Linkuri accesibilitate

Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, sunt drumuri regionale reparate doar în acte, în realitate șoselele rămânând impracticabile.

Un nou audit al Curții de Conturi atestă o lipsă de transparență în procesul de repartizare a resurselor din Fondul Rutier. Raportul mai arată că în perioada 2014-2016 zeci de milioane de lei au fost utilizate ineficient, mai multe lucrări de reparație ale drumurilor nefiind duse la bun sfârșit, altele fiind efectuate în lipsa unor proiecte de execuție sau a unor achiziții publice.

Auditul Curții de Conturi semnalează nereguli admise de toate instituțiile implicate în administrarea Fondului Rutier constituit din accize la produsele petroliere și diverse taxe rutiere, fonduri distribuite ulterior pentru a îmbunătăți infrastructura drumurilor. Pe lista neagră figurează până și Ministerul Economiei și Infrastructurii, Administrația de Stat a Drumurilor, dar și societățile teritoriale din subordinea Ministerului Transporturilor.

Aliona Oboroceanu, controlor de stat, spune că buna gestionare a fost compromisă încă de la etapa de acumulare a resurselor, fiind ratate sute de mii de lei. Fondul Rutier a mai suportat rateuri şi din cauza distribuției defectuoase a banilor, inclusiv la etapa de realizare a unor lucrări în urma proceselor de achiziții publice. Alteori însă, autoritățile nici nu au organizat licitații, constată Aliona Oboroceanu:

„Din totalul lucrărilor pentru întreținerea de rutină, distribuite societăților pe acțiuni „Drumuri teritoriale”, circa 84 la sută au fost efectuate în lipsa procedurilor de achiziții, ceea ce a relevat ineficiența managementului financiar al acestora, generând cheltuieli suplimentare în sumă de 47,4 milioane lei. Nu a fost asigurată calitatea lucrărilor executate, nefiind efectuată recepția atât la terminarea lucrărilor, cât și la expirarea perioadei de garanție.”

Auditorii au mai depistat majorarea neîntemeiată a unor volume de lucrări, achitarea nejustificată a unor plăți în avans, o evaluare subiectivă a ofertelor și chiar achiziționarea unor servicii care nu-și aveau rostul. Bunăoară, arată studiul, sunt drumuri regionale reparate doar în acte, în realitate șoselele rămânând impracticabile.

Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatâi, a fost de acord doar cu o parte din carențele depistate de auditori. El a ținut să precizeze că așteptările ar fi prea mari, resursele Fondului Rutier fiind prevăzute în mare parte pentru întreținere și nu reparație capitală a unor drumuri:

„Totuși, considerăm că nu e așa de rău cum au fost prezentate lucrurile. Proiectul Programului Fondului Rutier este prezentat în Consiliul fondului rutier unde 50 la sută sunt reprezentanții ONG-urilor și utilizatorii de drumuri și vă spun, niciodată nu a fost ușor de a promova programul fondului rutier. Mai mult, cu micșorarea fondului rutier, majoritatea lucrărilor sunt pentru poduri avariate, pentru porțiuni de drum cu alunecări de teren, pentru întreținerea de rutină.”

În pofida majorărilor accizelor și a unor taxe, în anii 2014-2016 încasările la Fondul Rutier s-au diminuat, comparativ cu anii precedenți. Din cauza deficitului bugetar, acumulările au fost distribuite prioritar pentru plata salariilor și a pensiilor. Tot în 2014, majoritatea proceselor de achiziții au fost suspendate, astfel explică Gheorghe Curmei, directorul Administrației de Stat a Drumurilor, lipsa unor licitații pentru anumite lucrări:

„Pentru a executa lucrările de întreținere care erau urgente, s-a mers pe metoda de a fi executate aceste lucrări prin contracte directe cu companiile S.A Drumuri, la prețuri competitive care au fost stabilite înainte de a fi oprit acest proces de achiziții.”

Faptul că banii acumulați de pe urma taxelor rutiere ajung cu întârziere în bugetul Fondului Rutier este o altă piedică în administrarea eficientă a resurselor, pentru că nu pot fi prevăzute din timp lucrările. Asta, însă, nu împiedică autoritățile de profil să vegheze ca lucrările să fie calitative în cadrul unor bugete corespunzătoare, spun auditorii. Aceștia mai atrag atenția că este restantă și menținerea drumurilor reparate, întrucât mașinile încărcate excesiv, mult peste normativele admise, circulă nestingherit pe drumurile naționale fără sa fie verificate.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG