Linkuri accesibilitate

Amnistia fiscală şi legalizarea capitalurilor aprobate în grabă, din a doua tentativă


16 decembrie 2016. Protest în faţa parlamentului, când majoritatea democrată a votat o iniţiativă similară, dar pe care a retras-o ulterior la presiunea partenerilor externi

Mai multe organizaţii neguvernamentale au acuzat guvernarea că a diluat amnistia printre alte câteva măsuri bune, ca să camufleze „interesele de grup infiltrate în mediul politic”

Parlamentul de la Chișinău a lucrat astăzi cu oameni puțini, dar cu rezultate numeroase: deputații puterii au adoptat legi în viteză după ce au rămas în sală singuri, căci opoziția a plecat, nemaisuportând ignorarea obiecțiilor sale față de legi controversate, legate de amnistie, decriminalizarea infracţiunilor economice şi reforma fiscală. ​

Amnistia fiscală şi legalizarea capitalurilor aprobate în grabă, din a doua tentativă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:43 0:00
Link direct


De această părere sunt de exemplu liberalii. După ce s-au opus cât au putut adoptării iniţiativelor legislative ale majorităţii, liberalii au părăsit sala protestând, iar şeful lor, Mihai Ghimpu, le-a spus jurnaliştilor că sprijină anumite idei din pachet, însă nu şi legalizarea capitalurilor:

Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu

„Acest miliard poate fi legalizat: încetişor, de unul, de al doilea, de al treilea… Fiindcă nu a fost doar Şor şi Filat. Dacă nu era cineva din guvernare implicat în furtul miliardului, eu sunt sigur că până astăzi s-ar fi găsit şi banii, iar dosarul ar fi ajuns în judecată.”

Legalizarea sau amnistia capitalurilor, cea care în textul legilor a fost numită cu alte cuvinte şi anume - „declararea benevolă şi stimularea fiscală” – este şi cea mai controversată din pachetul de propuneri ale majorităţii. Fiind o idee mai veche a puterii democrate de la Chişinău, amnistia a fost anterior criticată nu doar de nişte oponenţi tradiţionali ai actualei puteri de la Chişinău, ci şi de organizaţii financiare internaţionale cu care guvernarea de la Chişinău obişnuieşte să afişeze relaţii bune. FMI spunea, bunăoară, la încercare anterioară a puterii moldovene de a promova amnistia că ea ar contraveni programului pentru că duce la „periclitarea măsurilor de combatere a corupţiei”, dar şi ar „pune piedici în lupta cu spălarea banilor”.

Se creează oportunităţi de legalizare a mijloacelor extrase din sistemul bancar...

Astăzi, în timp ce majoritatea adopta documentul ignorând riposta opoziţiei, mai multe organizaţii neguvernamentale îşi exprimau şi ele protestul, acuzând guvernarea că a mestecat amnistia printre alte câteva măsuri bune, ca să camufleze „interesele de grup infiltrate în mediul politic”. „Se creează oportunităţi de legalizare a mijloacelor extrase din sistemul bancar…”, a spus tot astăzi într-un apel public Transparency International–Moldova.

Există astfel temerea că persoanele implicate direct sau indirect în 2014 în sustragerea unei sume-record din sistemul bancar moldovenesc vor putea legaliza prin interpuşi aceste mijloace financiare, după ce le-au plimbat prin zeci de firme din zone offshore.

Majoritatea parlamentară nu a făcut nici măcar efortul de a para acest gen de suspiciuni, spunându-le pur şi simplu cetăţenilor, prin vocea speakerului Andrian Candu, care a ţinut cu acest prilej un discurs special de la tribuna parlamentului, că cei pe care i-au votat în urmă cu aproape patru ani nu le-ar vrea binele.

Andrian Candu
Andrian Candu

„Pentru prima dată, în foarte mulţi ani, scad impozitele”, a spus Candu. „De ce opoziţia este atât de împotrivă?”

„Au fugit pentru că nu puteau să se opună prin argumente”, a continuat speakerul.

„Vă aduceţi aminte când opoziţia ne spunea să vedeţi că guvernarea va recupera miliardul prin majorarea impozitelor? Noi venim cu micşorarea impozitelor.”

Candu nu s-a referit deloc la amnistie, ci a acuzat opoziţia că se opune reducerii poverii fiscale, o măsură pe care majoritatea a adoptat-o la fel astăzi, la pachet cu celelalte propuneri, în ciuda avertismentelor că bugetul, şi aşa lipsit de mai multe mijloace pe care s-a mizat, ar putea să nu o suporte, mai mult - că ar putea afecta acordul cu FMI.

A rămas totuşi o anumită neclaritate. Ce va face preşedintele Igor Dodon când va primi pachetul spre promulgare. Socialiştii, care au boicotat şi ei şedinţa de astăzi, au făcut-o din alte motive decât celelalte grupuri parlamentare, ceea ce ar putea însemna că i-au lăsat preşedintelui o portiţă deschisă pentru a promulga fără mare disconfort iniţiativele majorităţii.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG