Linkuri accesibilitate

API cere crearea unui fond de susţinere a presei scrise


Ziua presei scrise la Poşta Moldovei, 19 ianuarie 2013
Ziua presei scrise la Poşta Moldovei, 19 ianuarie 2013

Pentru Macovei constată că presa scrisă din Moldova se află într-o situaţie de pre-comă. Scumpirea recenta a hârtiei de ziar a pus publicaţiile periodice într-o şi mai mare dificultate.

Asociația Presei Independente (API) cere autorităților moldovene să creeze un sistem de subvenționare a presei scrise, în special a celei locale și regionale, după modelul unor ţări europene. Într-un studiu lansat azi de API se trec în revistă experiențele altor state, parte dintre care ar putea fi lesne preluate de Moldova, dacă ar exista voinţă.

Autorii studiului au facut trimitere la practicile europene în speranța să sensibilizeze guvernarea ce se declara eurofilă. Acordarea de ajutoare pentru presă este practicată în cele mai multe state europene de mai bine de cinci decenii. Iar modalităţile de subvenţionare a presei sunt diverse: rate preferențiale ale TVA, tarife preferențiale pentru distribuție, reduceri fiscale pentru investiții, subvenționarea prețului hârtiei de ziar. Doar două state membre ale Uniunii Europe - Bulgaria și Slovacia - nu acordă în prezent scutiri de TVA pentru presă. În timp ce Franţa, bunăoară, care are și un sistem de subsidii directe pentru presă, aplică și cea mai mică TVA pentru acest sector din UE, de 2,1%, se spune în studiu.

Autoarea acestuia, experta media Aneta Gonţa recunoaşte că în multe state sistemul de subvenţionare continuă să fie criticat şi stârnește nemulțumiri în ceea ce privește mecanismele, criteriile de selecție și volumul subvențiilor. În pofida acestora, toate statele care au politici de subvenționare recunosc rolul acestora pentru salvarea și promovarea pluralismului mediatic și al unui mediu democratic de dezvoltare a presei.

Care e situaţia din R. Moldova la acest capitol? Total opusă, spune Aneta Gonţa. R. Moldova nu are un sistem de subvenţionare a presei scrise, chiar dacă aceasta e pe cale de dispariţie, mai cu seamă când e vorba de presa regională şi locală.

Aneta Gonţa
Aneta Gonţa

„Noi avem doi radiodifuzori, unul naţional, altul regional, care sunt finanţaţi din banii publici. E un fel de subvenţionare, dar ea cumva a venit nu urmare a unei politici adevărate de subvenționare a presei. Mai avem o singură referire în Codul Fiscal care prevede că importul şi livrarea sunt scutite de plata TVA, precum şi serviciile de editare. Mai este scutită de TVA abonarea, comercializarea, importul publicațiilor periodice, precum şi redactarea, editarea şi executarea poligrafică, care constă în tipărirea şi difuzarea publicațiilor periodice. Așa sună articolul în Codul Fiscal. Ce înseamnă exact nu îmi dau seama.”

Experta aminteşte că în 1999 Parlamentul adoptase o concepţie de susţinere de către stat şi de promovare a mijloacelor de informare în masă. Acea concepţie valabilă până în 2003 a fost însă anulată de guvernarea comunistă, care a preluat puterea în 2001 şi care a reînfiinţat și finanţat din bugetul public publicaţiile oficiale ale administraţiei publice locale. Această practică a fost anulată abia în 2012 prin legea privind deetatizarea publicaţiilor periodice.

Aneta Gonţa spune că în condiţiile actuale, când ziarele traversează a criză economică majoră, sunt ameninţate de televiziuni şi internet şi când există o concentraţie a mass-media, ar fi cazul să fie creat un mecanism de subvenții a presei scrie pentru a o salva şi dezvolta. Experta spune că Moldova nu trebuie să inventeze bicicleta, ci doar să preia practici europene care i se potrivesc:

Pentru noi ar fi important, în primul rând, să conştientizeze autorităţile riscul dispariției totale a presei scrise în R. Moldova, iar în unele regiuni nu doar a presei scrise, ci şi a celei audiovizuale...

„Pentru noi ar fi important, în primul rând, să conştientizeze autorităţile riscul dispariției totale a presei scrise în R. Moldova, iar în unele regiuni nu doar a presei scrise, ci şi a celei audiovizuale. E vorba în specia de presa scrisă locală şi regională pentru că la noi, în general, 70 la sută din presă e concentrată la Chişinău ceea ce este grav. Al doilea pas ar fi să purcedem la elaborarea unor politici, a unui concept de sistem de subvenţii pentru presă care ar trebui să fie reglementat astfel încât să nu depindă de schimbarea puterii politice şi a guvernelor. Acesta ar trebui să ţină cont de specificul pieţii mediatice şi a publicităţii. Două criterii fundamentale trebuie să se refere la calitatea produsului jurnalistic şi respectarea codului deontologic.”

Acest studiu, elaborat cu sprijinul Ambasadei SUA, va fi transmis tuturor decidenţilor, inclusiv grupului de lucru creat de parlament pentru modificarea legislaţiei mass-media şi care urmează să-şi avanseze propunerile până la finele sesiunii legislativului, a apus directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei. El a mai preciza că API deja a elaborat câteva propuneri de modificare a unor legi, inclusiv a Codului Fiscal şi a Legii bugetului de stat, pentru a oferi anumite tipuri de susţinere indirectă publicaţiilor periodice:

Petru Macovei
Petru Macovei

„Trebuie să conştientizăm că nici în ţările europene nu se oferă sprijin pentru toată presa scrisă. Este vorba în concepţia noastră de presa de importanţă socială. Presa care promovează drepturile omului, valorile europene, care face investigaţii jurnalistice bine documentate şi respectă normele deontologice.”

Pentru Macovei constată că presa scrisă din Moldova se află într-o situaţie de pre-comă. Colac peste pupăză a venit scumpirea recenta a hârtiei de ziar cu aproape 25 la sută punând publicaţiile periodice într-o şi mai mare dificultate economică, aducându-le pe multe în prag de faliment. Tarifele de distribuţie, chiar dacă nu s-au majorat la insistenţa asociaţiilor de sprijin a presei, rămân oricum exagerate, în timp ce capacitatea de cumpărare a populaţiei rămâne scăzută, spune Macovei. Iată de ce API va propune şi va insista să fie creat în R. Moldova un fond de susţinere a publicaţiilor periodice independente.

La ședința de lansare a studiului guvernarea nu a trimis reprezentanți mandatați să comenteze mesajul autorilor.

Previous Next

XS
SM
MD
LG