Linkuri accesibilitate

Târgul de la Chişinău al locurilor de muncă pentru tineri


Dezechilibru între oferta şi cererea de slujbe - neconcordanţă între salariul oferit şi aşteptările solicitanţilor

Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Chişinău organizează în capitală, o dată la câteva luni, un târg al locurilor de muncă pentru tineri.
El atrage mulţi vizitatori de fiecare dată. Dar parcă niciodată n-a fost înghesuiala aşa de mare ca la târgul de astăzi.

Victor Dodon în vîrstă de 48 de ani şi-a pierdut slujba de şofer la o companie privată în urmă cu trei luni. De atunci nu a reuşit să se angajeze: “Am toate categoriile de şofer şi nu găsesc nimic. Am căutat şi pe Makler. Dacă aş avea paşaport românesc sau bulgar, aş putea lucra pe TIR, dar aşa stau fără lucru.”

La Agenţia pentru Ocuparea forţei de muncă din Chişinău a fost ofertată azi numai o funcţie vacantă de şofer – la regimentul Scut, care oferea jobul persoanelor sub 27 de ani.

La tîrg l-am cunoscut pe Sergiu, un tînăr de 26 de ani, care căuta un angajator ce ar avea nevoie de un şofer: “La Scut au nevoie de un şofer dar acolo se cere să ai armata făcută. Ar avea şanse mai mari un poliţist şi nu un tînăr ca mine. Eu caut o slujbă de multă vreme: am fost la tîrguri de muncă, pe Makler am sunat, pe Internet am căutat dar fără vreun rezultat. Nu am găsit nimic.”

Cei mai mulţi angajatori au fost astăzi în căutarea de specialişti în telecomunicaţii, contabilitate, asigurări, industrie uşoară, administraţie publică şi medicină. În total au fost ofertate 480 de locuri de munca. Ce-i drept salariile au fost cu mult sub aşteptările solicitanţilor. Bunăoară Ministerul Finanţelor căuta consultaţi la un salariu începător de maximum 1400 de lei. Solicitanţii au spus că au căutat la tîrg joburi care se plătesc lunar cu cel puţin 3 mii de lei ca să le ajungă măcar de mîncare.

În plus, tîrgul de astăzi a probat odată în plus impactul puternic al recesiunii globale.

Valentina Spătaru: “Caut o slujbă pentru feciorul meu, care are masterat în economie. De 11 luni nu are o slujbă. A rămas fără lucru după ce întreprinderea la care lucra a falimentat. Între timp am fost la toate tîrgurile de muncă, am lăsat CV şi cu asta am rămas. Tot efortul nostru s-a redus la zero”.

Tudor din Chişinău: “Sunt electrician. În ultima vreme am cîştigat un ban în Rusia, dar am aici copii şi vreau să stau acasă. În Moldova lumea nu vrea să lucreze cu 2 mii de lei pe lună. Şanse de lucru există, dar vrem salarii măcar de 4 mii de lei pe lună".

Ala Şupac
Şefa Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă din Chişinău, Ala Şupac s-a arătat surpinsă de numărul mare al vizitatorilor la tîrgul de muncă : “Nu am aşteptat să vină atîta lume. Avem puţine oferte de muncă. Offf, nu ajunge aer, spaţiul e prea mic! În general situaţia e complicată nu numai la noi, dar şi în ţările învecinate. Este un dezechilibru pe piaţa muncii. Avem mulţi jurişti, economişti dar nu avem suficiente oferte de muncă pentru ei. În schimb la mare căutare sunt bucătarii, cofetarii, chelnerii, sudorii, cusătăresele. În ultima vreme s-au înregistrat foarte mulţi şomeri şi evident trebuie să plătim mai multe ajutoare de şomaj. Nu avem dreptul să le reducem indemnizaţiile, aşa că am cerut să se facă modificări la buget la acest capitol ca să avem din ce plăti toţi şomerii.“

Datele oficiale arată că faţă de anul trecut numărul de locuri vacante s-a redus cu 6 mii de oferte, ajungînd la numai 800 de posturi libere, în timp ce numărul şomerilor s-a triplat. Experţii recunosc însă că statisticile oficiale nici pe departe nu reflectă numărul persoanelor care sînt în căutarea unui loc de muncă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG