Linkuri accesibilitate

Enigma totalitarismului


Vladimir Tismăneanu
Vladimir Tismăneanu

„Totalitarismul rămâne un important instrument analitic în efortul nostru de a înțelege experimentele politice moderne.”


În ciuda nenumăratelor necrologuri, totalitarismul rămâne un important instrument analitic în efortul nostru de a înțelege experimentele politice moderne inspirate de modele ideologice de transformare nu doar a societății ci și a naturii umane. În anii treizeci ai secolului trecut, gânditori politici anti-totalitari (democrați liberali, social democrați, conservatori, creștin-democrați) au fost preocupați de apariția mișcărilor de masă carismatice și de consecințele potențial catastrofice ale acestora. Printre cei care au înțeles componentele definitorii mistice, chiar magice, ale proiectului totalitar au fost intelectuali ruși (menșevici, dar și existențialiști creștini precum Nicolai Berdiaev), liberali francezi (de exemplu, Elie Halevy și adeptul său, tânărul Raymond Aron) și germani (Waldemar Gurian, care apoi și-a construit o carieră academică în SUA, și Eric Voegelin). Acest curent de gândire a stat la baza dezvoltării, după cel de-al Doilea Război Mondial, a conceptului de totalitarism ca principală paradigmă interpretativă pentru înțelegerea aparentei lipse de sens a nazismului și stalinismului. Hannah Arendt nu a împărtășit fascinația pentru abordarea în termeni de religie politică a celor doi gemeni totalitari, dar ea a accentuat centralitatea hubrisului ideologic al mișcărilor utopic-revoluționare, neo-chiliastice pe care le-a analizat în lucrarea sa clasică Originile totalitarismului.

Mai târziu, în anii șaizeci, a luat amploare valul revizionist. O nouă generație de istorici, politologi și sociologi a început să conteste în mod fundamental abordarea totalitară, invocând caracterul static al acesteia, argumentând că nu reușea să explice dinamica internă a acestor societăți înregimentate și posibilitățile lor de a transcende, prin intermediul unor evoluții endogene, statutul de regim monopolist-ideocratic. Au apărut noi concepte, atât în Est cât și în Vest, printre ele acela al post-totalitarismului. Dizidenți est europeni, în principal Vaclav Havel, Jacek Kuron, Adam Michnik și George Konrad, au formulat strategii de rezistență centrate pe conceptul și practica societății civile, ca forță socială corozivă capabilă să submineze dominația aparent imutabilă a Partidului și să redea demnitatea civică.

Profesor de zeci de ani al Universității Berkeley, A. James Gregor este un important și recunoscut cercetător al marxismului, bolșevismului, fascismului italian și național-socialismului. Cărțile sale, care dovedesc o extraordinară erudiție și care sunt superb documentate, au influențat generații de istorici și politologi. Acest nou volum despre totalitarism ca religie politica este o sinteză a contribuțiilor sale anterioare și un efort de a le lega de dezbaterile actuale privind religia politică ca substrat intelectual și moral al totalitarismului. Profesorul Gregor excelează atunci când examinează originile fascismului italian, ultra-naționalismul salvaționist promovat de filosoful hegelian Giovanni Gentile, pe care Mussolini a reușit să îl convingă să adere la regimul fascist, convertindu-l într-unul dintre partizanii acestuia. Cum a fost posibil ca un filozof atât de subtil să susțină un regim represiv, anti-umanist și visceral anti-individualist rămâne una dintre cele mai tulburătoare dileme ce țin de istoria generală a auto-amăgirii intelectualilor, sau, cu alte cuvinte, a intoxicării de sine prin adeziunea la regimuri liberticide. Giovanni Gentile și Carl Schmitt în cazul extremei drepte, Antonio Gramsci și Georg Lukacs, în cazul extremei stângi, sunt doar cele mai faimoase exemple ale fascinației pentru dogme totaliste, totalizante și totalitare. Elementul comun în toate aceste cazuri a fost ceea ce filozoful Mark Lilla a numit mentalitatea tiranofilă.

In noua sa carte, A. James Gregor examinează o serie de etape paradigmatice ale istoriei intelectuale cu scopul de a explica conținutul cvasi-religios al ideologiilor totalitare. Cercetătorii ideilor radicale vor găsi o analiză pertinentă a viziunilor politice și ale căutărilor în direcția unei salvări imanente din scrierile lui Hegel, Moses Hess, Feuerbach, Marx, Richard Wagner, Lenin, Mussolini, Hitler, Alfred Rosenberg și ale altor autori mai puțin cunoscuți. Din acest punct de vedere, cartea de față este un excelent ghid pentru o arheologie a ideilor totalitare și a năzuinței pentru o comunitate purificată social și etno-rasial. Este surprinzător însă că profesorul Gregor nu se angajează într-un dialog cu unii dintre cei mai importanți autori care au scris pe acest subiect, de la Peter Viereck, cu al său superb volum Metapolitica, una dintre cele mai pătrunzătoare analize a originilor mentalității naziste, la Eric Voegelin, Raymond Aron, Norman Cohn, și întregul curent asociat cu identificarea elementelor milenariste, chialistice și escatologice care au stat la baza mișcărilor politice ce au avut ca scop revoluții sociale și antropologice. Aceste mișcări partinice, așa cum le-a definit unul dintre cei mai importanți exegeți ai stalinismului, Robert C. Tucker, au secularizat experiența religioasă, au folosit și au abuzat nevoia umană de sacru, au canonizat violența în numele promisiunii unui paradis terestru. Aceasta este și ideea centrală a volumului extraordinar al lui Andrzej Walicki publicat în 1995 tot la Stanford University Press (Marxism and the Leap to the Kingdom of Freedom).

Unul dintre cele mai bune capitole ale cărții este cel care examinează leninismul. Chiar și aici însă, ar fi fost în beneficiul cititorului dacă autorul menționa contribuții precum cea a lui Kenneth Jowitt, în special conceptul acestuia de impersonalism carismatic ca explicație pentru adorația bolșevicilor, fără limite și cvasi-extatică, pentru Partid ca agent mesianic sortit să realizeze postulatele Istoriei. M-aș fi așteptat să găsesc o analiză mai profundă și extinsă a lui Georges Sorel ca sursă intelectuală atât pentru frenezia revoluționară de stânga cât și pentru cea de dreapta. Nu văd relevanța, în acest context, a unui comentariu extins privind experimentul genocidar al Khmerilor Roșii. Acesta fost o catastrofă grotescă cu înfricoșătoare consecințe în ceea ce privește pierderile de vieți umane, care, ca și Gulagul sau Holocaustul, sfidează capacitatea noastră de înțelegere. Cu toate acestea, nu există o construcție ideologică a Khmerilor Roșii comparabilă cu cele care au mobilizat experimentele sovietic sau nazist. Mai mult decât atât, Pol Pot și clica sa au fost un foarte ciudat amestec de criminali ideologici foarte puțin legați de dogmele clasice ale marxismului, leninismului, maoismului sau castro-guevarismului.

Înțelegerea relației dintre totalitarism și religiile politice constă în explicarea naturii textelor oficiale, în demistificarea acestora și în demonstrarea modului în care ele au reușit să devină echivalentul Bibliei în imaginația politică și morală a milioane de oameni. Un astfel de proces presupune re-analizarea nu numai a momentelor de fanatism orb, bolșevismul și național-socialismul ca tentație (pentru a folosi formula istoricului Franz Stern), dar și a rolului tendințelor regeneratoare, eretice și, în final, al apostaziei. Ma gandesc la cazurile celebre ale unor Leszek Kolakowski, Milovan Djilas si Aleksandr Iakovlev.

Voi reveni intr-un alt eseu la chestiunea apostaziei, a rupturii cu o formula originara inghetata, la relatia dintre cei numiti candva de istoricul britanic originar din Polonia, biograful lui Stalin si al lui Trotki, Isaac Deutscher, "eretici" si "renegati". Ereticul ramane prizonierul vechii credinte pe care viseaza sa o reformeze "din interior", apostatul o depaseste.

De fapt, aceasta este una dintre cele mai importante dileme pentru un gânditor politic preocupat de enigma totalitarismului: de ce au existat atât de mulți eretici în Biserica Comunismului și atât de puțini în cea a Fascismului? Poate răspunsul se găsește în chiar matricea sa ideologică, în structura ei paleo-simbolică (termen propus de Alvin W. Gouldner) ambivalentă, în ceea ce Raymond Aron a numit opiumul intelectualilor.

*A.James Gregor, Totalitarianism and Political Religion: An Intellectual History (Stanford, CA: Stanford University Press, 2012)
Previous Next

XS
SM
MD
LG