Linkuri accesibilitate

Start pentru înscrierea în cursa pentru primăriile Chişinău şi Bălţi


Primăria Chişinău
Primăria Chişinău

Aglomeraţie în capitală, spune analistul Ion Tăbârţă, în timp ce la Bălţi situaţia pare a fi previzibilă.

A început înscrierea oficială a candidaților pentru alegerile locale din 20 mai. La Chișinău și Bălți au loc alegeri anticipate pentru primari, după demisia liberalului Dorin Chirtoacă și a lui Renato Usatâi. Pentru primăria capitalei s-au anunțat deja o serie de candidaturi, multe au fost înscrise astăzi. La Bălți, însă, alegerile nu par să provoace aceeași agitație politică.

La Chişinău sunt deja noua pretendenți la fotoliul de primar, după ce azi şi-au anunţat intenţia de a participa în cursa din 20 mai patru candidaţi noi.

Cea mai surprinzătoare este candidatura deputatului român Constantin Codreanu, înaintat de Traian Băsescu din partea PUN. Astfel în cursă participă deja doi pro-unionişti declarati, Codreanu şi Valeriu Munteanu din partea PL.

Cursa electorală pentru locale la Chișinău și Bălți
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:36 0:00
Link direct

Ceilalţi trei candidaţi noi sunt Vasile Costiuc (din partea Partidului Democraţia Acasă), Alexandru Roşco (din partea Partidului Casa noastră - Moldova) şi Maia Laguta, candidat independent.

Numele celorlalţi candidaţi sunt deja cunoscute: Andrei Năstase, candidatul comun al PAS şi PPDA, Ion Ceban din partea PSRM, Reghina Apostolova din partea Partidului Shor şi activistul civic Sergiu Tofilat care vrea să candideze independent.

Cinci dintre cei nouă pretendenţi şi-au depus actele la Consiliul electoral de circumscripție, care are la dispoziţie şapte zile să accepte sau nu înregistrarea acestora. Între timp candidaților le-a fost rezervat locul în buletinul de vot în următoarea ordine, Vasile Costiuc, Andrei Năstase, Alexandru Roşco, Reghina Apostolova şi Valeriu Munteanu.

Tot azi cei doi activişti care vor să candideze independent, Sergiu Tofilat şi Maia Laguta, au solicitat liste de subscripţie pentru a aduna cele 10 mii de semnături ale susținătorilor pe care trebuie să le prezinte fiecare. E o condiție obligatorie pentru înscrierea în cursă a candidaţilor nesprijiniţi de vreo formațiune.

Candidatul socialiştilor Ion Ceban şi cel din partea PUN Constantin Codreanu nu au depus deocamdată actele pentru a fi înregistraţi în cursă, termenul limită fiind ziua de 19 aprilie.

Analistul politic Ion Tăbîrţă de la Institutul Viitorul remarcă o aglomerare a candidaților de dreapta, în timp ce pe stânga eșichierului politic Ion Ceban are deocamdată un singur concurent: candidata partidului lui Shor, Reghina Apostolova:

„Aglomeraţia e pe dreapta politică. Ştim foarte bine că dreapta politică este fărâmițată. La Chişinău electoratul este de dreapta cum au arătat alegerile. De asta am avut tot timpul primari care au venit din dreapta eşichierului politic.”

Rezultatele unui prim sondaj de opinie de la anunțarea alegerilor anticipate pentru funcția de primar al Chișinăului sugerează că favoriţii cursei ar fi socialistul Ion Ceban şi Silvia Radu, actuala primară interimară. Radu nu şi-a anunţat deocamdată candidatura, dar în mediul experţilor se presupune că ea va participa în ipostaza de candidat independent, în realitate însă ar putea beneficia de sprijinul tacit al democraţilor.

PD a anuntat ieri că regretă decizia Maiei Sandu și formațiunii acesteia, PAS, de a susține candidatura lui Andrei Năstase. Purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Vitalie Gămurari, a spus că Năstase este un „candidat bipartit”, nu un „candidat unic” al forțelor pro-europene pe care l-ar fi putut susține și democrații. Gămurari e evitat să spună dacă PD ar vrea să o sprijine pe Silvia Radu.

În condiţiile în care este puţin probabil ca vreunul din candidaţi să obţină din primul tur o majoritate a voturilor valabil exprimate, este aproape sigur că va exista şi un al doilea tur, considera mai mulți experți. Atunci va fi declarat învingător candidatul care obține cele mai multe voturi, indiferent de prezența la urne.

În timp ce la Chişinău sunt tot mai mulţi pretendenţi la fotoliul de primar, în municipiul Bălţi nu există deocamdată niciun candidat declarat oficial. Analistul Ion Tăbârţă spune că la Bălţi scrutinul nu provoacă aceeași agitaţie ca la Chişinău pentru că acolo situaţia pare a fi previzibilă:

„La Bălţi lucrurile sunt clare. Cel mai probabil, candidatul Partidului Nostru are şanse foarte bune. Socialiştii nu stau bine la Bălţi. Explicaţia este simplă, ţine de relaţia persoanală dintre Renato Usatîi şi Igor Dodon. Al doilea pol va reprezenta candidatul Partidului Democrat de guvernământ care va fi contracandidatul celui înaintat de Partidul Nostru. La Bălţi partidele de dreapta, pro-europene sau pro-unioniste, tradiţional, nu au electorat. Prin urmare, ecuaţia se simplifică la maxim.”

La Bălţi se vorbeşte despre trei eventuali pretendenţi la functia de primar devenită vacantă după retragerea lui Renato Usatai: Nicolai Grigorişin din partea formațiunii Partidul Nostru condusă de Usatîi, Alexandr Usatîi, din partea PSRM, şi Octavian Mahu din partea PD. PSRM promite să anunţe joi numele candidatului care va intra în competiția pentru funcția de primar de Bălți.

Previous Next

XS
SM
MD
LG