Linkuri accesibilitate

Anatomia gândirii reformatoare la moldoveni


Anatomia gândirii reformatoare la moldoveni (VIDEO SATIRIC)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:23 0:00

„Nu am mai scris de câteva zile nimic pe FB, așteptând să se termine «furtuna» legată de demisia mea (...)”, cităm dintr-o postare pe blog a fostului ministru al Justiției Alexandru Tănase, care a decis să spargă tăcerea după ce și-a dat, pe neașteptate, demisia. Nimic nu o prevestise, iar cu numai câteva zile înainte să se producă Tănase anunța cu totul altceva. „S-a dat startul unor reforme majore în justiție”, scria el pe blog și își îmbia cititorul: „vezi despre ce e vorba”...

Așa poate începe un articol despre demisia lui Alexandru Tănase de la conducerea Ministerului Justiției anunțată de el duminică, 11 martie 2018. Numai că citatele sunt luate din articolele sale de pe blog din aprilie 2011, când a demisionat tot pe neașteptate din funcția de ministru al Justiției prima dată, plecând apoi și din Partidul Liberal Democrat.

Există multe deosebiri între cele două demisii, dar asemănările sunt izbitoare, mai ales în atitudinea lui Tănase față de reforma justiției.

În ambele cazuri, demisia s-a produs înainte de începerea reformei. Tănase a condus numai punerea ei pe hârtie. Cea veche se chema „Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011–2016”. Când să treacă la implementare, Tănase a demisionat, explicând că ar fi pierdut sprijinul primului ministru și șefului său de partid de atunci, Vlad Filat. „Eu sper că cel care va prelua şi va continua reforma să aibă parte puţin de altă cooperare decât am avut eu. Poţi să fii ministru de Justiţie, sau ministru de oricare alt domeniu, dacă ai sprijinul pe proiectele care le lansezi. Când nu ai asemenea sprijin, este o pierdere de timp”, spunea Tănase într-un interviu pentru Europa Liberă după demisia din 2011.

Plecat pentru 6 ani judecător la Curtea Constituțională, Tănase a spus că nu intenționează „pentru moment” să revină în „politica activă”. Dar când a revenit în fruntea Ministerului Justiției în 2017, a declarat că acea strategie de reformă din 2011 care a fost implementată fără el „în mare parte a fost un eșec”. „Nu vreau să mă opresc asupra motivelor, cred că este mai important să vedem cum poate fi remediată această situație”, a spus Tănase și a anunțat că a elaborat o reformă nouă.

În 2018, partidul și primul ministru au spus că l-ar fi sprijinit mai departe pe Tănase în aplicarea „micii reforme” noi, partidul fiind acum Partidul Democrat, iar primul ministru – Pavel Filip.

Dar Tănase tot a demisionat, spunând de data aceasta că a pierdut încrederea publicului, probabil din cauza controversatei convorbiri telefonice cu omul de afaceri Veaceslav Platon condamnat între timp pentru rolul jucat în furtul miliardului. „Este în spiritul valorilor europene, ca orice funcție de demnitate publică, să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică. Atunci când această încredere este periclitată, chiar și de motive lipsite de pertinență, orice inițiativă cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat”, a scris Tănase în anunțul demisiei pe contul său de Facebook.

În 2011, Tănase se retrăgea din viața politică, acum spune mai categoric că și-a „încheiat cariera publică”.

P.S. Titlul „Anatomia gândirii reformatoare la moldoveni” l-am împrumutat de la un amplu articol publicat de Alexandru Tănase în mai, 2011, după prima sa demisie de la șefia Ministerului Justiției.

Editor: Mircea Țicudean

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG