Linkuri accesibilitate

Alexandru Botnari: „Cetățenii ce au cu asta?”


La Hîncești

Un interviu cu primarul localității Hîncești, vicepreședinte PD și explicațiile sale despre sistarea asistenței financiare a UE pentru Moldova.

În scrisori trimise la instituțiile europene 713 de primari și 27 de șefi de raioane spun că blocarea asistenței ca răspuns la invalidarea alegerilor locale din Chișinău va avea ca efect anularea unor proiecte, compromițând integrarea europeană în ochii cetățenilor. Ei deplâng blocarea asistenței macrofinanciară din partea UE și au condamnat forțele de opoziție de la Chișinău care ar fi inspirat decizia din Parlamentul European. Primarul de la Hîncești, Alexandru Botnari, tot el vicepreședinte al PD, partid de guvernământ care a semnat adresarea în numele colegilor săi spune că semnăturile ar fi fost adunate timp de 10 zile. Radio Europa Liberă l-a intrebat la cine din politicienii de la Chișinău se refera aleșii locali numindu-i iresponsabili, făcând tot posibilul ca să blocheze finanțarea europeană pentru Moldova.

Alexandru Botnari: „Sunt în funcția de primar de acum 16 ani de zile, din 2003. Nu s-a întâmplat niciodată ca în baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană să se întâmple așa lucruri în privința unui demers de stopare a finanțării, motivând că e an electoral. Dar cetățenii ce au cu asta?

În dialog cu primarul de la Hîncești, Alexandru Botnari
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:33 0:00
Link direct


În primul rând, când s-a semnat acordul respectiv și obligațiunile Republicii Moldova pentru a îndeplini ceea ce ține de reforma administrației centrale, de reforma în justiție, de reforma în medicină, de reforma în învățământ, foarte multe lucruri s-au reușit în ultimii doi-trei ani în realizarea acelor cerințe pe care mulți politicieni care au fost înainte la guvernare și astăzi sunt adepții acestor partide din opoziție nu au realizat acele reforme pe care le-a cerut Uniunea Europeană în cadrul acordului.

E absurdă situația, fiindcă la momentul de față acele cerințe care au fost și în timpuri foarte restrânse, chiar au fost niște cerințe, unele reforme dure care pentru Moldova nu sunt simple, dar oricum ele s-au realizat. Mai este încă foarte mult de făcut, dar noi suntem un stat mic, urmează să ne dezvoltăm, dar mie mi se pare în calitate de primar, dintre acei care ne ocupăm cu investiții, care facem pentru oameni că asta nu-i nici în beneficiul Uniunii Europene, nici al acelor care au făcut acest lucru de stopare a acestei finanțări.

Alegerile vin și se duc și politicienii tot așa, dar sunt lucruri bune care trebuie făcute pentru cetățenii Republicii Moldova. Foarte mulți cetățeni astăzi avem care muncesc în țările Uniunii Europene, care plătesc impozite acolo, care își fac viața acolo. De asta și ne este complicat astăzi în Republica Moldova, noi nu avem forță de muncă, noi nu avem angajați, dar pentru a-i aduce înapoi și a avea altă Republică Moldova, este necesar ca noi să investim în infrastructura orașelor, a municipiilor, să deschidem locuri de muncă ca acei plecați să-și găsească viața, beneficiul pentru familia, pentru trebuințele lor să le găsească acasă aici, acasă, în Republica Moldova. Cred că asta este foarte corect și așa eu cred că e bine.”

Europa Liberă: De ce nu 898 de primari ar fi semnat această adresare?

Alexandru Botnari: „Nu s-a reușit la toți să ajungem.”

Europa Liberă: Dar azi ați adunat toate semnăturile?

Alexandru Botnari: „Nu, asta s-a făcut în vreo zece zile.”

Europa Liberă: Și când ziceți despre politicienii iresponsabili de la Chișinău, concret la cine vă referiți?

Alexandru Botnari: „Dar cine au fost la Bruxelles și au depus scrisorile vizate? Maia Sandu și cu dl Năstase, nu? În afară de aceasta, la putere astăzi în Uniunea Europeană se află PPE. Eu sunt și președintele delegației autorităților locale a Republicii Moldova la CORLEAP și la Bruxelles am văzut multe situații, cum stau lucrurile acolo și tare bine mi-am dat seama.”

Europa Liberă: Și credeți că e doar vina opoziție, guvernarea nu are nicio vină?

Alexandru Botnari: „Nu, nu-i numai vina opoziției. Pur și simplu, opoziția a mai pus capacul pe acest lucru, da?”

Europa Liberă: Probabil că știți, în Parlamentul European s-a discutat că ar exista mai multe motive pentru ca UE să sisteze asistența financiară și au fost enumerate și motivele – că a fost schimbat sistemul electoral într-un mod nedemocratic, că nu s-a luat în calcul opinia Comisiei de la Veneția, că nu a fost finalizată investigarea miliardului dispărut din care aproape că nu au fost recuperați bani, că UE atenționează și despre justiția care nu s-a reformat până la capăt, iar capacul l-a pus această invalidare a alegerilor locale din Chișinău.

Alexandru Botnari: „Eu vă spun ca primar: dl Năstase avea mandatul de primar și-s niște lucruri care mi se pare că-s bine organizate și de altcineva de peste hotare în privința aceasta. Nu-i de vină Partidul Democrat. Și vă explic de ce. Fiind dl Năstase la funcția de primar, eu într-un an de zile în Hâncești, că el îi mai mic și la bugetul pe care îl am, eu nu reușeam să fac nimic. Nu mai vorbim de municipiul Chișinău la câte miliarde are acolo și în dezastrul care este, el nu se descurca nicicum.”

Europa Liberă: Dar a trebuit să-i ofere posibilitatea și să fie după asta judecat în funcție de fapte.

Alexandru Botnari: „Era un cadavru politic, mai ales neavând niciun consilier, căci toate deciziile se iau în consiliu. Dacă Partidul Democrat voia să câștige, Năstase era primar. Eu nu văd motivul Partidului Democrat în implicarea acestei decizii. Sincer vă spun. Sunt de acord cu Dvs. la toate întrebările în privința miliardului că până la momentul de față nu sunt clarități în această situație. Trebuia deja să fie o claritate în această privință, care este responsabilitatea Republicii Moldova să demonstreze și să arate totuși până la urmă care sunt vinovații. Mulți din vinovați i-am văzut.”

Europa Liberă: Dar reforma justiției nu trebuie să aibă o finalitate?

Alexandru Botnari: „Ceea ce ține de judecători în Republica Moldova, eu cred că 50-60 la sută din ceea ce am avut cu cinci-șapte ani în urmă foarte mulți s-au schimbat, au venit noi. Oare credeți că acești noi care au venit tot așa-i un clan mafiot al justiției, cum a fost vreo cinci ani în urmă? Cred că nu. În alte lucruri pe care le-ați menționat Dvs…”

Europa Liberă: Modificarea sistemului electoral?

Alexandru Botnari: „Modificarea sistemului electoral. Uitați-vă sunt niște proiecte acum la nivel de țară cu drumuri bune. O să aduc un exemplu. Dacă fiecare conducător din politica moldovenească făcea nu în fiecare an, măcar o dată la patru ani pe durata mandatului care a fost la putere, făcea acest lucru… în timp de 27 de ani, o dată la patru ani, un program național pentru reabilitarea drumurilor în sate, orașe, orășele, noi aveam astăzi o altă Republică Moldova.”

Europa Liberă: Dar și actuala guvernare putea să pornească de la începutul mandatului, nu la finele lui?

Alexandru Botnari: „Vreau să vă întreb: ce au făcut toți până acum? S-a mai făcut câte ceva, dar unele proiecte naționale care-s în beneficiul cetățeanului, ce s-a făcut? S-a mimat doar niște reforme și în medicină, și în învățământ – noi avem o situație foarte proastă în învățământ – și multe, multe altele care-i fac pe tinerii de astăzi mai repede să scape de școală, de liceu și plece la învățătură în altă țară. Toate problemele într-o țară se acumulează la trei, patru, cinci ani, apoi cetățeanul nu știe ce să mai facă. Asta se referă și la mediul de afaceri, și la multe altele.”

Europa Liberă: Și ce are cu schimbarea sistemului electoral?

Alexandru Botnari: „Uitați-vă, dna Valentina, ceea ce ține de partide și de toți care au fost la guvernare, dacă observați, peste noapte și-au schimbat partidul…”

Europa Liberă: Și-au schimbat partidul, și-au vândut mandatul.

Alexandru Botnari: „Și-au vândut mandatul sau au beneficiat de alte bunuri sau au fost niște bonuri de privatizare care au fost repartizate cetățenilor, dar pe urmă cetățeanul nu a mai înțeles nimic din ele; s-au repartizat toate pământurile și iarăși nu s-a ales nimic din ele. Păi, cine a făcut bine la țara sa, acolo unde s-a născut? Acum ca să stricăm tot politicul, eu sunt pentru că noi trebuie să stricăm tot sistemul respectiv. De ce? Fiindcă, dacă vă uitați în toate partidele pe care le avem în țară, dacă nu greșesc, sunt 35 sau 37 la număr…”

Europa Liberă: 46.

Alexandru Botnari: „Eu știam mai demult de 36.”

Europa Liberă: Nu, 46 sunt înregistrate la Ministerul Justiției.

Alexandru Botnari: „Uitați-vă, 46, dintre care patru-cinci partide ajung la guvernare și fiecare induce cetățeanul în eroare așa cum poate. Ajung la putere, acolo între ei se înțeleg. Dar noi ca cetățeni cu ce rămânem? Cu nimic! Azi mulți cetățeni îmi fac observație: „dl primar, îți place ce a vorbit acesta?”. Zic: „da, este vina și a mea, dar și a dvs. tot. Tu l-ai votat pe acela, el l-a votat pe celălalt și uitați-vă ce avem…”. Dar în procesul acesta de schimbare nouă ne trebuie cred că vreo opt ani de zile să fie așa. De ce? Fiindcă s-au deprins unii și aceiași politicieni…”

Europa Liberă: Să fie sistemul mixt, da?

Alexandru Botnari: „Sistemul mixt, da. Dvs. spuneți că Comisia de la Veneția n-a fost pusă la curent. A fost invitată, am participat și eu la ședință în Parlament, s-au adus argumente pentru foarte multe lucruri; sunt și unele minusuri în toate acestea, dar politicul în Republica Moldova prin acest sistem mixt, când cetățeanul votează iarăși cetățean care atunci când știi că ți-a încredințat puterea, îți dai seama și răspunzi pentru asta.

De exemplu, ca primar eu îs votat nu ca membru de partid, eu opt ani de zile am fost independent, am mers în partid atunci când s-a dat foc la Parlament, ca împreună cu cei care mă înconjoară să schimbăm lucrurile, să avem alt fel de viață și să facem lucruri bune. Greu îmi reușește asta, nu-mi place ceea ce ține de politică, dar cetățenii când aleg primarul, ei nu-l aleg după culoarea politică; îl aleg pentru ca să facă ceva în localitatea lor. Tot așa îi și cu sistemul mixt – va alege cetățeanul și cel ales va rupe cămașa de pe el ca să facă ceva pentru regiunea sau pentru localitate unde a fost ales. Altfel știe că el gata, altă dată în Parlament nu mai nimerește. Așa cum au nimerit toți și câți bani se plăteau ca să nimerești în primii zece într-un partid, erau cifre de 50-100 de mii de euro. Spun deschis lucrul acesta, fiindcă îl cunosc. Ca exemplu, un fost deputat. Dar cum a nimerit el? Era fugar prin România și apoi a nimerit în lista AMN, că a dat 160 de mii de dolari.”

Europa Liberă: E greu de spus și ce va fi în continuare, pentru că acești 51 de deputați pe circumscripții cum vor face fracțiuni parlamentare, cum se va face majoritatea? Dar acesta-i un alt subiect. Eu acum vreau să vă întreb: de ce 713 primari, și nu toți cei 898?

Alexandru Botnari: „De toți îs 898 în țară, dar aici este o listă de 713.”

Europa Liberă: Totuși se îngroapă sau nu ideea europenizării pentru Republica Moldova?

Alexandru Botnari: „Indiferent de susținerea care va fi mai departe, ea nu se îngroapă. Noi înapoi nu putem merge, noi putem merge pe lucru și acele exemple bune, frumoase care sunt pentru țară, pentru statul nostru și pentru cetățenii noștri noi trebuie să le folosim și să mergem mai departe. Asta nu că să ne respingă de la Uniunea Europeană, dar dimpotrivă să avem forțe mai puternice ca împreună noi să hotărâm și mai multe întrebări ca să fim înțeleși și până la urmă să dăm dovadă că acele investiții, acel suport au fost benefice și au dat folos statului.”

Europa Liberă: Dar cineva lovește în strategia Uniunii Europene?

Alexandru Botnari: „Lovește cine? Doar Dodon cu Partidul Socialiștilor pe moment și unele declarații ale lui Voronin, dar în rest cred că și acei din opoziție au aceleași principii de bază în ceea ce ține de acordul Uniunii Europene.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG