Auto-transhumanța e o mișcare de masă spre casă. Ea începe pe la jumătatea lui decembrie, țintește Crăciunul, apoi Anul Nou, și face mișcarea inversă în primele zile ale lui ianuarie.
Din sute de mii de români care pleacă de la muncă, din Occident, spre case, cîteva zeci de mii aleg calea cea mai grea. O mașină nu tocmai mare e încărcată cu cadouri în cutii, saci, pungi, genți, valize și lăzi. În spațiul rămas, se înghesuie familia șoferului care conduce cu copii în ceafă.
Urmează o călătorie de 2000 de kilometri și mai bine. Unii opresc și înnoptează în Austria sau Ungaria. Mulți încearcă să ajungă, cum se zice dintr-o bucată.
După Ungaria, vin controalele lungi și șoselele proaste. Trec, astfel, două zile de chin, nesomn și nervi. Exploratorii ajung acasă și cad din picioare în brațele rudelor bucuroase nevoie mare. Urmează darurile, ospățul, urările și același drum, înapoi. A mai trecut un an.
