Linkuri accesibilitate

Basarabia între autonomie și integrare (II): Guvernul Petre Cazacu și proiectele de constituție


Membri ai guvernului Petre Cazacu

După trimiterea în guvernul României a lui I. Inculeț și D. Ciugureanu, și alegerea lui C. Stere în calitate de președinte al Sfatului Țării, au loc schimbări importante în configurația de putere de la Chișinău. Aparențele arătau o menținere a centralității Sfatului Țării în deciziile provinciei, acesta abordând un spectru larg de activități în comisii, dintre care cele mai importante erau Comisia Agrară și Comisia Constituțională. Despre activitățile Comisiei Agrare și aspectele legate de reforma agrară în general vom vorbi într-un capitol aparte, deoarece această problemă a avut un rol important în influențarea relațiilor dintre autoritățile românești și cele din Basarabia. Ceea ce dorim să prezentăm astăzi este o reflecție asupra reconfigurării designului instituțional al provinciei după Unire.

Ultimul guvern al Basarabiei
Ultimul guvern al Basarabiei

În urmărirea armonizării relațiilor cu autoritățile de la Iași, dar și a împăcării diferitor grupări contestatare din Basarabia, oamenii politici de la Chișinău au decis abordarea unei soluții de compromis în realizarea noului guvern al provinciei, redevenit Consiliul Directorilor Generali (CDG). În primul rând, Comisia de Conciliere a Sfatului Țării l-a desemnat în calitate de președinte al CDG pe Petre Cazacu, o personalitate cu autoritate în mediul politic și intelectual local, basarabean prin naștere, dar refugiat în România de mai mult timp. Acesta s-a născut la Chişinău, la 6 octombrie 1871, unde a făcut studiile la Seminarul Teologic. Urmărit de poliția țaristă pentru activitate revoluționară, a emigrat peste Prut și în anul 1900 a absolvit Facultatea de Medicină a Universității din București.

La 2 aprilie 1918 a fost cooptat ca membru în Sfatul Țării cu mandat validat până la 27 noiembrie 1918. Numirea sa a avut ca scop asigurarea gradului necesar de conlucrare cu autoritățile centrale și inițierea unei serii de măsuri pentru o integrare mai rapidă și mai ușoară a Basarabiei în structurile românești. În al doilea rând, printre membri CDG au fost numiți și oameni politici care nu neapărat reprezentau curentul unionist, unii dintre ei fiind chiar ostili Unirii Basarabiei cu România. Spre exemplu, Arcadie Osmolovski, unul din liderii diasporei ucrainene și cel care la 27 martie/9 aprilie 1918 a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România, va fi numit Director (Ministru) pentru problemele minorităților naționale (refugiat în noiembrie 1918 la Odesa, în anii 1930 va dispărea în GULAG).

La 6 aprilie, Cazacu a fost ales de Sfatul Țării Director General al Basarabiei cu 119 voturi „pentru” și nouă voturi „împotrivă”, el având la dispoziție câteva zile pentru întocmirea guvernului. Comisia de Conciliere va aproba în unanimitate lista directorilor propusă de Cazacu, care avea Director de Interne pe Ion Costin; Director al Învățământului Public pe Ștefan Ciobanu; Director al Justiției – Gheorghe Grosu; Director al Comerțului și Industriei - Vladimir Chiorescu; Director al Agriculturii – Emmanuel Catelli; Director de Finanțe – Petre Cazacu (prin cumul); Controlor General - Isaac Gherman. După cum vedem, în comparație cu cele două guverne anterioare, cel de-al treilea și ultimul, nu avea Directoratul de Externe și cel Militar, care intrau în atribuțiile guvernului României.

Clădirea Consiliului Directorilor Generali
Clădirea Consiliului Directorilor Generali

Programul de guvernare, pe care premierul Cazacu l-a prezentat în ședința din 11 aprilie 1918 a Sfatului Țării, conținea o serie de măsuri destul de ambițioase, printre care realizarea unei largi autonomii, eliminarea amestecului puterilor militare în viața civilă, reglementarea sistemului financiar, afirmarea legalității, naționalizarea învățământului și a bisericii, dezvoltarea industriei și comerțului, etc. După felul în care priveau factorii de decizie de la Chișinău integrarea în statul român, putem deduce că guvernarea se raporta la cele două mari aspirații ale Declarației de Unire: 1. elaborarea și realizarea reformei agrare; 2. Întărirea și respectarea autonomiei, reorganizarea provinciei în baza principiilor constituționale, care urmau să fie adoptate de Adunarea Constituantă a României, la care să participe proporțional și reprezentanții Basarabiei.

Odată cu instituirea guvernului Cazacu sînt atestate mai multe neliniști din partea unor exponenți ai Fracțiunii Țărăniste, în legătura cu faptul că executivul basarabean era privit „chiar și de presă ca provizoriu, până la convocarea Adunării Constituante a întregii Românii”. Luând cuvântul în Sfatul Țării, Pantelimon Erhan, liderul fracțiunii, considera că aceasta „contravine sensului ultimei declarații care garantează o amplă autonomie ținutului nostru; această autonomie nimeni nu este în drept s-o modifice sau s-o restrângă”. Pe de altă parte, reprezentanții minorităților etnice se arătau alarmați de perspectivele „naționalizării” în domeniul educației, culturii și religiei, acțiune privită ca o manifestare de „românizare”.

Faptul că basarabenii aveau de gând în mod serios să-și apere condițiile de Unire votate la 27 martie, este demonstrat de disputele privind proiectul unei Constituții locale. Pe parcursul anului 1918 au fost elaborate două proiecte de Constituție a Basarabiei, unul al Societății Juridice Moldovenești, iar cel de-al doilea de Comisia Constituțională a Sfatului Țării (condusă de Nicolae N. Alexandri). Cele două proiecte se deosebeau în primul rând prin concepția politică asupra Constituției, primul fiind elaborat până la Unire și stabilea regimul constituțional al Republicii Democratice Moldovenești, iar cel de-al doilea proiect statua cadrul juridic, politic și administrativ al Basarabiei autonome în cadrul României.

Membri ai Comisiei Constituționale
Membri ai Comisiei Constituționale

Dacă primul proiect în mare parte era anihilat de prevederile Declarației de Unire, atunci cel de-al doilea proiect constituțional ne redă o paletă variată de opțiuni și viziuni politice și juridice care existau la acel moment în Basarabia. Astfel, puterea legislativă în Basarabia autonomă urma să fie exercitată de Sfatul Țării, ales prin vot universal pe un termen de trei ani. El avea dreptul să adopte legi care ar fi reglementat viața politică, social-economică și culturală a provinciei, exceptând problemele care țineau de competența guvernului român: sistemul monetar, relațiile externe și apărarea. În Parlamentul României Basarabia alegea un număr de deputați, proporțional cu ponderea populației. Consiliul Directorilor reprezenta puterea executivă în provincie, conducerea și componența sa fiind aleasă de Sfatul Țării.

Personalități necunoscute ale Centenarului: Nicolae N. Alexandri (1859-1931)

Personalități necunoscute ale Centenarului:

Nicolae N. Alexandri (1859-1931)

Decanul de vârstă al Sfatului Țării și cel care va deschide ședințele primului Parlament basarabean la 21 noiembrie 1917, cuprins de mare emoție, „mușcându-și buzele și încercând să-și țină lacrimile”, Nicolae N. Alexandria fost un politician foarte sincer, cum rar se întâlnește în viața politică; „un caracter blând, o fire împăciuitoare, un adevărat moldovean, crescut în doctrina lui Tolstoi”.

Nicolae N. Alexandri (1859-1931)
Nicolae N. Alexandri (1859-1931)

Născut la 17 mai 1859 în orașul Chișinău, N. N. Alexandri este descendent din neamul Alecsandri (nepot al poetului, diplomatul și omul de stat Vasile Alecsandri). În 1881 Alexandri absolvă Gimnaziul nr. 1 din Chişinău și este admis la Facultatea de Drept a Universității din Petersburg, unde devine aderent al filosofiei lui Tolstoi și poporanist. Primind drept moștenire de la unul dintre unchii săi moșia Voronoviţa din județul Hotin, Nicolae Alexandri a organizat acolo o colonie de tip tolstoian. Această colonie a cunoscut o înflorire deosebită în anii 1907–1908, când însuși Lev Tolstoi intenționa să-l viziteze, cei doi fiind foarte apropiați (primul copil a lui Alexandri s-a numit Lev). După pelerinaje prin Elveția și București, la Iași îl cunoaște pe tânărul său prieten, Pantelimon Halippa, care-l poartă prin aulele și saloanele ieșene, la întrunirile politice și cele studențești, fapt ce îl determină să conceapă la Chișinău editarea ziarului „Cuvânt moldovenesc” (1913). În acele circumstanțe, cunoaște o profundă schimbare devenind nu doar un fidel adept al lui Tolstoi, ci și un luptător convins pentru drepturile românilor basarabeni.

La ședințele în plen al Sfatului Țării a participat sporadic, domeniul său principal de activitate fiind ziarul „Sfatul Țării”, organul de presă al Parlamentului, unde era redactor-șef. A fost printre votanții Unirii de la 27 martie/9 aprilie 1918, iar după aceasta unul din cei mai activi deputați ai Sfatului Țării, la 11 mai devenind membru, iar de la 13 iulie 1918 președinte al Comisiei Constituționale.

A fost împotriva anulării condițiilor de unire a Basarabiei cu România, exprimând în mai multe rânduri dezacord față de politicile românești în Basarabiei. La 20 noiembrie a redactat un memoriu către guvernul român, cerând respectarea condițiilor votate la 27 martie 1918. Din acest considerent a fost prezent la ședința din 27 noiembrie, care vota unirea necondiționată, dar a părăsit-o în semn de protest, deoarece nu putea accepta renunțarea la Unirea condiționată și dizolvarea Sfatului Țării. Senator și vicepreședinte al Senatului României (1921). Este înmormântat la Cimitirul Central (Armenesc) din Chișinău.

Prin proiect se prevedea păstrarea organelor de autoadministrare locală, instituționalizate după modelul zemstvei ruse. Orice modificări la Constituția Basarabiei autonome, conform proiectului, se puteau realiza doar prin contribuția a 2/3 din voturile deputaților prezenți. O prevedere deosebit de importantă pentru înțelegerea spiritului „autonomist” era aceea că amendamentele erau prezentate spre aprobare Parlamentului României, care le putea accepta sau respinge, dar care nu avea dreptul de a propune propriile modificări.

Reflectând asupra acestor aspirații ale basarabenilor de a mai pluti în albia drepturilor obținute prin revoluție și Declarația de Unire, trebuie să se recunoască faptul că multe dintre ele erau greu de întreținut și de menținut. Pe de o parte acest lucru se întâmpla din cauza basarabenilor, iar autonomia ținutului „nu era așa cum a trebuit”, considera Ion Inculeț, pentru că aceștia „nu aveau cunoștințe și nu voiau să muncească, iar micii funcționari boicotau autoadministrarea”. Prin urmare le cerea să renunțe la critică și să se apuce de lucru. Pe de altă parte, multe din prevederile stipulate de autonomie nu țineau de competența pe care guvernul și Sfatul Țării o aveau de fapt. Imixtiunea autorităților militare în societatea basarabeană era greu de înlăturat în condiții de război, mai ales că acestea dețineau controlul total asupra provinciei. În cele din urmă, aceste strădanii de a conserva spiritul autonomist vor fi contracarate în curând de revărsarea instituțiilor românești asupra Basarabiei, relațiile complicate de acomodare, dar mai ales de viziunile înguste ale clasei politice românești privind realizarea integrării, văzută în mod exclusiv prin prisma centralismului politic și administrativ.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG