Linkuri accesibilitate

24.07.99 - Norman Manea: „Sînt în esență un scriitor de la poșta redacției...”


„Fericirea obligatorie” în ediția franceză
„Fericirea obligatorie” în ediția franceză

Despre o existență „pe contur” în România și în exil.


24 iulie 1999

Oameni, destine, istorie.
O emisiune de Mircea Iorgulescu.

Invitat: Norman Manea.

Norman Manea este, probabil, cel mai cunoscut în lume scriitor român de astăzi. Cărțile lui sînt traduse în Franța, în Germania, în Italia, în Spania, în Anglia, în Olanda, în Mexic, în Argentina, în Israel, în Norvegia și, desigur, în Statele Unite, unde trăiește și unde a fost distins cu foarte importante premii literare. Evident, cărțile lui Norman Manea pot fi citite și în limba română, în România [...]

Norman Manea s-a exilat în 1986, a stat un timp în Germania, apoi s-a stabilit în Statele Unite. In România numele i-a fost interzis iar cărțile retrase din librării și din biblioteci. După 1989 i-a fost reeditat romanul „Plicul negru” la Editura Fundației Culturale Române în... 1996. Un an mai tîrziu, în 1997, la Editura Revistei Apostrof din Cluj i-au fost publicate un volum de eseuri și unul de povestiri și tot acolo, în acest an, un volum de nuvele, intitulat „Fericirea obligatorie”.

Dar, în vreme ce despre cărțile lui Norman Manea apărute în alte limbi decît româna și în alte țări decît România s-a scris în cele mai importante publicații de acolo și, deseori, de către autori extrem de prestigioși, în România aproape că nu au fost observate. Dar nu e noutate pentru autor și pentru literatura lui.

La jumătatea anilor ʼ80, cînd Norman Manea încă se afla în România, scriitorul german Heinrich Böll, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a fost entuziasmat de o proză a lui. Dar, în România, Norman Manea avea doar cîțiva, foarte puțini, admiratori și era departe de a fi socotit unul din scriitorii importanți, fie și ai momentului doar. Un destin?

Oameni, destine, istorie: Norman Manea - un scriitor și un destin
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:49:22 0:00
Link direct
XS
SM
MD
LG