază ca limbă oficială în administraţie şi justiţie, ca limbă de predare în şcoală şi în serviciul religios în biserică”.

Revoluția rusă a dat naștere la două curente politice importante în Basarabia. Primul era de sorginte social-revoluționar, care pleda pentru reforma agrară și transformările sociale din provincie, fiind reprezentat de I. Inculeț și P. Erhan. Cel de-al doile cel de-al doilea era un curent național, care pleda pentru ideile Partidului Național Moldovenesc și era reprezentat de exponenții principali principiului naționalității, în frunte cu P. Halippa.

Pe de altă parte, la Odesa s-au organizat mai multe manifestări ale militarilor moldoveni, care au dus la apariția Comitetului Ofițerilor și Soldaților Moldoveni, care au inițiat formarea primelor unități militare. Într-un cerc politic s-a transformat și Asociația Studențească Cultural-Națională „Deșteptarea” de la Kiev, condusă de către Șt. Ciobanu, S. Murafa, D. Ciugureanu și A. Mateevici, care vor deveni curând liderii mișcării pentru renaștere și unitate națională.

O ruptură fundamentală în determinarea opțiunilor românești ale intelectualității basarabene s-a produs în timpul Congresului Învățătorilor Moldoveni, care a avut loc la Chișinău la 28 mai 1917 și la care au participat 350 de învățători, preoți, dar și câte un țăran din fiecare voloste. La salutul lui P. Gore: „Frați Români, viitori luminători ai neamului nostru”, mai mulți învățători, speriați de a nu fi considerați separatiști și în legături cu România, au început să protesteze că sunt moldoveni. Pe acest fundal a intervenit poetul Alexei Mateevici care a imortalizat înclinația intelectualității basarabene spre românism prin a spune „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi!”. În ambianța tumultoasă a acestor transformări, marcate de preocupările regimului de a ține sub control pornirile spre unitate românească, mai mulți lideri ai mișcării de renaștere națională vor fi asasinați, printre care A. Mateevici (la 13 august 1917), S. Murafa și A. Hodorogea (20 august 1917).

După manifestările din viața politică, către toamna anului 1917 în Basarabia existau cinci poli de putere: bolșevicii, care abordau în mod radical rezolvarea problemelor politice și sociale; partidele social-democrate și social-revoluționare; Fracțiunea țărănească, care pleda pentru reformă agrară extinsă și reforme sociale; Blocul național moldovenesc, care tot mai mult înclina spre ideea unității naționale și marii proprietari, care speriați de reforma agrară vor deveni mai naționaliști chiar decât reprezentanții Blocului moldovenesc (un grup în frunte cu Sinadino au fost printre primii care au cerut unirea la Iași).

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG