Vitalie Ciobanu scrie în Adevărul că debarcarea liderului separatist deschide nişte oportunităţi in dosarul transnistrean: poate se va normaliza circulația persoanelor, poate no vor mai fi terorizate satele moldovenești din regiune si vor fi cruţate şcolile cu predare in grafie latină. Cel puţin vom vedea daca aceste fărădelegi făceau parte dintr-o strategie rusească de intimidare a Chișinăului sau a fost doar opera lui Smirnov.
În Săptămâna, Vsevolod Ciornei scrie că de 20 de ani alegerile prezidenţiale din republica transnistreană erau de fapt alegerea lui Smirnov. Ce vrei de la o regiune nelegitimă, nerecunoscută, militarizata şi condusă autoritar? Ziceam noi, umflându-ne in pene in pene plin de conştiinţa propriului democratism. Când acolo, la noi, pe malul drept, unde democrația triumfă şi prosperă de 2 decenii, ce se întâmpla? Păi, dimpotrivă, scrie Ciornei, de 2 ani alegerile prezidenţiale sunt de fapt alegerea lui Lupu.
Alexandru Vakulovski scrie în Timpul ca a auzit de multe ori ideea preconcepută că toți rușii ar vota comuniștii, toți rușii ar fi antiromâni, toți rușii l-ar idolatriza pe Voronin sau măcar pe Dodon. Nu este aşa, si ca dovadă este un volum pe care l-a primit de la poetul chișinăuian de limbă rusă Vadim Lungul, care se cheamă Muncitorilor Năimiţi, si este vorba de simpli oameni care lucrează gratis si mor de foame, iar in momentul in care nu mai pot lucra sunt trimişi la gunoi de sistem.
Tot despre scriitori scrie şi Nicolae Negru în Jurnal de Chișinău, titrând: Cine ii linşează moral pe poeţii noştri. Da, Leonida Lari a înaintat niște pretenţii faţă de Rusia, dar aceasta nu o face imediat rusofobă sau vampir. Da, poeții noștri au cerut dreptul firesc la limba romana dar demonstrează asta ca ei au provocat războiul de le Nistru si ca vărsarea de sânge era invitabila? Nu era inevitabila, avem exemplul Estoniei.
