Linkuri accesibilitate

Aşteptările alegătorilor de la Bălţi (GALERIE FOTO)


„Să fie şi fără partid, dar dintr-o familie bună, muncitoare, să lucreze pentru popor”, sunt câteva dintre dolianţele locuitorilor din oraş.

La funcția de primar al municipiului Bălți aspiră opt candidați. Lista pretendenților la șefia capitalei de nord a țării, inclusiv promisiunile acestora, le puteți găsi pe pagina noastră specială dedicată alegerilor locale. Învingătorul va fi ales doar pentru un singur an, până în 2019, când vor fi organizate alegeri locale ordinare. Cu toate acestea, bălțenii își pun mari speranțe în viitorul edil.

„Drumurile, foarte rele drumuri avem, foarte-foarte! Îmi pare că e prima întrebare care trebuie hotărâtă în oraş.”

Pe Ina Ivasciuc, o femeie între două vârste, am întâlnit-o în centrul municipiului Bălţi. Îşi plimba nepoţica alături de soţ. Nu a stat mult pe gânduri când am întrebat-o despre problemele cu care se confruntă urbea, semn că prea rar li se cer locuitorilor opinia despre cum trăiesc:

„E greu aşa. Vrem ceva pentru copiii noştri, pentru viitorul nostru, să fie ceva mai bun”.

Europa Liberă: Mulţi pleacă din Bălţi?

„Foarte mulţi, majoritatea îşi vând apartamentele şi pleacă lumea din ţară, da.”

Europa Liberă: Nici măcar la Chişinău nu se duc, pleacă din ţară?

„Nu, chiar din ţară. Eu cred că dacă politicienii şi-ar da interesul, lucrurile s-ar schimba, dar aşa… A fost Renato Usatîi, da, a început el bine, a dat apartamente la familii cu copii mulţi, dar pe urmă rezultate nu s-au mai văzut, doar la început au fost.”

Europa Liberă: Dar tot cetăţenii îi aleg pe cei de la guvernare…

„Lumea nu se duce la votare, care a avut acolo mai multe voturi, acela a câştigat.”

Europa Liberă: Păi, de ce nu merge lumea să voteze? Are acest drept doar o dată la câțiva ani.

În competiţie s-au înscris opt candidaţi, însă cu şanse să treacă în turul doi sunt cotaţi doar doi, ambii pe eşichierul de stânga...

„Să voteze sau nu, oricum ceea ce li se promite nu se îndeplineşte.”

Cu coada ochiului observ că discuţia noastră este urmărită de o pensionară. Se prezintă cum se obişnuieşte în nordul ţării, Moreva Evghenia Vasilevna. Cu o pensie de nici o mie de lei se plânge că abia o duce de azi pe mâine, mai ales că preţurile la Bălţi sunt ca în capitală. În ce priveşte viitorul primar, alegătoarea a enumerat mai multe calităţi care, în opinia ei, ar trebui să le aibă edilul de Bălţi:

„În primul rând, să fie cinstit, cu bun simţi şi foarte hotărât, adică, să-şi ducă planurile la bun sfârşit indiferent de faptul că anumite forţe politice ar putea să-i pună beţe-n roate. Cred că dacă viitorul primar va avea verticalitate, alegerea lui în funcţia de primar nu va fi în van.”

Europa Liberă: Aţi spus că vreţi ca viitorul primar să fie întâi de toate cinstit, de ce?

„Nu am cifre foarte exacte, însă dacă mă uit în jurul meu, pot spune că în oraş s-a investit mai puţin decât s-ar fi putut. Îmi dau seama că oraşul a beneficiat de anumite investiţii, însă mă tem că o parte din bani au dispărut. De fapt, asta se întâmplă în toată ţara. Deseori se relatează că se oferă foarte multe granturi din partea Uniunii Europene. Unde-s banii? Oamenii nu au habar unde merg aceste investiții pentru că trăiesc tot în sărăcie. Eu am o pensie de 870 de lei şi o sută de lei compensație. Cum un om poate supraviețui din aceşti bani? ”

Bălţi, al doilea oraş ca mărime din Republica Moldova, este considerat de mulţi un punct important pe harta alegerilor. În competiţie s-au înscris opt candidaţi, însă cu şanse să treacă în turul doi sunt cotaţi doar doi, ambii pe eşichierul de stânga. Chiar şi aşa, spune Andrei, un tânăr pe care l-am întâlnit în parcul central al municipiului, locuitorii oraşului nu mai pun mare preţ pe orientarea politică a viitorului primar:

promit, promit şi iar promit, dar la urmă rămânem cu nimic. Vrem schimbări! Vrem un primar care va duce la bun sfârşit toate promisiunile făcute...

„Eu mi-aş dori ca viitorul primar să fie din afara politicii, adică să nu se ocupe de geopolitică, ci de problemele oraşului. Desigur, şi la Bălţi oamenii au viziuni diferite despre politica externă a ţării, unii îşi doresc ca ţara să se integreze în Europa, alţii tânjesc după Federaţia Rusă, însă noi locuim la Bălţi, deci trebuie să depunem tot efortul să dezvoltăm întâi de toate acest oraş. Noi nu vrem să plecăm din ţară, aici s-a născut copilul nostru. Sunt sincer când vă spun că încă nu ştim pentru cine să ne dăm votul. Toţi candidaţii par a fi buni însă în continuare analizăm promisiunile care le-au făcut.”

La Bălţi, spun soţii Valentina şi Mihail, agitatorii candidaţilor înschişi în cursă nu s-au lăsat aşteptaţi şi de câteva săptămâni curtează alegătorii să-şi dea votul pentru un pretendent sau altul. Valentina constată cu uimire că promisiunile se repetă de la o campanie la alta, paradoxul e că după alegeri foarte puţine devin realitate:

„Îi cam sub semnul întrebării, pentru că înainte de alegeri toţi promit, promit şi iar promit, dar la urmă rămânem cu nimic. Vrem schimbări! Vrem un primar care va duce la bun sfârşit toate promisiunile făcute.”

Europa Liberă: Pentru Dna Valentina din oraşul Bălţi, de ce calităţi trebuie să dea dovadă viitorul primar?

„Cinstit să fie şi să aibă grijă de popor, să lucreze pentru lume, pentru oraş, nu pentru sine!”

Europa Liberă: Dar pentru Dvs., dle Mihail, ce este mai important: partidul din care va face parte viitorul primar sau calităţile manageriale ale acestuia?

„Să fie şi fără partid, dar dintr-o familie bună, muncitoare, să lucreze pentru popor, dacă va fi aşa, sunt sigur că oamenii îl vor susţine. În ce priveşte partidele, acestea sunt prea multe. Uitaţi-vă ce se face la Chişinău, câte partide sunt în parlament, toate trag în părţi diferite. Plahotniuc vrea spre Europa, Dodon spre Federaţia Rusă. Noi însă trebuie să fim independenţi şi să trăim bine cu toţi vecinii, să ne ajutăm reciproc. Atunci ne va fi bine.”

Viitorul primar al oraşului Bălţi va fi ales pentru un singur an, pentru că apropiatul scrutin este unul anticipat. Adevărata luptă pentru fotoliul de primar al capitalei din nordul ţării se va da în primăvara anului viitor, la scurt timp după alegerile parlamentare. Ultimii aproape doi ani, fostul primar, liderul formaţiunii Partidul Nostru Renato Usatîi a condus urbea de la distanţă, mai exact, de la Moscova.

Infografic electoral

XS
SM
MD
LG