Linkuri accesibilitate

Toate-s vechi și noi sunt toate


Mitul și magia sunt prezente atât în societățile moderne, cât și în cele arhaice. Al treilea Reich, Rusia lui Stalin, Cuba lui Fidel Castro nu pot fi înțelese în absența mitului liderului, al Partidului, al vetrei strămoșești și a mitului revoluției. În același timp, democrațiile industriale dezvoltate își au propriile lor mitologii, constelații de idei și emoții cu putere de influențare care guvernează pasiunile colective, „legea și ordinea”, „valorile familiale”, „destinul manifest”, „oportunitățile egale”, „progresul tehnologic” sau „noua ordine mondială”. Astfel de construcții mentale inspiră simultan atitudini intense, pozitive sau negative. Mitologiile politice nu sunt arhetipuri atemporale, care există în afara cadrului istoriei umane. Ele reacționează la formele organizării umane, le evaluează, legitimează sau demască structurile politice și propun adesea alternative orientate fie spre trecut, fie spre viitor.

Miturile stabilesc, de asemenea, un standard emoțional prin care se poate judeca realitatea în schimbare. Dacă aceasta din urmă se modifică o dată cu mitul, atunci cei care cred în mit au la dispoziție un instrument puternic pentru „a întări standardele «ideale» în conformitate cu mitul”. (Gilbert Durand, Les structures anthropologiques de limaginaire, Paris, Duras, 1969) Spre exemplu, mitul unui „marxism umanist originar”, despre care se spune că ar fi fost trădat de Lenin și Stalin, i-a ajutat pe criticii marxiști ai Europei Centrale și de Est („revizioniștii”) să respingă socialismul birocratic și a contribuit la disiparea hierofaniei oficiale. (Raoul Girardet, Mythes et mythologies politiques, Paris, Éditions du Seuil, 1986) În mod similar, troțkiștii și alți oponenți l-au atacat pe Stalin în numele tiparelor ideale ale unui „bolșevism originar” pe care secretarul general l-ar fi abandonat în căutarea puterii absolute. Odiseea perestroikăi și sensul eforturilor imposibile ale unui Mihail Gorbaciov de a revizui bazele bolșevismului nu pot fi percepute dacă nu le privim ca parte a unor încercări de a reînvia etosul cultural eroic al începuturilor revoluționare.

În Franța secolului al XIX-lea, dezacordurile profunde dintre republicanii democrați și tradiționaliștii conservatori au explodat în mitologia afacerii Dreyfus. După cum arăta Michael Marrus, retorica ambelor tabere era impregnată de povești utile propriilor interese, care se excludeau reciproc: „ele se adresau întregii națiuni sau, cel puțin, pretindeau că o fac și se difuzau pe canalele nou create, folosindu-se de cea mai avansată tehnologie de tipărire și prezentare grafică... Miturile propuneau răspunsuri instantanee, oferite de-a gata, la întrebările ridicate de această afacere; câteodată, ele legau evoluțiile banale dintr-un șir de fapte complexe de unele idealuri profunde și stimulau pasiunile puternice asociate cu Alfred Dreyfus și cauza lui”. (Pieter Viereck, Metapolitics. The Roots of the Nazi Mind, New York, Capricorn Books, 1965)

Într-adevăr, atunci când societățile au tendința să-și piardă Centrul și se polarizează în părți beligerante, miturile nu numai că încearcă să explice realitatea, dar acționează asupra ei și chiar i se substituie. După cum scria și criticul literar canadian Northrop Frye, universul mitologic este alcătuit din speranțe, dorințe și anxietăți umane. Indivizii sunt prinși în capcana discursului mitologic, îi acceptă premisele axiomatice și refuză să-i pună la îndoială afirmațiile. Se ivesc atunci demagogi, tribuni și profeți care articulează speranțele și anxietățile colective prin metode agresive. Aceștia sunt (au fost și vor fi) mitologii care știu să stimuleze temerile și extazele, iluziile și așteptările salvaționiste...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG