Linkuri accesibilitate

Basarabia în dezbaterile Parlamentului României 1918 (I)


La Iași în 1917 (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

Anul Centenarului a generat o efervescență intelectuală deosebită pe ambele maluri ale Prutului, fapt concretizat printr-o abundentă activitate de editare și publicare a lucrărilor dedicate evenimentului Marii Uniri de la 1918. Un loc aparte în acest peisaj editorialist variat l-a ocupat scoaterea la iveală a documentelor de epocă, multe dintre ele ascunse timp de un secol, care odată intrate în spațiul public și academic, schimbă profund percepțiile asupra evenimentelor din 1917-1918. Una dintre aceste publicații – Basarabia în Parlamentul Marghiloman – apărută în acest an la editura „Știința” sub îndrumarea lui Mihai Papuc, prezintă stenogramele ședințelor Parlamentului Român de la Iași din vara anului 1918, selectate și examinate de cercetătorul ieșean Victor Durnea.

Incursiunea în dezbaterile și discursurile parlamentare ale anului 1918 este importantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, ele ne transferă imaginar în ambianța unei perioade deosebit de dificilă pentru statul român, care între 1916-1918 a fost restrâns la a treia parte din teritoriul său. Întreaga Moldovă, fără Basarabia, Bucovina, cu inamicul amplasat pe linia Nămoloasa – Focşani – Brăila a găzduit 1 200 000 de români plus încă un milion de ruşi, militari ai armatei imperiale, aliată, membră a Antantei. La Iaşi s-au mutat familia regală, Parlamentul şi Guvernul, dar şi instituțiile administrative ale statului român. Tot aici a fost adus şi tezaurul ţării care mai târziu a fost evacuat în două transporturi în Rusia de unde, din păcate nu a mai fost înapoiat. Prin urmare, această perspectivă este una deosebit de relevantă pentru înțelegerea realităților în care de la Vechiul Regat s-a ajuns la „Moldova mică” și apoi la „România Mare”.

Familia regală la Catedrala Mitropolitană din Iași (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Familia regală la Catedrala Mitropolitană din Iași (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

În al doilea rând, o incursiune în ambianța parlamentară a anului 1918 este interesantă pentru cititorul nostru pe motivul unirii Basarabiei cu România, care a stat în epicentrul dezbaterilor din Parlamentul român. Stenogramele ne arată conjunctura politică și militară în care s-a produs fenomenul, principalii factori care au contribuit la pregătirea și realizarea lui, relația dintre puterea politică, voința populară și factorul militar, funcționarea axei Iași-Chișinău, ne arată cine este autorul Declarației de Unire din 27 martie/9 aprilie 1918 și a celor 11 condiții care au stat la baza intrării Basarabiei în cadrul statului român.

În al treilea rând, cercetarea documentelor parlamentare ale perioadei ne oferă o perspectivă asupra realităților din Basarabia acelor timpuri, ne prezintă percepția clasei politice românești asupra acestor realități, descrie relațiile basarabenilor cu România până la războiul mondial, se pronunță asupra independenței Republicii Democratice Moldovenești, asupra situației de anarhie și criză de la Chișinău, asupra intrării trupelor române în Basarabia și relațiilor dintre populația locală și această armată, ele iau în dezbatere problema rechizițiilor, instituirea funcției de guvernator și rolul acestuia în guvernarea Basarabiei. Prin urmare, prezintă o perspectivă absolut inedită și novatoare asupra istoriei noastre, făcută într-un context de rivalitate politică între guvernul Marghiloman și adversarii săi politici, care au atacat fără menajamente pozițiile guvernării în problema Basarabiei. Deși într-o situație critică de război și constrângere, ambianța din Parlamentul român al anului 1918 a fost una absolut democratică, în care libertatea cuvântului și a opiniei a prevalat cu desăvârșire.

În al patrulea rând, discuțiile din Parlamentul român al anului 1918 răstoarnă mai multe mituri și stereotipuri legate de cine, unde și când a inițiat pregătirile în vederea realizării unirii Basarabiei. Majoritatea scrierilor românești, multe influențate de impactul realizării României Mari, altele de chiar ambianța existentă în Parlament, susțin că unirea a fost determinată de mișcarea națională a românilor basarabeni, de dorința lor de a se reuni cu frații lor de peste Prut, iar acest deziderat a fost realizat prin votul Sfatului Țării din 27 martie.

O privire asupra luărilor de cuvânt din cele două camere ale Parlamentului ne arată că, în realitate, fenomenul Unirii a fost mult mai complex. Punctele de vedere diferite, atât din partea oamenilor politici din Vechiul Regat, cât și a celor din Basarabia, întruniți pentru prima oară după o sută de ani într-o instituție românească liberă și democratică, vor surprinde cititorul nostru prin contestarea inițiativei populare în realizarea unității românești, vor arăta că acest fapt s-a datorat nu doar Sfatului Țării, ci poate chiar într-o măsură mai mare statului român, aflat la acel moment la Iași. Dar ce relevă aceste dezbateri în mod expres este rolul imposibil de neglijat în realizarea unirii Basarabiei pe care l-au avut Puterile Centrale. Contrele acerbe dintre conservatorii lui Marghiloman și adversarii lor politici, în mod special A.C. Cuza și Take Ionescu, scot la iveală mărturii confirmate și în alte surse documentare și memorii privind acceptul deschis al germanilor și austriecilor privind realizarea unirii Basarabiei cu România

În cele din urmă, stenogramele dezbaterilor parlamentare ne oferă o posibilitate unică de a cunoaște activitatea basarabenilor în Parlamentul României, o primă experiență de acest gen pentru românii dintr-o provincie înstrăinată timp de un secol de dominația rusă. Alături de prezența lui Alexandru Averescu și a lui Constantin Stere, basarabeni prin descendență, dar deja cu experiență politică în Vechiul Regat, prezențe active în Parlamentul României în 1918, odată cu realizarea Unirii, vor deveni Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, și Daniel Ciugureanu, Directorul General al Republicii Democratice Moldovenești. Pentru a clarifica situația, cu excepția lui Averescu, restul basarabenilor nu erau membri ai Parlamentului român. În primăvara-toamna anului 1918 Stere era de jure președinte al Sfatului Țări, iar Inculeț și Ciugureanu erau miniștri-delegați ai Basarabiei în guvernul român. Prezența lor în organul legislativ român este atestată tocmai din perspectiva calităților politice pe care le aveau la acel moment și acest fapt adaugă greutate discursurilor și dezbaterilor pe care le-au avut în problema Basarabiei.

Parlamentari români în pribegia din Rusia (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Parlamentari români în pribegia din Rusia (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

Câteva cuvinte în încheierea primei părți despre „Parlamentul de la Iași” și activitate sa legiuitoare între 1916-1918. Obligate să părăsească Bucureștii, oficialitățile române au fost puse în situația de a evacua principalele instituții de stat, urmând a fi instalate la Iași. Odată cu membrii guvernului şi personalul ministerelor, au luat drumul retragerii şi reprezentanții națiunii române - senatorii şi deputații -, cei care urmau a se întruni pentru deschiderea unei noi sesiuni a Corpurilor legiuitoare.

La 9 decembrie 1 916, în faţa senatorilor şi a deputaţilor adunaţi în sala Teatrului Naţional din Iaşi, regele Ferdinand I prezenta mesajul de deschidere a Corpurilor legiuitoare, considerate „Parlamentul unității naționale”. După câteva ședințe, dintre care cea mai memorabilă a fost din 14 decembrie, la care au luat cuvântul N. Iorga, Ionel I.C. Brătianu și Take Ionescu, la 16 decembrie lucrările Parlamentului român au fost suspendate. Se vehicula tot mai des ideea că suveranul și Parlamentul vor fi evacuați în Rusia din cauza invaziei iminente a armatelor germane, fiind propuse mai multe orașe, iar o parte din parlamentarii români se refugiase deja în Rusia.

La 8 martie 1917, în sala Teatrului National, erau redeschise lucrările Camerelor legiuitoare, chiar dacă nu toţi reprezentanții națiunii răspunseseră actului de convocare semnat de suveran şi primul ministru. Unii dintre parlamentari se aflau încă în zona ocupată, iar alţii se vedeau obligați să suporte supliciul unei evacuări forțate oarecum, fiind răspândiți în Herson, Rostov, Ekaterinoslav, Kiev, Odesa, etc. Prin urmare, ședințele Parlamentului vor fi iarăși suspendate. Aceste suspendări repetate erau justificate de faptul că mulți parlamentari continuau a se afla fie in Rusia, fie in zona ocupată a țării, astfel încât, Camerele nu întruneau numărul reglementar.

La 6 mai 1 917, lucrările sesiunii parlamentare ieșene erau reluate, cu misiunea expresă de a se adopta modificările constituționale reclamate de necesitatea realizării reformelor așteptate de întreaga țară – reforma agrară și cea electorală, anunțate încă în februarie 1914. La 22 martie 1917, regele adresase o proclamație soldaților, în care se angaja să le acorde „dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul”, asigurându-i, totodată, de „o largă participare la treburile statului”. În primăvara anului 1917, o nouă amânare devenise nu numai riscantă, dar şi imposibilă. Primejdia unei mișcări revoluționare devenise iminentă, amenințând existența dinastiei și a statului însăși, astfel încât aceste legi vor fi adoptate.

Derularea ulterioară a evenimentelor interne şi internaționale n-au permis decât reluarea temporară a dezbaterilor parlamentare. Înfrângerile de pe front și condițiile umilitoare impuse de Puterile Centrale au dus la succesiune de guverne: Guvernul Ion I.C. Brătianu (11 decembrie 1916 – 28 ianuarie 1918) va fi schimbat de Guvernul Alexandru Averescu (29 ianuarie - 4 martie 1918), care la rândul său va fi înlocuit cu Guvernul Alexandru Marghiloman (5 martie - 23 octombrie 1918). Acesta va semna la 7 mai 1918 pacea cu Puterile Centrale, considerată o perioadă îndelungată „trădare națională”, dar care în realitate a salvat entitatea statală a Românei.

Conștient de faptul că Parlamentul „unității naționale” va fi dizolvat, Brătianu cerea „să lăsăm ca un simulacru de parlament, ales sub ocupația dușmană, să ratifice un simulacru de pace, a cărui inexistență constituțională o vom învedera la timp, când rezultatul final va repune, cum nu mă îndoiesc, din nou chestiunea noastră”.

Știind de toate acestea şi pretextând că Parlamentul nu a mai reușit să-și reia lucrările, neîntrunind numărul de deputaţi şi senatori reglementar, noul guvern a hotărât dizolvarea Corpurilor legiuitoare. In Parlamentul nou ales, care urma a ratifica pacea de la București, nu au lipsit, însă, manifestările şi declarațiile care cereau continuarea luptei pentru desăvârșirea unității naționale. Chiar Mesajul prin care regele deschidea, la 4 iunie 1918, sesiunea noilor Corpuri legiuitoare înscria în programul viitoarelor dezbateri parlamentare, continuarea discutării problemei refacerii naționale. Atât împrejurările interne și internaționale, survenite după 7 mai 1918, cât şi structura noilor Corpuri legiuitoare în care nu erau reprezentate toate provinciile României şi nici toate formațiunile politice, făceau ca „Parlamentul Marghiloman” să nu mai continue întru totul opera fostului forum legislativ.

Ratificând pacea de la București, parlamentarii întruniți la Iași considerau votul lor ca un act de circumstanță, dictat de o conjunctură defavorabilă, deoarece, „cu drept cuvânt, acestui tratat, în loc de a i se zice tratat de pace, i s-ar fi putut zice, mai exact, regulament al unei țâri ocupate, căci, așa cum el este încheiat, nu poate fi considerat decât ca rezultat al unei capitulațiuni”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG