În cartea sa „În căutarea bunei guvernări”, politologul şi profesorul universitar Alina Mungiu-Pippidi, care a analizat de-a lungul carierei sale sisteme de luptă cu corupţia în tocmai 200 de state, dă exemplul a şapte modele contemporane de succes, printre ele aflându-se bunăoară aşa state apropiate geographic şi ca parcurs de R. Moldova ca Estonia sau Georgia. Într-un interviu la Europa Liberă, prilejuit de lansarea cărţii la Chişinău, analista a sugerat totuşi că problema R. Moldova e deja mai gravă decât corupţia şi că, dacă s-a ajuns să nu recunoască alegeri valabile, practic ar fi vorba despre dispariţia democraţiei, adică despre autoritarism.
Europa Liberă: Cartea Dvs. „În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte țări de corupție?” induce chiar din titlu ideea că există modele de țări care s-au salvat de corupție. Aș vrea să vă întreb despre Republica Moldova. Credeți că este aplicabil vreun model de acesta pentru Republica Moldova și poate cât de aproape e Republica Moldova de un astfel de model?
Alina Mungiu-Pippidi: „Grea întrebare. Deci, aș vrea să zic, în primul rând, să mă delimitez de ideea că există modele. Fiecare țară are un parcurs al ei istoric și niște ocazii. Dacă în țara respectivă există oameni care reușesc să se coalizeze și să fie pregătiți pentru când apar acele ocazii istorice care de cele mai multe ori nu țin de țara respectivă. Sunt conjuncturi mai mari, sunt conjuncturi internaționale de schimbare, care provoacă o situație.
De exemplu, în cazul Estoniei a fost căderea Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică a căzut în multe țări din fosta Uniune Sovietică și cu toate acestea numai Estonia a ajuns în mod spectaculos la buna guvernare. Estonia e una din țările cele mai performante din lume, de fapt, este cazul de bună guvernare atins în cel mai scurt timp istoric. Deci e o performanță, da? Dar de ce acest lucru? Pentru că o mână de oameni care fuseseră disidenți în timpul Uniunii Sovietice au fost suficient de muncitori, de aplicați și de coezivi, adică nu s-au trădat unii pe alții și au lucrat între ei și într-un spațiu foarte scurt, de doi-trei ani, ei au reușit să definească sistemul fundamental de guvernare, să pună bazele bunei guvernări din Estonia. Tot ce au făcut după aceea, n-au făcut decât să rafineze, dar acest gen de pregătire a unor elite care să fie și oneste, și patriotice e rar. Deci nu s-a întâmplat; eu uneori dau temă la seminar la studenții mei să compare Estonia cu Latvia (Letonia) și să zică de ce s-a întâmplat miracolul acesta în Estonia și în Latvia nu, că așa de la distanță ai zice că-s două țări gemene, dar iată că nu sunt gemene și că într-o parte a mers, și în altă parte n-a mers.
Întâi le dau acest avertisment. Asta-i tot ce pot să spun în comun, că există ocazii în care țările, dacă sunt conduse de niște elite prădătoare, adică de niște oameni care au putere și folosesc puterea lor ca să spolieze în mod disproporționat resursele de stat, să ia ei partea leului din resursele comune care ar trebui distribuite egal în virtutea unui simplu principiu – cetățenia –, care dă tuturor drepturi egale, practic. Dacă ai situația istorică în care practic aceste elite prădătoare au statul și trebuie de zis că, într-o formă sau alta, istoric toți începem cu niște elite prădătoare. Monarhiile, înainte de a fi constituționale, erau și ele un fel de elite prădătoare.
Statul de drept se dezvoltă foarte încet și treptat, dar ele evoluează. Dacă începi în această situație, ce poți să faci este să aștepți momentul unei schimbări politice, un moment în care puterea e foarte zdruncinată de ceva, de o conjunctură geopolitică. În cazul Estoniei a fost o revoluție; în țările din America Latină, în care lucrez eu, a fost schimbarea sau un ciclu de schimbări. Schimbarea de la democrație la dictatură și după aceea – de la dictatură la democrație. Deci, n-a durat puțin, a durat cel puțin 15-20 de ani, dar aceste două schimbări la rând au zdruncinat destul de mult, au creat noi circumstanțe, au zdruncinat echilibrul, balanța de putere în țările respective. Dar în momentul în care această balanță este zdruncinată, îți trebuie două lucruri – îți trebuie niște oameni care să vrea să trăiască după alte reguli, pentru că altfel, odată ce sunt create rentele, adică accesul la privilegii economice pe bază de relații, practic, despre asta e vorba, relații cu statul. Cine are relații cu statul ia crema din economie și din societate. Deci trebuie să ai oameni care să nu vrea să preia rentele, ci să le elimine, iar asta e foarte rar.
În majoritatea țărilor din lumea astăzi în care sunt democrații, sunt vreo 80 de democrații astăzi, care sunt democrații și au alegeri, dar în același timp e corupție sistematică. Ceea ce înseamnă că oricine câștigă alegerile preia rentele, nu le schimbă, dar în timpul acesta adoptă o sută de mii de reguli, regulamente și agenții anticorupție și nu știu ce, că niciodată în istoria omenirii n-au fost atâtea instituții anticorupție și atâtea reguli anticorupție și în același timp corupția trăiește liniștită, fără să fie deranjată de toate acestea. Deci îți trebuie întâi acest grup care nu e nevoie să fie majoritar, dar el trebuie să fie coeziv, să știe ce vrea și să reușească să coalizeze într-o societate elementele care sunt competitive. Adică oameni care nu vor prilejui relații, care spun, dom’le, eu sunt cel mai bun tâmplar, totul este să fie reguli ca acela care face un scaun mai bun să-l poată vinde la prețul cuvenit în piață și zice eu o să trăiesc foarte bine, n-am nevoie de nici un fel de pile. Și la fel, de la tâmplar la profesor universitar, asta-i regula.
Trebuie să construiești o coaliție, un empowerment, cum se zice în engleză, ești o împuternicire a acestor oameni și evident că trebuie să știi cum s-o faci. Asta arată că trebuie să ai un pic de expertiză. Cei din Estonia mi-au povestit că ei și-au scris legile lor fundamentale în trei seminare, în care au fost în Germania la niște conferințe, au fost la un seminar în week-end. S-au dus de joi, iar luni la prânz aveau actele fundamentale, adică legea de funcționare a Guvernului. Au făcut câteva legi de o extraordinară simplitate, eliminând toate aceste portițe și complicații legislative care de fapt există numai pentru ca să-i pună pe aceia care controlează barierele să-ți ia un toll free, cum e pe autostradă. Se pun bariere ca unii să perceapă bani la bariere, dar trebuie să scoți barierele astea legislative. Dar vezi că ei aveau această filosofie și aveau această filosofie fiind în meserie, anticomuniști și istorici ai Estoniei.
Eu l-am intervievat pe Mart Laar, prim-ministrul care a făcut acolo o minune și care mi-a zis că a citit o singură carte. Citise o singură carte de economie în viața lui și a ajuns prim-ministru la 34 de ani, deși nu știa nimic despre economie. Citise cartea soților Friedman, dar a înțeles din acea carte un lucru fundamental, și anume că cu corupția te lupți, eliminând ocaziile pentru corupție. Asta-i, de fapt, calea cea mai bună. După ce corupția s-a produs, după ce corupția-i generalizată, după ce de fapt ai o grămadă de grupuri în societate care fiecare din ele a pus niște bariere, că au fost primele acolo, da? Cum e Grecia, una din țările, din exemplele mele de ghinion, nu de succes, de țări rele. Acolo nu numai clasa politică, în Grecia au o grămadă de grupuri. Aceia primii care au fost taximetriști au pus, de exemplu, o regulă că nu te mai poți face taximetrist, fără să-i întrebi pe ei. Și la fel și la ingineri, și la fel și la manichiuriști, și la fel la tot ce vrei.
Comisia Europeană în Grecia s-a dus cu o listă de 500 de meserii. Cum liberalizăm acele meserii? Deci se poate ca o societate și o economie întreagă își pot crea structuri de rente în care primii ocupanți creează un fel de monopoluri și politica inteligentă anticorupție este politica care elimină aceste monopoluri, scoate oportunitățile. Că după ce s-a creat ideea că-l arestezi pe unul sau îl arestezi pe altul, n-ai să poți niciodată aresta pe toată lumea. În plus, nu faci decât să creezi drumul unui succesor; tu îl iei pe acesta, vine altul, moștenește renta și n-ai făcut nimic.”
Europa Liberă: Eu am să insist, pentru că ne aflăm în Republica Moldova, unde ați venit să lansați această carte. Prin urmare, eu bănuiesc că aveți un interes să fie auzit acest mesaj și această filosofie a Dvs. și în Republica Moldova. Ce faci cu țări ca Republica Moldova, unde avem un regim cleptocrat, unde există niște oligarhi la putere care absorb toate energiile sociale și le canalizează spre venitul propriu și mai puțin se îngrijesc de ceea ce rămâne celorlalți?
Alina Mungiu-Pippidi: „Evident că ce-i trebuie Republicii Moldova este o coalizare a forțelor care vor să fie altfel. Asta este ce-i trebuie. Evident, îi trebuie și foarte multă solidaritatea din partea puterilor occidentale democratice, pentru că trebuie spus că odată ce într-o țară încep să se fure alegeri sau să nu se recunoască alegeri care erau corecte, nu corupția e marea problemă a țării respective. Asta este o problemă de autoritarism pur și înseamnă că în țara respectivă nu mai au democrație. Trebuie înțeles că violența și corupția sunt două căi alternative.
Eu vă mituiesc, pentru că deja nu mai sunt în stadiul acela în care vă dau pur și simplu „încărcați, vă rog, portofelul”. Mituiala îi partea următoare. Ei spun: „Uite, n-o să-ți dau în cap să-ți iau portofelul, dar dă-mi tu 20 la sută din portofelul tău în diferite forme și atunci scapi”. Mie ce mi se pare periculos în Republica Moldova care-i una din țările care a înregistrat printre cele mai mari regresiuni de pe continentul euroasiatic. Dacă te uiți în ultimii zece ani, Republica Moldova a mers înapoi, n-a mers înainte. Deci, asta trebuie înțeles și asta în timp ce a adoptat o sută de mii de instituții anticorupție.
Eu, de fapt, să vă spun adevărul, sunt aici ca să evoluez performanța acestui cadru anticorupție, nu a fiecărei instituții în parte, că nu e treaba mea, dar a acestui cadru general. Fac acest lucru în mai multe țări din Est. Ca atare întrebarea care se pune aici este: Dacă nu cumva Uniunea Europeană, care-i principalul donor în țara asta, nu a greșit cumva că a lăsat lucrurile să ajungă până la momentul în care se pot invalida niște alegeri, că din nou spun, ce
Problema este că rezultatul votului popular trebuie respectat ...
corupție este, despre ce corupție vorbim în acest moment. Nu corupția mai e o problemă, nu? Problema este că rezultatul votului popular trebuie respectat și trebuie să ai încredere în curți că sunt imparțiale, altfel degeaba faci probleme de traininguri cu judecători, dacă șefii curților sau șefii instituțiilor anticorupție sunt numiți politic, atunci instituțiile acestea n-au nicio valoare. În cartea mea eu critic foarte mult instituțiile anticorupție ca agenții de anticorupție și sunt contra lor. Și aș prefera țările pe care le recomand eu, care în timpuri contemporane au reușit să evolueze de la corupție sistematică la corupție ca excepție.
Corupție este peste tot, dar trebuie să fie excepțională, deci dintr-o sută de tranzacții guvernamentale trebuie să fie sub zece corupte. Și aceste țări nu au reușit construind agenții anticorupție sau agenții de integritate, deși eu în România am fost foarte implicată în construirea acestor instituții, că așa a fost parcursul atunci. În plus, trebuie spus că știam mult mai puțin atunci decât știu azi.
Azi am ajuns din cauza cărții ăsteia și a faptului că am colindat toată lumea și am vizitat toate țările acestea, am ajuns să înțeleg și să văd mult mai multe lucruri. Deci, dacă construiești instituții anticorupție concentrate, ce se va întâmpla în acel moment este că politicienii se vor bate pe ele și întotdeauna va fi o bătălie, va fi politizată – ori îi va aresta pe unii și nu-i va lua pe alții, ori, dacă o să încerce să fie imparțială, nu va avea niciun aliat și o vor închide, îi vor zbura pe șefii competenți, îi vor tăia bugetul. Eu pot să vă dau o listă de unde lucrez eu din Africa sub Sahara până aici. Nu e bine să fie concentrat, de aceea e mult mai bine finalmente să ai orice fel de curte la care să poți să ajungi cu toate riscurile, că poți să ajungi la un judecător care-i mai puțin bun sau la un procuror corupt, dar de asta ai atâtea sisteme de apel și nu știu ce, ca mai bine să fie tras aleator unde ajunge un caz. E mult mai greu pentru politicieni să controleze decât să faci mici curți speciale sau procurori speciali ș.a.m.d.
Eu văd și avantajele, adică eu știu cum a fost în România cu DNA. DNA a fost mult mai eficient decât restul parchetelor, pentru că a fost primul parchet, căruia, de exemplu, i s-a dat poliția judiciară direct în subordine. La celelalte parchete practic trebuia să lucrezi cu o poliție cu care cooperai pe orizontală și nu era a ta. Dar nu eram noi mai înțelepți dacă dădeam peste tot la parchete poliția? Parchetele au evoluat foarte puțin în România, cine se uită și, în general, justiția a evoluat mult mai puțin decât crede lumea. Practic, noi avem numai DNA-ul, care s-a mișcat foarte performant câțiva ani și după ce s-a mișcat foarte performant câțiva ani, a început așa o bătaie pentru el, încât în ultimii doi ani n-a mai fost așa de performant, iar acum e în situația că nu știm ce se va întâmpla. Și în timpul acesta parchetele n-au evoluat suficient, așa că mai bine făceam un efort, mergeam mai încet, dar trăgeam tot sistemul după noi, că finalmente ce au nevoie ucrainenii sau moldovenii, sau românii este să se creeze acel mecanism politic prin care ești capabil singur să-ți numești judecători sau să-ți numești procurori în mod obiectiv să conducă aceste instituții. Asta vrei, nu să-ți vină Uniunea Europeană să-ți facă o curte că, uite, în Guatemala a fost curte specială anticorupție câțiva ani și au reușit să condamne câțiva oameni și nu știu ce și acum o închid și n-o să rămână nimic după ea.
Ceea ce facem trebuie să dăinuie și ceea ce dăinuie este acest mecanism, acest mecanism politic care trebuie creat și care să rămână după ce plecăm noi, adică noi, cei internaționali, și de aceea nu poate să vină altcineva să-ți facă lucrurile acestea; altcineva trebuie să intervină în condițiile de acestea, cum am zis eu de la început: fraudat alegeri, lucruri din acestea. Când s-a ajuns la asta, trebuie să fie, după părerea mea, sancțiuni internaționale extraordinar de drastice și vizându-i direct pe cei care au făcut prostiile. Adică
Furatul alegerilor sau invalidatul unor alegeri valabile sunt, din punctul meu de vedere, situații la fel de grave ca războaiele...
nu-i mai primești pe aceștia în țară, le confiști averile, cum s-a făcut cu... Cum să vă spun? E o situație furatul alegerilor sau invalidatul unor alegeri valabile sunt, din punctul meu de vedere, situații la fel de grave ca războaie, precum în Crimeea și nu știu ce. Sunt absolut la fel de grave; sunt forme de violență practic și e o violență fundamentală, contra dreptului democratic al oamenilor de a-și exercita votul.
Acolo da, intervenție internațională, dar în partea cu corupția și anticorupția asta este o mare eroare că lumea așteaptă din altă parte să vină cineva să-ți facă instituție, să vină Consiliul Europei să-ți spună cum să te organizezi. Consiliul Europei n-a reușit să curețe nicio țară. Deci, astea șapte țări, pe care le dau eu drept exemplu, n-au fost niciuna curățate de instituții internaționale din afară. Oamenii și-au făcut singuri și pentru că și-au făcut singuri a și mers. Și eu studiez acum pentru o viitoare carte 127 de țări în care Uniunea Europeană dă ajutoare și odată cu ajutoarele pune condiții anticorupție și de bună guvernare. Sunt un dezastru toate, mă înțelegeți? Toate, de la Grecia până la Tanzania în care lucrez sunt un dezastru toate, pentru că finalmente elementul internațional ajută numai în momentul în care are pe cine să ajute, să fie în interior o coaliție de oameni coerenți care să știe ce vor să facă, să aibă ei cheia de la societatea lor, să spună „uite, aici punem noi cheia, dar n-avem forță s-o întoarcem singuri”, dar ei să spună care-i cheia și unde o pui, nu să vină Bruxelles-ul, să vină Washingtonul, să vină Moscova, că nimeni nu cunoaște mai bine alte societăți sau nimeni nu are un interes atât de mare cât au oamenii din societatea respectivă să se curețe singuri.
De asta îmi pare rău, dar finalmente mesajul meu este cam ca titlul unui mare proiect de cercetare, pe care mi l-a dat Uniunea Europeană și datorită căruia am putut să scriu cartea asta, care a fost așa de complexă. Și am numit acest proiect de cercetare, el s-a numit „anticorp”, anticorp.eu este website-ul proiectului pentru cine vrea să vadă, că rapoarte din zeci de țări și o mulțime de instrumente anticorupție, pentru că în realitate asta e ideea, dacă lumea știe ce sunt anticorpii. Deci este vorba de faptul că fiecare organism finalmente își rezolvă bolile pe care le are prin propriul său sistem imunitar. Uneori, sistemul imunitar e depășit, dar per total rezolvarea durabilă contra maladiei care te invadează este să-ți stimulezi sistemul imunitar, să ajungi să ai anticorpii tăi proprii care te curăță.”
Europa Liberă: Întrebarea de bază pe care aș formula-o după ce am discutat lucrurile acestea cu Dvs. ar fi: de unde luăm acești oameni care să vrea să construiască ceva ce să funcționeze altfel?
Alina Mungiu-Pippidi: „După părerea mea, o bună parte din acești oameni există aici. Eu am fost întotdeauna impresionată nu în ultimii ani, ci în ultimii 30 de ani, ca să zic așa, începând cu anii ’80, am fost întotdeauna impresionată de masele de oameni pe care le-am văzut ieșind pe stradă.”
Europa Liberă: Dar nu-s la putere, nu ajung la putere?
Alina Mungiu-Pippidi: „Problema nu-i asta. Au mai fost la putere. Vorba e că atunci când au ajuns la putere, ei s-au dovedit a fi slabi și nepricepuți, dacă nu chiar – aud zilele acestea – corupți. Problema e alta. Problema este cum treci de la un număr mare de oameni care poate că ar avea curajul să ia taurul de coarne și să trăiască într-o societate fără relații, cum îi organizezi, cum reprezinți acest număr mare de oameni. Și asta este o problemă în foarte multe democrații, că nu reușești să faci legătura. Și legătura asta cum se face? Cum s-a făcut ea în țările occidentale care au ajuns? Legătura asta se face prin societatea civilă, dar e peste tot foarte greu să ai direct partide și cetățeanul din Bălți sau cetățeanul dintr-un sat să sune direct pe reprezentantul lui și să spună.
Drept să spun, Moldova e un stat mic, deci aici ar trebui să funcționeze ceva mai bine, dar ce-ți trebuie sunt practic pe grupuri profesionale sau pe comunități. Să existe acest gen de grupuri de oameni care își păzesc resursele publice și le supraveghează. Exemplul pe care îl dau eu sunt cu proiecte la programele acestea din țări sau din orașe în care poliția îi foarte coruptă. Să zicem că ești în Mexic și poliția e infiltrată complet de cartelul de droguri. Și atunci, ce face lumea? Fiecare își folosește Facebook-ul și Twitter-ul lor ca să păzească și casele vecinilor sau ca să oblige poliția să acționeze, să spună: „Este unul care vinde droguri la colțul străzii cutare cu cutare”. Postăm 100 de alea pe Facebook până acela va trebui să plece de acolo, nu va mai putea sta să vândă droguri, chiar dacă el știe că l-a mituit pe polițist. De exemplu, ce am văzut eu că a mers în țările acestea ale mele? În Taiwan, de exemplu, unul din cazurile mele de succes. Oamenii care au vrut să reformeze domeniul judiciar din interiorul domeniului judiciar au avut propria lor asociație, inclusiv sub dictatură încă erau. Și ei au avut propria lor asociație, au avut un fel de club de dezbateri la care au discutat: „Dom’le, dar dacă vreodată Taiwanul e liber și nu mai ai dictatură, cum ar trebui să funcționeze justiția? Cum ar trebui să funcționeze ca magistrații să nu ia șpagă, ca nu știu ce procese să fie imparțiale?” Și le-a luat foarte mult, le-a luat vreo 15 ani, dar după aceea într-o succesiune cu totul extraordinară când ocazia a venit trei miniștri de la justiție la rând au provenit din acest club. Fiecare dintre ei a avut și agenda lui personală. Unul era supărat pe acei cu drogurile, că fusese polițist și-i omorâseră acei cu drogurile un camarad; altul încercase să intre în politică și nu putuse, pentru că era ca la noi, la nivel de sate erau intermediari care aranjau cu întregul sat votul și nu aveai nicio șansă să vii din afară. Acolo se făceau promisiuni și toată lumea vota în bloc. Dar așa a zis: „Vă distrug eu pe aceștia, intermediarii din zona rurală”. Și fiecare, făcându-și bucățica lor de program, trei din ei în șase-șapte ani au reușit să schimbe fundamental situația. Dar de ce? Pentru că au știut ce au de făcut, au avut agendă, discutaseră înainte și aveau un sprijin în comunitatea lor profesională. Vrei să reformezi universități? Trebuie să ai în interiorul universităților un grup de oameni care să spună: „Dom’le, acum sunt corupte universitățile. Acestea sunt niște fabrici de diplome, dar eu știu cum ar trebui să meargă.
Și, uite, discut cu prietenii ăștia ai mei un număr de ani și într-o zi când o să avem ocazia o să fim pregătiți, o să punem pe masă și o să zicem: așa facem”. Asta este, după părerea mea, ceea ce lipsește în țările acestea ale Europei de Est. Asociativitatea în societatea civilă este absolut zero și noi așteptăm să vină partidele, dar partidele n-au nimic. Ce au partidele? Partidele sunt grupuri de oameni care vor să ajungă mai repede în viață. Deci, partidele sunt bune acolo unde în spatele partidelor sunt sindicate, asociații profesionale, oameni care au o viziune ideologică similară, dar care controlează partidele. Zic: „uite, vă ajutăm să câștigați, noi suntem liantul cu marile grupuri electorale, dar noi vă și controlăm”. Dar noi n-am reușit să creăm așa ceva, n-am reușit să creăm așa ceva deloc. La noi partidele îs mici grupuri de interese, cărora le dăm un mandat practic alb, că știm de când îi alegem că n-avem cum să-i controlăm și pe urmă ne mirăm că mandatul acela în alb ei îl exercită cum îl exercită, da? Așa-i omenesc. Eu sunt un fost psiholog și vreau să vă spun că așa este. Oamenii, dacă nu sunt controlați și le dai aceste ocazii, e o vorbă în criminologie care zice: „Dacă-ți lași laptopul pe fereastră cu fereastra-i deschisă, nu e vina hoțului că ți-l fură. E vina ta”. Asta e.”
Europa Liberă: Și ajungem la întrebarea pe care aș formula-o acum. Dacă nu credeți cumva, în baza cercetărilor Dvs. – că ați văzut atâtea și atâtea state în față –, dacă nu este cazul să credem că există țări fără șanse și că am face parte din rândul acestor țări? De ce întreb asta? Pentru că, dacă suedezii au realizat încă atunci când și-au constituit ei statul democratic la început că acest stat democratic trebuie să se bazeze pe integritate, deci unul din pilonii statului democratic suedez a fost integritatea. Ei și-au dat seama atunci că integritatea este foarte importantă, iar la noi nu ne-am dat seama nici astăzi ce înseamnă integritatea pentru o societate. Poate sunt state fără șansă?
Alina Mungiu-Pippidi: „Țara asta în care ne aflăm în perioada în care n-a fost șansă și s-au întâmplat lucruri cu adevărat rele nu este în prezent, poți să demonstrezi, poți să faci lucruri. Deci, să nu fim pesimiști. Moldova e vecină cu Uniunea Europeană, are o influență destul de pozitivă din partea Uniunii Europene, are o populație de educată. Eu întâlnesc în universitățile lumii tineri din Republica Moldova – am întâlnit de la Harvard până la Oxford – absolut superbi. Deci nu că nu există elită. Sigur că mare parte din elita asta pleacă, dar nu pleacă toată. Am văzut și oameni care se întorc aici, care încearcă să facă ceva. E foarte greu pentru Republica Moldova din cauza contextului acesta care a fost întotdeauna foarte prost aici.
Sărăcia combinată cu chestia asta cu Transnistria, cu lovitura asta măiastră a Rusiei de a închide asta, dar asta nu înseamnă câtuși de puțin că e imposibil și că nu se pot face procese treptate. Ce trebuie făcut este să se construiască o societate civilă mai puțin politică. Nu e nimic în neregulă că societatea civilă are opțiuni politice sau ceva, dar ea trebuie să înțeleagă care e scopul ei permanent. Și scopul ei permanent nu e să aduci la putere pe X sau pe Y și după aceea să te duci acasă și să zici: „gata, trăiesc liniștit”. Nu! Scopul tău permanent este întotdeauna să ții ochii pe primarul tău sau scopul tău permanent este ca la tine în liceu sau în universitate, sau în barou majoritatea acțiunilor care există să fie pe bază de integritate.
Fiecare trebuie să-și normalizeze practic activitatea lui, profesiunea lui aceea în care este. La asta ajungi pe calea grea, pe calea asocierii, în primul rând, și societățile noastre nu sunt prea asociate, dar asta nu înseamnă că nu se poate. Există exemplul Georgiei, există exemplul Estoniei. Sunt țări din fosta Uniune Sovietică, care au reușit. Gândiți-vă că Georgia a pierdut două teritorii, la un moment dat, trei avea, că a avut întotdeauna milioane de refugiați... Ei n-au rezolvat problema inițială a refugiaților, care au fost o mare, mare povară pe bugetul lor de stat. Și că au avut corupție sistematică. Eu am fost în Georgia și sub Șevardnadze, și sub Saakașvili, și acum. Au avut corupție. Dom’le, și au făcut progrese. Au făcut progrese și sunt mândri de progresele lor. Când intervievez tineri din Georgia, care vin la universitatea mea din Berlin să studieze, mă impresionează. Sunt oameni foarte tineri, puși în fruntea a tot felul de unități administrative, mândri de ce au realizat, convinși că vor realiza mai multe. Că eu îi întreb: „Bine, ești deja șef la tine acolo pe ceva, de ce vrei tu bursa asta, de ce vrei tu să vii să studiezi la Berlin, cum îți vezi tu viitorul”? Și el zice: „Apoi am să fac mai mult, am să fac și asta... am să ajung ministru al Justiției, am să...”. Dom’le, cum să zic? Foarte frumos! Și ei singuri, de fapt, sunt antreprenorii bunei guvernări. Antreprenorii bunei guvernări nu pot să vină din altă parte, trebuie să fie din țara respectivă, nu?”
