Linkuri accesibilitate

Basarabia în presa românească din anii 1917-1918 (I)


„Basarabia”, primul ziar moldovenesc din Basarabia (Foto: Centrul de Istorie și Cultură Militară, Chișinău)

Pornind de la premisa că prin ultimul bloc de publicații privind votul din 27 noiembrie 1918 am finalizat, practic, analiza proceselor și evenimentelor care au condus la Unirea Basarabiei cu România, ne-am propus ca următoarele două compartimente să fie dedicate unor aspecte legate de presa perioadei 1917-1918 și de cele privind actul de recunoaștere internațională a Unirii Basarabiei cu România.

Presa timpului constituie un document istoric de multe ori neglijat în procesul de cunoaștere istorică. Prin prisma relatărilor cronicărești ale perioadei putem înțelege spiritul și mentalitatea epocii, felul oamenilor de vedea lucrurile, putem întrevedea speranțele și așteptările acestora, și, cel mai important, ne putem transfera imaginar în contextul timpului, simțind vibrația evenimentelor. O astfel de incursiune în trecut, de rând cu memoriile, amintirile sau istoria orală, face istoria să devină o parte integrantă a trăirilor pe care le avem în raport cu timpurile demult apuse.

Accesul la presa perioadei respective nu este o chestiune dintre cele mai ușoare. Am beneficiat, pe de o parte, de accesul la fondul de arhivă a presei de la Biblioteca Centrală Universitară din Iași (BCU), încă de pe timpul elaborării studiilor de doctorat, la care s-au adăugat mai multe cercetări ale presei basarabene a timpului, realizate la Chișinău, Iași și București. În cele din urmă, în anul Centenarului, la Editura „Știința” a fost publicată, sub îndrumarea lui Mihai Papuc și Victor Durnea, o culegere de anchete și interviuri dedicate Basarabiei în presa anului 1918, care oferă o perspectivă înoitoare, prin prisma percepțiilor personale ale ctitorilor Unirii. (M. Papuc, Basarabia în presa anului 1918, Chișinău: Știința, 2018)

Pentru o mai bună înțelegere a spiritului gazetăresc din pre-anul și anul Unirii, voi încerca o scurtă sintetizare a principalelor publicații de limbă română atât din dreapta, cât și din stânga Prutului, inclusiv a celor considerate de limbă „moldovenească”, cu grafie chirilică, care începuseră să apară în contextul anului 1917 în Basarabia.

Presa românească, stufoasă și extrem de influentă în perioada de până la intrarea României în război, avea să îndure o prăbușire catastrofală odată cu înfrângerile suferite pe front, cucerirea Bucureștilor și a două-treimi din țară. În doar patru luni (august-decembrie 1916), peste 90% din ziare și aproape toate publicațiile hebdomadare, lunare sau trimestriale își încetaseră apariția. Printre ele s-au aflat chiar marile publicații periodice, cum ar fi „Adevărul”, „Dimineața” sau „Universul”, cu o experiență de tipărire de peste patru decenii și cu tiraje impresionante pentru România. Dar chiar și ziarele care apăreau, erau o imitație jalnică de presă, unele, din lipsa hârtiei, apărând în două pagini, cu lacune în expunere și prezentare, deseori rezumate la comunicatele oferite de statele-majore ale beligeranților, peste care ulterior, pe măsură ce situația militară se agrava, a venit și cenzura.

Schimbări în starea presei românești se produc abia la sfârșitul anului 1917 – începutul anului 1918. Semnarea armistițiului și începutul negocierilor cu Puterilor Centrale permit o anumită stabilitate politică, economică și socială la Iași, moment în care în vechea capitală a Moldovei apar trei cotidiene noi. În aprilie-mai 1918 mai apar patru cotidiene: trei la Iași și unul la București, iar între iunie-noiembrie 1918 apar sau reapar alte trei la București.

„Basarabia” (Foto: Centrul de Istorie și Cultură Militară, Chișinău)
„Basarabia” (Foto: Centrul de Istorie și Cultură Militară, Chișinău)

În Basarabia situația presei anului 1917-1918 era tocmai inversă decât în Vechiul Regat. Cu excepția ziarului „Basarabia”, apărut pentru scurt timp în perioada 1906-1907, dar închis în contextul reacțiunii țariste, unica linie de continuitate ziaristică românească până la 1917 a fost gazeta „Cuvânt Moldovenesc”,

devenită porta-voce a Partidului Național Moldovenesc. În timp ce războiul „omora” presa românească de peste Prut, Revoluția rusă din februarie 1917 și apariția mișcării pentru renaștere națională în Basarabia a implicat apariția mai multor ziare și publicații în limba română, unele susținute de intelectuali români din Transilvania și Bucovina (în special O. Ghibu și G. Tofan), despre care vom vorbi puțin mai jos. Aceste publicații vor fi principalele surse de informație și modelare a opiniei publice basarabene, care în contextul anilor 1917-1918 vor deveni adevărate platforme politice pentru promovarea românismului și a ideii de reîntregire.

„Mișcarea” (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
„Mișcarea” (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

La Iași, putem enumera următoarele ziare ale anilor 1917-1918: 1. „Mișcarea”, care era un organ al „filialei” ieșene a PNL, devenit însă curând oficiosul partidului liberal a lui Ionel I.C. Brătianu, refugiat la Iași din decembrie 1916. Odată cu demisia lui Brătianu, ziarul reprezintă opoziția contra guvernelor Averescu și mai ales Marghiloman. Directorul ziarului era chiar G. Mârzescu, primar de Iași și șef al organizației liberale ieșene; 2. „L'Indépendance roumaine” era la fel un ziar liberal transferat de la București, condus de sociologul D. Drăghicescu, dar unde semnau deopotrivă I.G. Duca și G. Mârzescu; 3. „Evenimentul” era un ziar al „conservatorilor rătăciți”, adică a fracțiunii conservatoare conduse de D. Greceanu, care nu se subordona Partidului Conservator condus de Al. Marghiloman și față de care, prin urmare, era în opoziție, susținând chiar intrarea României în război alături de Antanta; 4. „Opinia” reprezenta o altă aripă a conservatorilor conduși de D. Bădărău, germanofili și apropiați lui Al. Marghiloman, dar fără a-i fi subordonați în totalitate; 5. „Neamul românesc”, se prezenta ca un ziar independent, condus de istoricul N. Iorga, care se strămutase de la București la Iași; 6. „Acțiunea română” deși se prezenta ca ziar independent, a arătat în epocă cea mai impresionantă acrobație gazetărească. Până la sfârșitul lunii ianuarie 1918 acesta a susținut guvernarea liberală a lui Brătianu, apoi va trece de partea guvernării Averescu, pentru ca într-un final să facă jocul Guvernului Marghiloman, asumându-și germanofilia și criticând tot ce elogiase anterior. L-a avut ca director pe Ioan D. Nicolau; 7. „România” era ziarul armatei române, editat de Marele Cartier General începând cu 1 februarie 1917, dar își termină activitatea la 23 martie 1918. Era condus de M. Sadoveanu (director) O. Goga (prim-redactor); 8. „Îndreptarea” era un alt oficios politic, care reprezenta interesele Ligii Poporului și era condus personal de Alexandru Averescu, dar aici publicau mai mulți reprezentanți de seamă a vieții politice românești (D. Zamfirescu, A.C. Cuza, C. Argetoianu, etc.); 9. „Momentul” susținea întru totul opiniile și poziția politică a lui C. Stere (se spunea că acesta ar fi fost chiar proprietarul ziarului). Era scos de G. Ibrăileanu cu sprijinul colaboratorilor de la „Viața Românească” și a avut o existență scurtă (între 4 aprilie – 29 iunie 1918), timp în care s-a războit cu ziarele „liberale” și „antantiste”, inclusiv cu „România Nouă” de la Chișinău, condusă de O. Ghibu.

Alte ziare cu rezonanță de la Iași mai erau „Arena” (scos din 7 martie 1918); „Tribuna” (organ al Partidului Muncii, apărut din 1 martie 1918) și „Iașul”, vechiul oficios al conservatorilor ieșeni, care-l susțineau pe Al. Marghiloman.

În aceeași perioadă, la București sînt atestate următoarele periodice: 1. „Gazeta Bucureștilor”, care era un fel de purtător de cuvânt al Administrației Militare din România a ocupanților germani, și care l-au și instituit la 6 martie 1917; 2. „Lumina”, care se considera

„Lumina” (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
„Lumina” (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

„un cotidian român independent”, al cărui director era chiar Constantin Stere. Primul număr apare la 19 august/1 septembrie 1917; 3. „Steagul” reprezenta principala tribună politică a Partidului Conservator, condus de Al. Marghiloman, și își începea activitatea la 3 mai 1918.

La capitolul ziare politice mai notăm „Renașterea” (apărut din 28 iunie 1918, dar închis de Curtea Marțială la izgonirea ocupanților germani), „Epoca” (apare din 18 septembrie 1918) și „Viitorul”, care reapare după plecarea germanilor. Pe lângă acestea au existat și publicații apolitice totalmente, dedicate teatrului și artelor spectacolului, cum ar fi „Scena”, scos cu aprobarea regimului de ocupație din septembrie 1917 sau „Cronicarul”, ziar cultural, ce apărea de trei ori pe săptămână (din august 1918).

Ziare existau și în alte orașe ale României, în special în partea Moldovei, cum ar fi „Vestea nouă” (la Roman), „Îndrumarea” (la Botoșani) și „Voința Galaților” în orașul de la Dunăre.

Am lăsat pentru încheierea discuției o trecere în revistă a celor mai importante publicații de la Chișinău din perioada la care ne referim. Cel mai vechi ziar basarabean de limbă română, cu o descendență din ziarul „Basarabia”, era „Cuvânt Moldovenesc”. Inițial a apărut revista „Cuvânt Moldovenesc” (mai 1913), devenită din 1914 ziarul „Cuvânt Moldovenesc”. Prima ediție a fost tipărită la 1 ianuarie 1914, iar ultima la 7 ianuarie 1919. Primul redactor-șef a fost Nicolae Alexandri, înlocuit la 2 aprilie 1917 de către Pantelimon Halippa. Printre colaboratori s-au numărat: Simion Murafa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Onisifor Ghibu, Gheorghe Stârcea, Teodor Inculeț (fratele lui Ion Inculeț). Apărea în limba română cu litere chirilice, dar de fapt rusești, de trei ori pe săptămână și a devenit principalul organ de promovare a programului politic al Partidului Național Moldovenesc, iar ulterior al fracțiunii Blocului Moldovenesc din Sfatul Țării.

Unul din cele mai importante ziare ale Basarabiei anilor 1917-1918 a fost „Ardealul”, scos sub îndrumarea lui Onisifor Ghibu. După ocuparea Bucureștiului în toamna anului 1916, Onisifor Ghibu se refugiază la Iași cu soția și cei trei copii (cel mai mare de 4 ani), iar din martie 1917 la Chișinău, unde devine motorul acțiunii revoluționare basarabene din 1917-1918. Aici tipărește „Ardealul” (de la 1 octombrie 1917), prima „foaie” cu tipar latin din întreg Imperiul Rus, transformat mai apoi în cotidianul „România Nouă” (de la 24 ianuarie 1918) – „organ de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor”. În primul număr publică marea „Declarație” – întocmită și cu prima semnătură a lui Onisifor Ghibu – de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”. S-a aflat în polemici acerbe cu ziarele ieșene germanofile „Momentul”, „Iașul” și „Arena”, dar a fost într-o dezbatere continuă și cu „Sfatul Țării”, oficiosul Parlamentului basarabean, mai ales în perioada septembrie-octombrie 1918, când acesta din urmă încerca să promoveze ideea renunțării la condițiile Unirii, iar primul insista asupra menținerii autonomiei și a Sfatului Țării.

„Sfatul Țării” (Sursă: Vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
„Sfatul Țării” (Sursă: Vol. Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

„Sfatul Țării” a început să apară la 24 noiembrie 1917, la trei zile după deschiderea ședințelor Sfatului Țării, fiind publicat inițial în limba rusă. Versiunea în limba română apare abia la 18 martie 1918. A fost pe rând, inițial „Organ al Sfatului Țării”, apoi al „Guvernului Basarabiei” (adică al Directoratului General al Republicii Democratice Moldovenești), iar în cele din urmă „Oficios al Basarabiei”. Ziarul i-a avut la începuturi ca directori pe I. Costin și N. Alexandri, care însă în august va pleca din această funcție. Prim-redactor a fost Romulus Cioflec, iar ca secretar de redacție l-a avut pe macedoneanul C. Noe. Cel mai vocal și mai cunoscut editorialist și publicist a fost V. Harea, dar aici s-au publicat bucovineanul C. Morariu, profesorii din Vechiul Regat G. Murgoci și A. Culea, care a fost unul din cei mai aprigi contestatari a lui O. Ghibu.

„Soldatul Moldovan”
„Soldatul Moldovan”

Un loc aparte printre periodicele basarabene l-a avut ziarul „Soldatul Moldovan”, care se intitula „gazeta Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc din Basarabia a deputaților ofițeri și soldați”. Acesta reprezenta vocea militarilor moldoveni de pe toate fronturile Primului Război Mondial și a fost extrem de influent în toamna anului 1917, mai ales în organizarea Congresului Militarilor Moldoveni și a Sfatului Țării.

În afară de Chișinău, presă de limbă română mai era la Bălți (bisăptămânalul „Glasul moldovenesc”) și la Soroca (bisăptămânalul „Deșteptarea”).

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG