Linkuri accesibilitate

„Toate cărțile mele sînt, într-un fel sau altul, autobiografice...” (VIDEO)


Aron Appelfeld

În amintirea scriitorului israelo-bucovinean Aron Appelfeld (1932-2018).

„Toate cărțile mele sînt, într-un fel sau altul, autobiografice. Eu scriu însă ficțiune, dar sînt convins că dacă întreaga literatură ar fi lipsită de o fundație puternică în autobiografie, atunci ea ar deveni science-fiction’ – declara scriitorul israelian originar din Bucovina, Aron Appelfeld, într-un interviu acordat cotidianului Haaretz, în 2010.

Aron Appelfeld, scriitorul născut în apropiere de Cernăuți, în 1932, atunci cînd Bucovina întreagă era parte a statului român, a încetat din viață la sfîrșitul săptămînii trecute într-o clinică medicală lîngă Tel Aviv, la vîrsta de 85 de ani.

Cărțile sale au fost traduse și în românește, cea dintîi, fiind capodopera sa Badenheim 1939. Scriitorul, așa cum povestea în memoriile sale fostul ambasador israelian la București, Yosif Govrin, a și vizitat România, întîi în 1987, iar apoi după apariția traducerii la editura Univers, în iunie 1988.

​ După 1989, cîteva dintre romanele sale, devenite între timp astăzi indisponibile - între ele aflîndu-se și autobiografia sa „Istoria unei vieți” (1999), distinsă în 2004, în Franța, cu premiul Médicis étranger [premiul pentru literatura străină] - au fost publicate la editurile Polirom, la Hasefer și Univers.

Aron Appelfeld explica adesea motivul pentru care sursa principală a istoriilor sale a fost permanent cea a trăirilor proprii, spunînd: „Marile mele experiențe s-au petrecut între anii 1939-1945, de la vîrsta de șapte la circa 13 ani. Ce își amintește un om de la vîrsta de șapte-opt ani? Educația mea nu a ajuns dincolo de școala primară. O mare parte din memoria mea se găsește în trupul, în simțurile mele, nu în conștiința mea. Ceea ce vreau să spun este că mult din ceea ce am trăit în acei ani se află în corpul meu – în picioare, în mîinile, în părul, în urechile mele - și constituie o sursă importantă. Aș spune că umezeala unei zile ploioase, mă trage în trecut, spre acele zile identice. În zilele friguroase, mă întorc iar în acele zile, înapoi în război.”

Regretatul scriitor răspunde la o întrebare dacă a epuizat subiectul perioadei Holocaustului: „Scriu despre idei. Nu sînt memorii, nu este istorie, nu este psihologie, este [literatură] despre ființa umană ce trăiește, despre tot binele și răul pe care o persoană le întîlnește în viață. Asta este ce am scris în vreo 40 de cărți. Nu scriu istorie sau memorii ale Holocaustului. Desigur, în timpul Holocaustului s-au petrecut numeroase lucruri oribile. Și așa de multe, între ghilimele, „interesante”. Ia cazul unui băiat trăind alături de o prostituată. Dacă nu aș fi trăit eu însumi cu o prostituată, nu aș fi putut scrie o carte”, spunea Appelfeld, într-o aluzie clară la celebrul său roman „Camera Marianei”, apărut în 2006, istoria unui copil pe care o prostituată româncă acceptă să-l ascundă o vreme pentru a scăpa de ghetto și deportare.

Întrebat cum a scăpat apoi din lagărul din Transnistria, în care fusese deportat din Cernăuți, împreună cu tatăl său, Aron Appelfeld răspundea pe scurt: „Am scăpat în 1941. Era înainte ca moartea să devină un proces de „industrializare”. Germanii au dus oamenii în diferite lagăre. Erau, desigur, garduri de sîrmă ghimpată, dar ele nu erau bine sigilate sau păzite. Așa am scăpat în pădure. Acolo, oameni din lumea interlopă m-au adoptat. Armata rusă a venit. Am văzut că e spre bine. Aveam 12 ani (era în 1944). M-am alăturat trupelor ca băiat la bucătărie și am petrecut cu Armata Roșie aproape un an. Și aceasta mi-a fost o școală importantă.”

Ajuns în Palestina în 1946, Appelfeld avea să participe doi ani mai tîrziu la Războiul de Independență ce a condus la constituirea statului israelian, să studieze la Universitatea Ebraică din Ierusalim și să obțină o diplomă în literatura în limba ivrit și idiș, iar ulterior să predea literatura ca profesor la Universitatea Ben Gurion din Negev. Nu și-a uitat niciodată originile bucovinene și trăirile copilăriei în vremea Holocaustului, materia primă a romanelor pe care avea să le scrie începînd din anii 1960.

Unul din elogiile cele mai emoționante și mai pline de informații i le aducea zilele acestea editorul său israelian, Ygal Schwartz, într-un text de amintiri publicat în revista Tablet. Pentru el - și nu numai – arta lui Aron Appelfeld constă în a te aduce într-o „stare semi-hipnotică, similară aceleia trăită de un copil ascultînd un cîntec de leagăn la ora culcării. Melodia cîntecului este fermecătoare, liniștitoare. Dar undeva în profunzime, pe lama conștiinței, lumini de avertisment ce pîlpîie continuu semnalează materia volatilă, violentă, amenințătoare ascunsă în spatele notelor ce te vrăjesc.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG