Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Principalele evenimente anunțate ale zilei

La Minsk are loc o ședintă a grupului Conferinței pentru Securitate de la Minchen, la care participa si premierul Moldovei Pavel Filip, președintele Armeniei Armen Sarkisian, al Ucrainei Petro Poroșenko, șefa cabinetului de la Belgrad, Anna Brnabic și miniștri de externe din Macedonia, Mongolia, Polonia si Slovacia.

Vor lua parte si secretarul general al OSCE, Thomas Greminger, comisarul Uniunii Europene Johannes Hahn și reprezentanti de grad inalt din Alianța Nord Atlantică și de la Organizatia pentru interzicerea testelor cu arme nucleare. Reuniunea va aduce laolalta 70 de lideri politici si pe agenda se afla relațiile dintre Est si Vest, evolutiile din Ucraina, conflictele din regiune.

Președintele Igor Dodon va avea astăzi o nouă întrevedere cu liderul rus Vladimir Putin în timpul vizitei sale la Moscova. Serviciul de presă al Kremlinului a spus că urmează să fie luate în discuție „chestiunile cheie ale interacțiunii moldo-ruse în sferele comercial-economică și umanitară, precum și probleme regionale de actualitate”.

În Norvegia continuă prima parte a exerciilor NATO considerate cele mai mari de la sfirsitul razboiului Rece. Ieri, secretraul general al NATO, Jens Stoltenberg a repetat ca aceste exercitii sunt strict defensive. La ele participa peste 50 de mii de militari din 29 de tari NATO si Suedia si Finlanda – tari neutru – partener cu NATO.

Marina militară rusă va testa rachete în apele internaţionale ale Norvegiei în partea a doua a săptămânii, în paralel cu aceste manevre NATO Testele sunt programate să aibă loc de joi până sâmbătă, la vest de oraşele de coastă Kristiansund, Molde şi Alesund, iar ministrul norvegian al apărării a declarat că nu este „nimic dramatic” în anunțul Rusiei.

XS
SM
MD
LG