Linkuri accesibilitate

Șapte morți și peste 48 de răniți într-un atac terorist la Londra (Video)


La locul atacului de la Londra

Forțele de securitate i-au împușcat pe cei trei bărbați ce au atacat londonezii cu cuțite.

Poliția londoneză a anunțat astăzi că a arestat 12 oameni în legătură cu atacul de sâmbătă seară din zona Podului Londrei, soldat cu șapte morți și zeci de răniți. Toate arestările s-au făcut în zori în cartierul Barking, din estul metropolei, au mai spus polițiștii, adăugând după-amiază că au loc în continuare raiduri în aceeași zonă.

Anunțul a venit la scurt timp după ce premierul britanic Theresa May a spus duminică că țara „a căzut victimă unui atac terorist brutal”, comis de trei oameni care au fost uciși de poliție. Ea a mai spus că recentele atacuri teroriste din Marea Britanie nu sunt interconectate, dar au în comun „o ideologie perfidă, o pervertire a Islamului și a adevărului”, care nu poate fi învinsă numai prin acțiuni militare. May a făcut apel la o combatere mai eficientă a extremismului pe internet și a spus că structurile anti-teroriste britanice au nevoie de o nouă strategie.

Duminică seara, necunoscuți aflați la bordul unei camionete, au accelerat pe London Bridge (Podul Londrei) lovind intenționat mai mulți oameni, după care au atacat cu cuțite mari lumea aflată pe terase, la restaurantele și barurile învecinate, în Piața Borough, ucigînd șapte persoane și rănind alte aproape 50.

Forțele de poliție anti-teroriste au intervenit în mai puțin de zece minute și i-au împușcat pe cei trei bărbați în zona Pieței Borough, în timp ce - scrie o relatare Reuters - autoritățile au trimis un mesaj populației pe Tweeter, cerîndu-le celor din zona incidentelor „să alerge, să se ascundă, să depună mărturie”.

Noile atacuri au intervenit în ajunul alegerilor parlamentare de 8 iunie și la mai puțin de două săptămîni după ce un alt terorist s-a aruncat în aer, ucigînd 22 de persoane la un concert pop al cîntăreței americane Ariana Granda la Arena Manchester.

Mark Rowley, un înalt ofițer din forțele anti-teroriste, a anunțat în cursul nopții, citat de mediile de informare britanice: „Din nefericire, șase oameni au murit, în plus de cei trei atacatori uciși de poliție”. Atacatorii purtau veste cu explozibili, ce s-au dovedit ulterior a fi false.

BBC-ul a arătat o fotografie aparent a unuia dintre atacatori, împușcat de poliție, care avea la brîu niște canistre (vezi foto).

La orele dimineții zona era încă blocată de poliție.

Printre răniți s-a aflat și un agent de circulație care a încercat să intervină la locul atacului.

Serviciul de salvări al Londrei a anunțat că au fost internate 48 de persoane. Trei dintre marile spitale ale Londrei sînt în stare de alertă pentru a trata răniții.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a evocat într-un mesaj „atacul laș împotriva unor londonezi și a vizitatorilor Londrei nevinovați care se bucurau sîmbătă seara de vremea bună”.

Premierul britanic, Theresa May, aflată în campanie electorală în circumscripția sa, a revenit la Londra în cursul nopții, și a convocat pentru duminică dimineață o reuniune a cabinetului de securitate (COBRA).

Într-o primă reacție la cele întîmplate la Londra, președintele american Donald Trump a oferit „întregul sprijin” după „atacul terorist brutal” și, într-o convorbire telefonică cu premierul britanic, a spus că guvernul american este gata să sprijine ancheta pentru a fi aduși în fața justiției „responsabilii unor acte de ură de acest fel”.

Este al treilea atac terorist din Marea Britanie în ultimele trei luni: în mai, un atacator a intrat cu mașina în trecătorii și a înjunghiat un polițist în apropierea Parlamentului, pe Podul Westminster; în total, cinci persoane au murit. A urmat acum mai puțin de două săptămîni atacul cu bombă de la Arena Menchester, soldat cu 22 de morți.

Liderii lumii își exprimă solidaritatea cu Marea Britanie și victimele atacului terorist de sîmbătă seara.

„În fața acestei noi tragedii - a spus într-un mesaj președintele francez Emmanuel Macron - Franța este mai mult ca oricînd alături de Marea Britanie. Gîndurile mele se îndreaptă către victime și familiile lor.” Potrivit biroului președintelui, citat de Reuters, cel puțin doi cetățeni francezi au fost răniți în cursul atacului.

Angela Merkel, cancelara germană, a spus într-un mesaj similar: „În numele Germaniei, reafirm că în lupta împotriva tuturor formelor de terorism, sîntem în mod decis alături de Marea Britanie”.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că urmărește cu oroare ultimele incidente: „Gândurile și rugăciunile sînt pentru victime și familiile lor.”

Între victime se află și doi cetățeni australieni, iar premierul Australiei, Malcolm Turnbull, și-a exprimat și el solidaritatea cu familiile victimelor și cu Marea Britanie.

Președintele rus Vladimir Putin a condamnat „atacul terorist” de la Londra, trimițând „profunde condoleanțe” poporului britanic.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG